Ce rol au jucat sătenii dintr-o comună prahoveană în prinderea violatorului celor două surori: „Mă interesa să-mi recuperez de la el banii furați”

 2 comentarii
Arhiva foto

Constantin Zapan, bărbatul de 43 de ani care a răpit și violat fetițele din județul Brașov, a fost prins sâmbătă de poliție, iar la asta au dat o mână de ajutor și câțiva săteni din comuna prahoveană Valea Nicoveni, spune un prim-procuror pentru Libertatea.

Localnicii încercau să-l prindă pe Zapan nu pentru că știau de violuri sau de anunțul poliției, ci pentru că acesta le furase niște bani. Nu au reușit, dar în încercarea de a scăpa de ei, Zapan a fugit pe un drum pe care erau oamenii legii. Libertatea a stat de vorbă cu sătenii și a aflat mai multe despre violator.

Poliția a constituit filtre pentru prinderea lui Zapan

Eliberat din penitenciar în toamna lui 2020, Constantin Zapan ajunsese să locuiască în satul Valea Nicoveni, unde muncea și locuia la ferma unui medic. „Se îngrijea de vaci, ducea de mâncare la oameni”, își amintește Alin, un fost coleg de muncă.

Constantin Zapan

„Era blând, părea un om de nota 20”

Ferma unde a lucrat pedofilul e la marginea satului și la granița dintre opulență și subzistență. La câteva zeci de metri de o viitoare pensiune ce se ridică în mijlocul unei podgorii sunt câteva colibe în care trăiesc oameni sărmani. Unul dintre ei e Daniel Mirică, un bărbat care-și câștigă existența cu o căruță trasă de un cal.

Ferma unde a lucrat Zapan

L-a cunoscut pe Zapan și au fost chiar prieteni. „Noi îi spuneam Costel, Costi sau Costeluș”, spune Mirică.

Zapan făcuse 8 ani și jumătate de închisoare, după ce a violat o fetiță de 12 ani, în mai 2012. Tot atunci, a furat de la ciobanul pentru care muncea șase oi și 150 de kilograme de miei, pe care le-a vândut.

Oamenii din Valea Nicoveni nu-i știau trecutul lui Zapan. „Părea un om de nota 20”, spune Daniel Mirică. „Era blând, zici că fusese crescut la casa de copii. Venise și cu concubina, o femeie de vreo 40 de ani, de prin Buzău, care avea o fetiță de 7-8 ani. Costel zicea că e fetița lui”.

Daniel Mirică

A furat bani și un autoturism

Vecinul lui Mirică spune despre Zapan că îi ducea cu mașina, contra cost. Recent, oamenii au descoperit că el nu avea nici autoturism, dar nici permis de conducere. „L-au căutat cei de la jandarmi pentru conducere fără permis, acum vreo trei luni. Dar el era plecat de aici, de mult”.

Surse judiciare au precizat, pentru Libertatea, că la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău există un dosar penal deschis pe numele lui Constantin Zapan, pentru cinci infracțiuni de conducere fără permis (ultima, comisă în martie anul acesta).

Din Valea Nicoveni, Zapan a dispărut anul trecut, prin august, spun cei care l-au cunoscut. În urma lui, bărbatul a lăsat pagubă.

„A intrat în casă și mi-a furat 2.200 de lei, bani pe care-i aveam păstrați, ca să cumpăr niște scoarțe noi la căruță”, se plânge Mirică. El spune că la magazinul din sat, unde cumpăra «pe caiet», adică pe datorie, Zapan a lăsat o gaură de 1.500 de lei. Ba mai mult, când a plecat din sat, hoțul a furat și mașina patronului la care muncise, un Opel.

Păgubiții au reclamat totul la Poliția din Valea Călugărească. Polițiștii au venit, au luat declarații și amprente, dar timpul trecea, iar sătenii își pierduseră speranța că-l vor mai vedea vreodată pe Zapan. Însă acum două zile, au dat nas în nas cu el.

Poliția din Valea Călugărească

Filajul din pădurea de lângă sat

Era sâmbătă, 12 noiembrie. Ziua în care poliția a fost anunțată că două fetițe, de 10 și 12 ani, au fost răpite de Zapan, din Vama Buzăului, Brașov. Oamenii legii știau că bărbatul e un infractor periculos, care mai violase un copil.

Postul de poliție din Vama Buzăului

„Poliția a venit și l-a căutat pe Costel aici, la ferma unde lucrase, în jurul orei 12.00”, spune Alin. Polițiștii au vorbit cu soția lui. Dacă l-ar fi găsit pe Alin acasă, el le-ar fi spus că, de cu seară, văzuse o mașină în pădurea de vizavi de casă.

Containerul din Vama Buzăului unde a locuit Zapan

Sâmbătă după-amiază, Alin l-a luat pe Mirică, dar și pe celălalt vecin, și toți trei au mers cu căruța în pădure, să vadă cine e cu mașina.

„Prima oară, am crezut că e altceva… Că la noi în pădure vin și perechi desperecheate…”, glumește Mirică. „Dar, spre surpriza nostră, l-am văzut pe Costel al nostru intrând în mașină. Habar n-aveam de cazul fetițelor răpite! Nu am văzut nimic în mașină, era un Audi A6 cu geamurile din spate fumurii. Pe mine mă interesa atunci să-mi recuperez de la el banii furați”.

Cei trei spun că, după ce l-au văzut pe Zapan, au vrut să tragă căruța în fața mașinii lui, ca s-o blocheze. Dar când a văzut că el turează motorul, Mirică a tras de hățuri și s-a dat de-o parte, de frică să nu-i omoare calul. „Am apucat totuși de i-am ars o lovitură de bici în plafonul mașinii”, ține să precizeze vecinul lui Mirică.

Drumul spre ferma unde a lucrat Zapan

Procuror: „A ajutat intervenţia sătenilor”

Zapan a reușit să fugă, urmărit de căruţa lui Mirică. Pe drumul de țară, maşina a trecut peste un obstacol, iar un cauciuc de la o roată a sărit de pe jantă. „N-ar fi putut să meargă cu maşina mai departe, aşa că a fost oprit de poliţie”, spune Claudiu Sandu, prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov.

Ușa containerului unde a locuit Zapan a fost sigilată de Poliție

În autoturismul condus de Zapan, pe bancheta din spate, au fost găsit cele două surori pe care Zapan le-a agresat sexual.

„A ajutat intervenţia sătenilor”, a precizat, pentru Libertatea, prim-procurorul Claudiu Sandu. „Constantin Zapan cunoştea zona şi ar fi putut să evite filtrele de poliţie, dar pentru că sătenii l-au urmărit cu căruţa, a fost nevoit să o ia pe acel drum”.

Mirică l-a urmărit cu căruța pe Zapan

Bărbatul a fost reținut, iar Tribunalul Brașov a dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. El este cercetat acum pentru răpire, viol și corupere sexuală a minorilor. Potrivit informațiilor apărute în presă, Zapan și-a recunoscut faptele.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (2)
  • Avatar comentarii

    soledad719 18.11.2022, 06:19

    Trei copile nenorocite pe viață!Legi mai aspre pentru pedofili,acela nu trebuia să fie în libertate,susțin castrarea chimică!

  • Avatar comentarii

    cobra 18.11.2022, 16:01

    Acum a-ti inteles de ce TREBUIE sa intre Romania in Schengen! Si daca mai ise la iveala de 20 mil euro a celor de la Min Transporturilor... si alte sute de astfel de dosare..... INTRAREA este pe deplin meritata!!!! Tara LUCRULUI BINE FACUT!

ALTE ȘTIRI
Mesajul lui Nicușor Dan pentru profesori, elevi și părinți la începutul anului școlar 2026-2027: „Școala trebuie să formeze adulți cu simț critic” și „Nu neglijați interacțiunile cu ceilalți”
19:52
Nicușor Dan a promulgat legea care permite continuarea lucrărilor la hidrocentralele începute înainte ca zonele respective să fie declarate protejate
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus denunț la DNA și sesizare la ANI pe numele judecătorului CCR Cristian Deliorga, după zborul de lux la Mykonos Sursă foto: Facebook /Emanuel Ungureanu.
19:05
Deputatul Emanuel Ungureanu a sesizat DNA și ANI după dezvăluirile privind zborul privat de lux al judecătorului CCR Cristian Deliorga
MONDEN
Robert Jărcălău la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:51
Cine este Robert Jărcălău de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Mama lui este chinezoaică, iar tatăl e român
Tom Jones
18:47
Tom Jones a fost concediat la 86 de ani din postul de jurat la „Vocea Marii Britanii”: „Nu am vrut să părăsesc emisiunea”
POLITIC
Stelian Tănase, în vârstă de 74 de ani, a condus TVR în perioada 2013-2015. Foto: Profimedia
ExclusivInterviu
20:00
Stelian Tănase analizează numirea Sorinei Matei, propunerea AUR, la șefia TVR: „Va fi un mare scandal în perspectivă. Veți vedea”
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Ultimele știri
20:49
O dronă ucraineană a atacat pentru prima dată un obiectiv din Rusia situat la aproape 3.000 de kilometri de front
20:41
Prima trecere de pietoni inteligentă din Bucureşti a fost amenajată de Primăria Capitalei. Cum funcționează
20:38
iPhone 18 Pro, lansat oficial de Apple: prețuri, specificații complete și disponibilitate
20:15
Un bărbat din Iași a murit pe E85 după ce a intrat intenționat pe contrasens și s-a izbit de un mastodont de 43 de tone
TRENDING
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
11:21
Tot ce trebuie să știi despre evenimentul Apple din această seară: câte iPhone-uri se lansează și cum să urmărești live prezentarea
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
Șomaj. Concediere. un bărbat concediat este supărat, cu o cutie de carton pe birou, își ține capul în mâini în timp ce stă la o masă în biroul companiei.
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Procesul în dosarul în care Călin Georgescu și Horațiu Potra sunt acuzați de lovitură de stat a început cu o amânare
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală