Capitala se află sub cod galben de ninsoare până duminică, 29 ianuarie, ora 10.00. De vineri seară, în București s-a pus primul strat de zăpadă din 2023.

ANM a anunțat încă de vineri, 27 ianuarie, că vor fi „precipitații însemnate cantitativ”, „sub formă de ploaie și lapoviță”, iar în medie se vor acumula cantități de 20-25 l/mp. Totodată, vântul va avea intensificări, cu rafale de până la 45-55 km/h. 

Cu toate acestea, temperatura aerului nu este una extrem de joasă și scade doar până la -1 grad Celsius.

Încă de vineri, orele 22:00-23:00, stratul din centrul Capitalei a fost însemnat, iar mașinile Poliției s-au amplasat în puncte-cheie de pe bulevardul Ion C. Brătianu.

Asta după ce, în după-amiaza zilei de vineri, orașul a fost lovit de lapoviță și de vânt.

Nu au fost incidente serioase în București, cu toate că, la nivel național, au fost situații de drumuri închise, TIR-uri care au derapat și zeci de mașini blocate în trafic din cauza ninsorilor abundente.

De suferit a avut însă drapelul României. „Ia uite, a căzut steagul!”, au observat șoferii care circulau în zona rondului dintre bulevardul Tineretului și Calea Văcărești.

3274056096501538602147486646775840989998519n-1Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 7

Conform meteorologilor, stratul de zăpadă din Capitală poate ajunge între 8 și 15 cm.   

Începând de luni, 30 ianuarie, temperaturile vor crește ușor în București.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.