Război total la vârful infrastructurii rutiere din România pe tema închiderii tronsonului de autostradă A1 Sibiu - Boița până aproape de Crăciun. Secretarul de stat Horațiu Cosma îl acuză pe șeful CNAIR, Cristian Pistol, că a ignorat variantele alternative de trafic pentru a-și simplifica munca, trimițând mii de șoferi înapoi în aglomerația de pe DN7.
Cuprins:
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat că circulaţia pe A1, între Sibiu şi Boiţa, se închide de luni, 5 octombrie, până în 19 decembrie 2026. Măsura a fost luată pentru continuarea construcţiei lotului 2 Boița - Cornetu a Autostrăzii Sibiu-Piteşti.
Asocierea de constructori turci Mapa-Cengiz va începe lucrările la pasajul peste breteaua rutieră care asigură descărcarea A1 în DN7. Pasajul va fi construit în consolă, ceea ce presupune folosirea unui cofraj metalic mobil, care ar pune în pericol participanții la trafic.
„În aceste condiţii, circulaţia pe A1 (între nodurile rutiere Cisnădie şi Boiţa) trebuie întreruptă, pentru ca lucrările să nu pună în pericol participanţii la traficul rutier", precizează CNAIR.
Traficul rutier se va desfăşura, în această perioadă, deviat pe DN7, între localităţile Boiţa, Tălmaciu şi Veştem, şi pe DN1, între localităţile Veştem şi Cisnădie.
Decizia de a închide autostrada A1 între Sibiu și Boița pentru o perioadă de 11 săptămâni a declanșat un război deschis al declarațiilor între reprezentanții Ministerului Transporturilor și conducerea CNAIR. Secretarul de stat Horațiu Cosma acuză conducerea companiei de drumuri de indolență și susține că traficul putea fi menținut prin soluții alternative.
„O poveste tristă despre nepăsare, indolență și abdicare de la misiunea publică. Concluzia este revoltătoare: directorul CNAIR, Cristian Pistol, a decis să închidă (...) până de Crăciun Autostrada Sibiu - Pitești între Sibiu și Boița. O autostradă pe care românii au așteptat-o ani de zile și care putea rămâne deschisă traficului”, a precizat duminică, 4 octombrie, oficialul de la Ministerul Transporturilor, într-o postare pe Facebook.
El spune că mii de șoferi vor fi trimiși, din nou, în ambuteiajele de pe DN7, la Tălmaciu, și îl acuză pe Cristian Pistol că „reproiectează” podul care traversează breteaua de legătură.
„Noua soluție nu mai permite trecerea traficului greu pe sub pod, pe breteaua existentă, în timpul lucrărilor, din cauza gabaritului”, spune secretarul de stat, adăugând că un administrator responsabil „ar fi căutat soluții pentru oameni”.
„Existau variante. Se putea amenaja o deviere provizorie a bretelei. Se putea restricționa temporar doar traficul greu care depășea gabaritul. Constructorul a venit cu variante. A fost dispus să găsească o soluție care să permită menținerea traficului, deși, evident, pentru el era mult mai comod să lucreze fără mașini pe sub podul aflat în lucru. Și Poliția Rutieră și-a dorit astfel de soluții. Chiar și unii din compania de drumuri”, precizează Horațiu Cosma.
El mai susține că doar Cristian Pistol a spus „Nu” la orice soluție.
„Pentru că este mai simplu să închizi drumul decât să rezolvi problema. Este mai simplu să închizi o autostradă și să trimiți oamenii pe drumul național paralel. Este mai simplu să nu îți pese”, acuză secretarul de stat.
Horațiu Cosma spune despre Cristian Pistol că este un „închizător de drumuri”.
„Este aceeași logică pe care am văzut-o și în vara lui 2024, când domnul Pistol a închis Valea Oltului în plin sezon, în vârf de trafic. Aceeași logică prin care a închis A1 lângă Timișoara anul trecut, mutând traficul pe drumul național. Ce își propune în această toamnă și pe A10 Sebeș - Turda. Închizătorul de drumuri! Fiindcă timp de 5 ani, PSD i-a permis. Dar s-a terminat!”, susține Cosma.
În replică, Cristian Pistol respinge acuzațiile, catalogându-le drept „manipulare” și „campanie electorală” și se laudă că, în mandatul său, CNAIR a construit aproximativ 600 de kilometri de autostradă și drum expres.
„Domnule Cosma, ați scris că «o singură persoană a spus NU». Este fals, și o știți. Decizia de închidere a sectorului de autostradă dintre Sibiu și Boița a fost agreată unanim de specialiștii CNAIR cu atribuții, de Poliția Rutieră și de constructorul Mapa-Cengiz. Deci închiderea are inclusiv avizul Poliției Rutiere. Când un secretar de stat pune în gura Poliției și a constructorului lucruri pe care nu le-au spus, nu mai vorbim de o dezbatere tehnică. Vorbim de manipulare!”, a scris Cristian Pistol, șeful CNAIR, duminică, pe Facebook.
Cristian Pistol arată că turnarea betonului peste DN7 nu permite circulația în siguranță sub cofrajul glisant.
„Faptele sunt simple. În nodul Boița, cel care leagă A1 de A13 Sibiu–Făgăraș, se execută deschiderea peste DN7 cu un cofraj glisant, iar betonul se toarnă direct deasupra drumului. Cofrajul care este, de fapt, o piesă metalică masivă și utilajele de turnare nu permit circulația în siguranță nici măcar pentru autoturisme. «Restricționăm doar traficul greu» e o soluție bună pentru like-uri, nu pentru viețile oamenilor. O deviere provizorie ar fi însemnat exproprieri, avize și relocări de utilități, adică luni pierdute și bani publici aruncați pe o lucrare temporară”, explică șeful CNAIR.
El punctează că închiderea durează 11 săptămâni, între 5 octombrie și 19 decembrie, în afara sezonului de vârf și că „fiecare săptămână amânată întârzie A1 Boița–Cornetu și A13 Sibiu–Făgăraș”.
Secretarul de stat mai subliniază că în perioada următoare, închiderile de drumuri nu se vor mai face fără aprobarea Ministerului Transporturilor.
„În zilele următoare vom emite ordinul ministrului prin care închiderile semnificative ale infrastructurii naționale de transport nu vor mai putea fi decise discreționar, fără asumarea și aprobarea Ministerului Transporturilor. Va trebui să existe o justificare serioasă, să fie analizate alternativele și să fie protejat interesul celor care folosesc drumurile”, a spus Horațiu Cosma.
Cristian Pistol a precizat că ordinul de ministru a fost contestat chiar de el.
„Ordinul cu care amenințați și care este deja în consultare publică a fost contestat. Eu l-am contestat! Este absurd și că același minister care cere 10 zile lucrătoare ca să aprobe o închidere nu a răspuns în șase luni la cererea de personal a CNAIR. Memorandumul pentru posturile vacante, majoritatea la secții și districte, nu este aprobat și a fost întors la minister. Nici aici nu v-ați dat interesul pentru siguranța celor care circulă pe rețeaua națională de drumuri și autostrăzi”, acuză, la rândul lui, șeful CNAIR.