În timp ce Traian Băsescu petrece de ziua lui la Castelul Foișor, din Sinaia, la Cotroceni îl așteaptă un coș cu flori trimis de rivalul său politic, Crin Antonescu, liderul PNL, care se pare că astăzi a trecut peste animozități. Și, dacă vă așteptați ca în buchet să se găsească trandafiri galbeni și albaștri – culorile PNL, ei bine fostul președinte interimar al României i-a trimis cale roșii și trandafiri … portocalii.
Gestul lui Crin Antonescu amintește de buchetul trimis de Traian Băsescu lui Victor Ponta, când acesta a împlinit 40 de ani. Premierul României a aflat atunci de acțiunea președintelui de la jurnaliști, declarând că florile sunt pentru doamne. ”E posibil. Nu ştiu acest lucru. O să mă întorc la birou şi o să verific. În general, cred că totuşi florile sunt mai degrabă pentru doamne şi sunt convins că Daciana se va bucura dacă-i duc florile domnului preşedinte”, a spus premierul.
Tot astăzi Ponta i-a transmis șefului statului un mesaj de ”La mulți ani!” cu ocazia împlinirii vârstei de 61 de ani.
Președintele Traian Băsescu își serbează ziua de naștere la munte, el fiind cazat la Castelul Foişor – loc în care obişnuieşte să se stea atunci când merge la Sinaia, unde petrece alături de mai mulți lideri ai PDL.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.