Fostul lider PNL spune că a fost convins de situația critică a țării, nu de insistențele partidelor. 

„Nu m-au convins partidele. Sau nu m-au convins liderii lor. M-a convins situația din România, după criza din noiembrie, după anularea turului unu al alegerilor prezidențiale și perspectivele care stau în fața unei societăți aflate în bună măsură în derivă și, în orice caz, în fața unor mari alegeri.

Există mari riscuri, există mari pericole, nu sunt insensibil la acest lucru, și dacă reprezentanți ai unor partide politice importante au socotit că pot să joc un rol în această împrejurare, eu nu m-am dat la o parte.

Dar repet, nu niște oameni, nu niște partide, ci situația țării mele m-a convins să accept această ofertă”, a transmis Crin Antonescu luni, la o emisiune Digi24. 

Crin Antonescu este convins că va avea parte de o competiție electorală serioasă și afirmă că nu se teme de niciun contracandidat.  

„Eu cred şi sper ca lupta, campania, dezbaterea aceasta în faţa românilor, teme majore, nu are cum să fie altfel decât serioasă.

În legătură cu temerea de un anumit candidat, eu cred că cine se teme de un anumit candidat e bine să nu intre într-o asemenea luptă”, a mai spus Crin Antonescu.

Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie
Recomandări
Dosarul morții unui militar român prin electrocutare, pe un tanc în Gara Alba Iulia, tergiversat până aproape de prescriere. Se pregătea pentru parada de 1 Decembrie

„Mie nu mi-e teamă de un anumit candidat, sper ca la startul acestei curse să se alinieze propuneri cât mai serioase, oameni care au cât mai mult de spus şi oferit electoratului, pentru ca oamenii să aibă din cine şi ce alege”, a adăugat candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (6)

Constantean08   •   02.01.2025, 09:00

Mai vrei ceva de ros? S-a golit vistieria familiei? Sau visezi la ceva din alea de protocol? Să vedem ce rămâne după dom profesor! Alea din Sibiu nu ajung. Normal.

lama   •   31.12.2024, 20:50

Coaliția nu vrea să câștige Antonescu din moment ce a aprobat ordonanța trenuleț.La fel și Nicușor a mărit taxele.Georgescu sau orice suveranist va avea o misiune ușoară!

danutz61   •   31.12.2024, 19:26

Cum e sa stai nesimtit in pat 8 ani si apoi sa te trezesti ca ai vrea sa-ti recuperezi pensia prin a lua si una de ex-presedinte de tara?

Vezi toate comentariile (6)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro
Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată moșia de la Dobrești unde locuiesc Bodo de la Proconsul și familia lui. Colț de Rai și-a făcut acolo cu soția și cei doi băieți adoptați. Dani și Filip fac școala la sat
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
FANATIK.RO
Singurele zodii care renasc din propria cenușă din 18 ianuarie. Norocul le surâde, bunăstare și bogății pentru ele, Berbecii și Balanțele, favorizate de astre
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Unica.ro
Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Observatornews.ro
Zeci de bucureşteni au aflat că blocul lor va fi demolat. Cer cel puţin 160.000 de euro despăgubiri pentru fiecare apartament
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2025. Balanțele simt nevoia să se exprime prin orice mijloace, numai să se facă înțelese și să găsească sprijinul necesar

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI