Suspecții reținuți sunt un cetățean kosovar și un român, care intenționau să transporte zeci de migranți săptămânal și i-au promis polițistului că afacerea va fi una pe termen lung.
Potrivit anchetei, agentul abordat de cei doi lucrează pe o mașină de termoviziune care asigură securitatea frontierei cu Serbia. Unul dintre suspecți, un consătean de-al său, plecat în Austria, i-a propus acestuia să-i lase să transporte migranți prin sectorul pe care îl supraveghea. Polițistul a făcut denunț la DNA după ce a primit această propunere.
„Concret, inculpatul i-ar fi promis agentului de poliție că îi va remite 100 de euro pentru fiecare migrant, în condițiile în care urmau să fie trecute 25 de persoane, de minimum patru ori pe săptămână, pe o durată nedeterminată de timp”, se arată în comunicatul DNA Timiș.
Cei doi suspecți au fost reținuți în parcarea unui mall din Timișoara, de trupele SAS, în timp ce intenționau să încheie colaborarea cu polițistul de la frontieră.
Cei doi bărbați sunt acuzați de dare de mită și complicitate la dare de mită și vor fi prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_b9682f9aad01633206bd3cf74dbfa0ce.jpg)

:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/158_8636ca8cd391077be524267418a3f435.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_3edcf08fc33d1e9af49ac7181df04cf5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_bfa28cbff572ce771d343908a83c0b0e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/196_3848e929437df8ba87ad8abde8d28380.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_677df40d770d5e671355e4020b026b1f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/222_f7488ef15e8f4169559c7d48e79a801c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_0acfeaf2f8c910afc8e2c626645775c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_15e4ad1410397b55f7401a43ba0fb5f6.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.