„În PMP nu există decât o singură structură de conducere, aleasă democratic, şi care astăzi, în deplină legalitate, în acord cu statutul partidului nostru, cu un singur vot de abţinere, a decis să ne despărţim definitiv de fostul nostru coleg, domnul Diaconescu”, a afirmat Eugen Tomac pe pagina de Facebook a PMP.

„S-a încheiat o etapă, lucrurile sunt clare, începând de astăzi, domnul Diaconescu nu mai este membru PMP. Înţeleg că are alte obiective politice, îi urăm succes, dar experienţa pe care am avut-o împreună este una regretabilă şi ea s-a încheiat astăzi”, a adăugat actualul președinte al partidului.

În replică, Cristian Diaconescu a transmis că „aşa-zisa mea excludere din PMP este nulă deoarece decizia a fost luată de o adunare de persoane nestatutar constituită, nerecunoscută de justiţie şi profund acţionată de interese personale care nu au legătură cu membrii PMP şi simpatizanţii acestuia”.

Fostul președinte PMP a menționat că „Eugen Tomac şi «gruparea» lui au ales să elimine partea adversă” fără să aştepte decizia instanței, care se va lua pe 20 mai. Diaconescu a subliniat ulterior, într-o postare video, că în spatele excluderii sale din partid stă o persoană al cărei nume va fi aflat.

Putin spune că toată Ucraina e a Moscovei: „Acolo unde calcă piciorul soldatului rus, locul este al nostru”
Recomandări
Putin spune că toată Ucraina e a Moscovei: „Acolo unde calcă piciorul soldatului rus, locul este al nostru”

Ați încercat să nenorociți un proiect. Cine a dat comandă, foarte curând opinia publică din România va afla.

Cristian Diaconescu, fost președinte PMP:

Subiectele la matematică la Evaluarea Națională 2025 – ce le-a picat elevilor de a 8-a.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.