Europa accelerează renunțarea la cărbune, petrol și gaze, iar Germania tocmai a devenit a treia țară europeană care își pune pe hârtie un plan național pentru ieșirea din combustibilii fosili. România merge deja pe același drum în cazul cărbunelui și lignitului, pe care și-a asumat să le elimine din sectorul energetic până în 2032. Marea întrebare este însă cu ce vor fi înlocuite capacitățile care dispar din sistem și cât de repede pot fi construite noile surse de energie, potrivit Euronews.
Cuprins:
Germania este a treia țară europeană care publică o strategie națională pentru eliminarea treptată a combustibililor fosili, după Franța și Țările de Jos. Planul Berlinului prevede renunțarea la combustibilii fosili până în 2045. În paralel, Germania vrea să accelereze dezvoltarea surselor regenerabile și electrificarea transportului.
Franța și-a stabilit ca termen anul 2050, iar ultimele două centrale pe cărbune ale țării ar urma să fie închise până în 2027. Țările de Jos au prezentat, la rândul lor, un plan de tranziție, însă fără să stabilească o dată obligatorie pentru eliminarea completă a combustibililor fosili.
Noile planuri apar într-o perioadă în care problema energiei a revenit puternic în atenția Europei. Presiunile asupra prețurilor petrolului și gazelor au readus în discuție dependența statelor europene de combustibili importați și vulnerabilitatea pe care aceasta o poate crea.
România are deja propriul calendar pentru eliminarea treptată a producției de energie bazate pe cărbune și lignit. Planurile asumate prin PNRR prevăd eliminarea completă a cărbunelui din sectorul energetic până în 2032, iar procesul a început deja. Comisia Europeană arată că România a dezafectat 1.695 MW de capacitate de producție pe bază de cărbune în cadrul reformelor asumate prin PNRR.
Așadar, cu ce înlocuiește România energia produsă acum de centralele pe cărbune? Planurile europene prevăd dezvoltarea accelerată a unor noi capacități de energie regenerabilă, în special eoliană și solară, dar și investiții în rețelele electrice și în sisteme de stocare. Doar construirea de parcuri eoliene și fotovoltaice nu este însă suficientă. România trebuie să poată transporta energia produsă, să o stocheze atunci când producția este mare și să o folosească atunci când vântul sau soarele nu pot acoperi consumul. Tocmai de aceea, înlocuirea cărbunelui presupune simultan mai multe surse regenerabile, rețele mai puternice și capacități de stocare.
Planurile europene pentru România prevăd o dezvoltare puternică a energiei regenerabile. REPowerEU include un calendar pentru eliminarea centralelor pe cărbune și lignit până în 2032 și, în același timp, dezvoltarea unor noi capacități regenerabile, ceea ce înseamnă mai multă energie produsă din surse precum vântul și soarele, dar simpla instalare a unor noi parcuri eoliene sau fotovoltaice nu rezolvă întreaga problemă.
Problema este că această tranziție nu se poate face peste noapte. Noile proiecte trebuie autorizate, conectate la rețea și integrate într-un sistem energetic capabil să funcționeze stabil chiar și atunci când producția din surse regenerabile variază.
Deși România are o țintă pentru renunțarea la cărbune, Comisia Europeană a semnalat că traseul până în 2032 nu este descris suficient de clar. Deși termenul final există, nu sunt suficient de bine conturate toate etapele prin care capacitățile pe cărbune vor fi retrase și înlocuite. În același timp, dezvoltarea energiei regenerabile se lovește de mai multe obstacole.
Printre problemele indicate se numără procedurile de autorizare, incertitudinea legislativă și nevoia unor investiții suplimentare în rețeaua electrică. Fără extinderea și modernizarea rețelelor, noile capacități de producție nu pot fi integrate suficient de repede în sistem.
În ciuda dezvoltării energiei regenerabile și a procesului de închidere a centralelor pe cărbune, combustibilii fosili continuă să joace un rol important în sistemul energetic românesc. Comisia Europeană arată că aceștia contribuie în continuare la stabilirea unor prețuri ridicate pe piața energiei electrice. Situația arată dificultatea tranziției.
România trebuie să reducă dependența de cărbune și de alte surse fosile, dar în același timp are nevoie de suficientă producție de energie pentru ca sistemul să rămână stabil. În perioadele în care producția eoliană și solară scade, sistemul trebuie să dispună de alte surse care să poată interveni.
Aceasta este, de fapt, una dintre marile provocări ale întregii Europe. Renunțarea la combustibilii fosili nu înseamnă doar oprirea minelor sau închiderea centralelor. În paralel trebuie construite noi capacități de producție, extinse rețelele electrice și dezvoltate sistemele de stocare.
Germania și-a stabilit anul 2045 pentru renunțarea la combustibilii fosili, iar Franța merge spre 2050. România are o țintă mai apropiată în cazul cărbunelui și lignitului, anul 2032. Până atunci însă, o parte importantă din energia produsă astăzi de centralele pe cărbune trebuie să fie înlocuită. Iar succesul tranziției va depinde nu doar de câte centrale vor fi închise, ci mai ales de cât de repede vor fi construite capacitățile care trebuie să le ia locul.