Cum obţii un loc de parcare! Ce acte sunt necesare şi ce faci dacă îţi găseşti locul ocupat

Comentează

Pentru a închiria un loc de parcare de reşedinţă, bucureştenii trebuie să depună la ADP a sectorului în care locuiesc următoarele acte:
a) cerere-tip;
b) copie BI/CI;
c) copie talon autoturism cu ITP valabil;
d) contract de comodat în original (dacă este cazul)
e) certificat de atestare fiscală din care să reiasă că solicitantul nu are debite datorate bugetului local.




Care sunt tarifele în Bucureşti

Atribuirea unui loc de parcare de reşedinţă poate fi solicitată pe întreaga perioadă a anului în curs. Plata se poate face eşalonat în două tranşe, până la 31 martie şi, respectiv, 30 septembrie. Valoarea taxei de parcare se calculează în funcţie de zonă:

  1. pentru zona A, tariful este de 77 de lei/ an;
  1. pentru zona B, tariful este de 58 de lei;
  1. pentru zona C, tariful este de 47 de lei;
  1. pentru zona D, tariful este de 37 de lei.

Ce condiţii trebuie să îndeplineşti

Pentru a putea dobândi dreptul de utilizare asupra unui loc de parcare de reşedinţă, cetăţenii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

  1. să aibă adresa de domiciliu într-un imobil situat în arealul parcării;
  1. să înregistreze la ADP de sector o cerere- tip;
  1. să facă dovada, prin prezentarea în original a cărţii de identitate a vehiculului sau a certificatului de înmatriculare, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul funcţional a cărei masă să nu depăşească 3,5 tone.

Ţi-ai găsit locul ocupat?

Locul de parcare plătit la primărie trebuie delimitat şi numerotat de către direcţia parcare, care se ocupă de gestionarea lor. În actul pe care îl ai de la primărie e trecut un număr care trebuie să coincidă cu cel din parcare. Posesorul locului de parcare îşi poate pune o plăcuţă cu numărul de înmatriculare al autoturismului. Dacă cineva îţi ocupă locul, eşti îndreptăţit să suni la poliţia locală (de sector) şi un echipaj va veni la locul de parcare. Cel care a parcat pe locul tău poate plăti o amendă cuprinsă între 1.500 şi 2.500 de lei.

Locuri noi de parcare de reşedinţă

Dacă în cartierul tău semnalezi posibilităţi noi de parcare, poţi depune la primărie o cerere din partea asociaţiei de locatari pentru trasarea unor noi locuri. După ce se numerotează noile locuri se întocmesc liste cu avizul asociaţiei de locatari şi se depun la ADP din cadrul primăriei de sector. După ce se întocmeşte contractul şi se achită taxa, locul este al tău.

Locuri rezervate pentru persoanele cu handicap

Legea nr. 193/2015, care a intrat în vigoare din 16 iulie 2015 (pentru modificarea Legii nr. 448/2006), privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, stipulează: “Parcarea altor mijloace de transport pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional pentru persoane cu handicap se pedepseşte cu amendă de la 200 la 1.000 de lei şi ridicarea mijlocului de transport de pe locul de parcare respectiv”.
Persoanele cu probleme speciale beneficiază de locuri de parcare fără taxă. Solicitanţii vor depune cererile la primărie, care în timp de o lună va trebui să elibereze cardurile-legitimaţii, ce vor fi valabile pe tot teritoriul ţării.
Astfel, în spaţiile de parcare de pe lângă clădirile de utilitate publică vor fi adaptate, rezervate şi semnalizate prin semn internaţional cel puţin 4% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puţin de două locuri, pentru parcarea gratuită a mijloacelor de transport pentru persoane cu handicap.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
antrenament-rezervisti-s-47
ExclusivReportaj
17:24
MApN a plimbat rezerviștii cu autocarele pentru o poză a ministrului cu rachetele antidronă: „Să fi fost de mai multe zile antrenamentul! Nu o fugă, într-o singură zi”
George Tuță este primar al Sectorului 1 din București. Foto: Hepta
16:49
Primăria Sectorului 1 cumpără cu 1,8 milioane de euro o vilă cu piscină pentru o grădiniță: imobilul aparține familiei omului de afaceri Adrian Petrache
MONDEN
Amalia Enache
ExclusivInterviu
17:34
Sacrificiul făcut de Amalia Enache încă de când fiica ei avea 2 ani: „Nu știe cum e altfel”
Cântăreața Jo (Ioana Anuța) în serialul „Fără urmă” de pe PRO TV și VOYO | sursa foto: PR
ExclusivInterviu
16:51
Serialul de la PRO TV în care apare cântăreața Jo. Ce rol are Ioana Anuța: „Brusc suntem cu toții extraordinari”
POLITIC
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:50
Răspunsul premierului desemnat Luca Niculescu, întrebat dacă își depune mandatul în caz că nu strânge o majoritate înainte să ajungă în Parlament
Luca Niculescu la sediul PNL, în prima zi de negocieri pentru viitorul Guvern. Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea
16:00
Luca Niculescu, premierul desemnat, a negociat cu PSD, PNL și UDMR. Social-democrații au pus condiții, liberalii au anunțat decizia
Ultimele știri
18:08
Sens unic temporar pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București din cauza lucrărilor la linia de tramvai
18:06
Saunele, noul trend în materie de vacanțe în sezonul rece. Unde găsești cele mai spectaculoase băi de abur din lume, de feribotul din Finlanda până la oul din aur din Suedia
18:05
Bătăi între fanii echipelor Poli Timișoara și Steaua în centrul Sibiului: jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene
17:55
Orașul Riad, zguduit de explozii. Elevii şi diplomaţii s-au refugiat în adăposturi. Rebelii din Yemen, un „ultim avertisment” pentru companiile aeriene
TRENDING
Analiză
15:00
Calculul care îl trimite pe Cătălin Cherecheș înapoi la pușcărie. De ce reîncarcerarea este inevitabilă, indiferent de decizia Curții de Apel Cluj
14:30
Programul pelerinajului de Sfânta Parascheva de la Iași 2026 - informații utile
16:22
Premiul Nobel pentru Literatură 2026 îi revine scriitoarei Anne Carson, una dintre cele mai rafinate autoare din literatura contemporană
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Dr. Alin Nicolescu și Dorin Chioțea, redactor-șef Libertatea.ro. Sursă foto: Libertatea
17:00
Dr. Alin Nicolescu, despre obiceiurile care ne distrug pielea: „Este mai rău să te speli de cinci ori pe zi decât să te speli o dată la trei zile”
Solicitarea unui avans financiar este o practică obișnuită în cazul renovărilor de apartamente, însă poate deveni o sursă de riscuri financiare dacă nu este gestionată corespunzător.
16:21
Ghid practic pentru renovarea apartamentului: Cum te protejezi de meșterii care cer bani în avans, ce spune legea și cum trebuie făcute plățile
Fotografie aeriană a navei de croazieră „Disney Magic” la plecarea din Miami
16:02
Disney a lansat cel mai spectaculos vas de croazieră din flota sa. Turitșii se vor putea bucura de 7 piscine, spectacole live și un meniu inspirat din filmele „Frozen”
Dacă te confrunți cu tristețe, furie sau o stare de spirit proastă care persistă mai mult de două săptămâni și îți afectează viața de zi cu zi, este momentul să ceri ajutor de specialitate.
14:57
Ce se întâmplă când tristețea durează mai mult de două săptămâni și care sunt semnele ce indică o problemă gravă la copii și adulți
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hotdog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
OTOPENI - AEROPORT - VLAD BALTATEANU - 6 OCT 2026
16:29
Iubitul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză pe râul Olt, neagă că ar fi ucis-o. Cum descrie bărbatul evenimentele din seara crimei
Primăria București a introdus un nou regulament pentru circulația vehiculelor grele în oraș, anunță instituția pe 8 octombrie.
14:19
Noi reguli pentru camioane și TIR-uri în București: restricțiile de tonaj se extind și amenzile se dublează
Rareș Bogdan
14:19
Rareș Bogdan, audiat ca martor la DNA Iași în dosarul omului de afaceri Fănel Bogos
Un microbuz plin cu pasageri s-a izbit de o mașină la Mateești.Foto: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește