Vaccinul hexacima, cel care imunizează copiii împotriva a şase boli, lipseşte din cabinetele medicilor de familie de câteva săptămâni.

Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au confirmat pentru Mediafax că există întârzieri în aprovizionarea cu vaccinul Hexacima la nivel naţional.

Potrivit oficialilor din minister, contractul cu firma producătoare a fost semnat în luna martie, însă producătorul nu a putut asigura stocul. Problema ar urma să fie remediată în următoarele zile, urmând să fie semnat un nou contract, au mai spus surse citate de Mediafax.

Spre exemplu, în judeţul Dolj reprezentanţii medicii de familie susţin că întârzierea este de două luni. Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Dolj au declarat că au făcut comandă la Ministerul Sănătăţii, dar până acum dozele de vaccin nu au fost trimise în judeţ.

„Noi am făcut comandă, aşteptăm aprovizionarea. Ministerul Sănătăţii cumpără vaccinul de pe piaţa externă şi durează. Când le primim, le repartizăm medicilor de familie şi vor relua vaccinarea. Noi consumăm cam 1.500 de doze pe lună”, a declarat dr. Ştefan Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.