Desi greturile de calatorie nu sunt afectiuni grave, ele pot pricinui mari neplaceri, ducand uneori la renuntarea de a calatori.
Raul de transport se manifesta prin dureri de cap, somnolenta, senzatii de rau care sunt urmate de ameteli, greata si voma. "Naupatia", numita in termeni medicali, este provocata de o perturbare a centrului de echilibru, situat in urechea interna.
Multe persoane suporta bine preparatele anti-vertij, dar, de cele mai multe ori, ca efect secundar apare somnolenta.
Iata cateva sfaturi pentru cei care au rau de transport si trebuie sa faca o calatorie:
- nu calatoriti nemancat. Inainte de a pleca la drum consumati o masa bogata in glucide (paine, cereale, paste fainoase), dar nu mancati prea gras;
- sa aveti mereu la indemana ceva de rontait;
- pe vapor ar fi bine sa ramaneti cat mai mult timp in aer liber;
- nu cititi intr-un vehicul in mers;
- evitati tutunul;
- ascultati muzica sau stati de vorba, pentru a avea spiritul ocupat.