Greșeala banală și fatală prin care patronii români își duc firmele la faliment: le tratează ca pe propriii copii

„Insolvența este o boală a companiilor”

Vasile Godîncă-Herlea compară insolvența cu o boală. Dacă este descoperită la timp, poate fi tratată. Dacă este ignorată, avansează până când tratamentul nu mai are efectul dorit.

„Insolvența este o boală a companiilor și, ca orice boală, are șansa de a fi tratată dacă e descoperită și conștientizată cât mai devreme. Procedura, în sine, poate fi un tratament eficient, fiindcă oferă șansa unui reset al companiei, însă doar dacă se accesează din timp”, explică el pentru Libertatea.

Procedura poate pune ordine în datorii, poate crea un cadru în care compania se reorganizează și poate ajuta la salvarea unei părți din activitate. Dar toate acestea depind de momentul în care antreprenorul cere ajutor. Dacă firma ajunge în insolvență când nu mai are resurse, când creditorii și-au pierdut încrederea, când oamenii au plecat, iar activitatea este aproape blocată, șansele se reduc drastic.

„Nu insolvența este finalul lor, ci propria dificultate. Dificultatea nu ar trebui sa fie capăt de drum pentru antreprenor, și, totuși, statisticile europene arată că în estul și sudul Europei procentul celor care au curajul să se întoarcă în business după un eșec este de doar 10%. Eșecul în business este fatal doar pentru business, pentru antreprenor ar trebui sa fie o lecție folosită experiență valoroasă într-un business nou, în care nu va face aceleași greșeli. Va face altele, noi”, explică Godîncă-Herlea.

Ce se întâmplă într-o firmă care intră în criză

O firmă aflată în dificultate nu înseamnă doar un patron cu datorii. În jurul ei sunt angajați, furnizori, creditori, clienți și parteneri. Toți sunt afectați atunci când lucrurile încep să se clatine. Vasile Godîncă-Herlea spune că, înainte și imediat după deschiderea procedurii de insolvență, companiile intră într-un fel de vortex. Toți cei implicați caută un punct de sprijin, iar presiunea crește de la o zi la alta.

În astfel de momente, antreprenorul nu mai reacționează întotdeauna rațional. Stresul activează instinctul de conservare. Omul care a construit compania încearcă să o apere cu orice preț, chiar și atunci când sfaturile specialiștilor îi arată că unele decizii trebuie luate rapid și dureros.

„Am văzut că în momentele de stres, rațiunea nu prea mai contează, fiindcă se activează imediat instinctul de conservare, la cote maxime. Prin urmare, cel aflat în acest stadiu dificil nu reacționează la sfaturi, indicații și presiuni legate de limitarea riscurilor, chiar dacă vin din partea experților, fiindcă iminența unei crize în companie generează un context de emoție, instinct și impuls în care se refugiază oamenii”, încearcă antreprenorul să explice fenomenul.

Frica de pierdere devine mai puternică decât analiza rece.

Firma ca un copil: atașamentul care poate bloca salvarea

Una dintre marile probleme ale antreprenorilor români este atașamentul față de propria firmă. Vasile Godîncă-Herlea spune că mulți își privesc afacerea ca pe propriul copil. Această legătură este ușor de înțeles. O firmă construită de la zero înseamnă ani de muncă, bani, sacrificii, nopți pierdute și decizii luate pe cont propriu. Dar tocmai acest atașament poate bloca salvarea. Când firma este privită ca un copil, antreprenorului îi este foarte greu să accepte că unele părți trebuie tăiate, vândute, închise sau reorganizate. Îi este greu să vadă obiectiv cât de gravă este situația.

„Am mai învățat că, în România, antreprenorii consideră că firme lor sunt asemenea propriilor copii și de aici vine această teamă de a nu le pierde, dar și imposibilitatea evaluării obiective a dificultății, deci și abilitatea de a sacrifica ce este de sacrificat pentru a salva ce poate fi salvat”, explică Godîncă-Herlea.

De aici apare amânarea. Antreprenorul speră că lucrurile se vor îmbunătăți, că piața își va reveni, că va apărea un client mare, că banca va mai avea răbdare, că furnizorii vor accepta încă o promisiune. În multe cazuri, spune specialistul, această speranță duce firma și mai aproape de punctul din care nu se mai poate întoarce.

De ce antreprenorii cer ajutor prea târziu

În România, spune Vasile Godîncă-Herlea, antreprenorii fac aproape orice ca să nu ajungă în insolvență. Pentru mulți, procedura este asociată cu rușinea, eșecul și pierderea reputației. Problema nu este doar economică, ci și culturală.

„10% din cei care au suferit un eșec se mai intorc în business. În țările nordice și în Anglia, procentul este spre 25%. Se pare că, din punct de vedere cultural, blamul la care sunt supuși cei care dau greș este mult mai mare. Sentimentul de vinovăție este suportat mai greu, de aceea antreprenorii fac orice pentru a nu ajunge în insolvență – de la speranțe iluzorii că va trece repede și vremurile vor fi mai bune, până la acțiuni împovărătoare care fac și mai mult rău companiei”, mai atrage atenția antreprenorul.

Explicația ține de felul în care este privit eșecul și așa se ajunge la intrarea foarte târzie în restructurare. În loc să ceară ajutor când problemele încă pot fi gestionate, antreprenorii trag de timp. Iar timpul, în criză, costă.

Eșecul în afaceri îi face pe mulți antreprenori să nu mai încerce deloc

Vasile Godîncă-Herlea spune că eșecul nu îi face automat pe antreprenori mai puternici. Uneori, dimpotrivă, îi poate bloca. În loc să îi împingă spre un nou început, trauma pierderii unei afaceri îi poate face să nu mai încerce deloc.

„Se spune că oamenii geniali învață din greșelile altora, cei deștepți din greșelile proprii, iar cei proști nu învață niciodată. E foarte multă teorie despre învățarea din greșeli, din eșecuri și din suferință. Unii sunt de părere că nu putem învăța decât din suferință și greșeală. Mie mi-a plăcut întotdeauna să cred că învățăm foarte mult din reușite și din succes. Învățatul din greșeli, în teorie, te face mai deștept, deci data viitoare vei face lucrurile altfel.

Poate e valabil pentru lucrurile mici, repetitive, dar când e vorba de antreprenoriat, părerea mea este că imprimarea unei traume te determină, mai degrabă, să nu mai încerci deloc. De aici și explicația pentru care avem un procent atât de mic dintre cei care se întorc în business după un eșec”, spune Vasile Godîncă-Herlea pentru Libertatea.

Diferența dintre antreprenorul care se salvează și cel care pierde tot

Nu există o rețetă care să garanteze salvarea unei firme. Situațiile sunt foarte diferite, iar crizele pot avea cauze multiple. Totuși, Vasile Godîncă-Herlea spune că există câteva lucruri esențiale.

Primul este curajul antreprenorului de a recunoaște problema. O atitudine sinceră poate ajuta la construirea unei coaliții cu cei din jur, inclusiv cu creditorii. Dacă oamenii văd că antreprenorul nu ascunde realitatea și nu amână la nesfârșit, șansele de colaborare cresc.

Al doilea este apelul la un specialist. În criză, cei care conduc firma au multe puncte oarbe. Sunt prea prinși emoțional, prea obosiți sau prea atașați de deciziile vechi ca să vadă limpede toate variantele.

Godîncă-Herlea spune că, atunci când este posibil, schimbarea managementului poate fi o soluție. Nu pentru că antreprenorul nu ar fi capabil, ci pentru că, în momente de criză, cineva din afară poate vedea mai clar ce trebuie făcut.

Al treilea lucru este răbdarea. Căderea unei firme poate fi rapidă, dar redresarea este lentă. Pot trece ani până când compania ajunge din nou la forma pe care o avea înainte de criză.

Lecția pentru antreprenori: când trebuie să lași puterea din mână

Dacă ar fi să predea o lecție antreprenorilor români, Vasile Godîncă-Herlea spune că titlul ar fi: „Cum și când să las din mână puterea?”.

Multe afaceri cresc peste nivelul la care pot fi conduse doar cu pasiune și instinct. Vine un moment în care compania are nevoie de un manager profesionist, de un sistem de management sau de un succesor pregătit. În România, multe businessuri sunt conduse direct de antreprenor, iar acesta nu se ocupă la timp de creșterea unui om care să ducă firma mai departe. Succesorul poate fi cineva din familie, un manager sau o echipă de management.

Problema apare când antreprenorul ține totul în mâna lui prea mult timp. În perioade bune, asta poate părea o dovadă de control. În perioade grele, poate deveni o vulnerabilitate majoră.

Insolvența nu trebuie să fie sfârșitul

Mesajul lui Vasile Godîncă-Herlea este că insolvența nu trebuie confundată cu sfârșitul automat al unei firme. Poate fi un cadru în care compania se reorganizează, se reașază sau iese ordonat din piață. Dar pentru ca insolvența să ajute, trebuie accesată la timp. Când antreprenorul a consumat deja toate resursele, când datoriile sunt prea mari și când încrederea celor din jur s-a pierdut, procedura nu mai are ce salva. De aceea, cea mai grea decizie nu este neapărat intrarea în insolvență. Cea mai grea decizie este recunoașterea faptului că firma are nevoie de ajutor înainte să fie prea târziu.

Dincolo de lecțiile despre insolvență și antreprenoriat, povestea lui Vasile Godîncă-Herlea este și una despre ambiție și reinventare. Parcursul său, de la învățător într-un cătun din Maramureș la fondator Azitis și unul dintre cei mai cunoscuți specialiști în insolvență din România, poate fi citit în interviul amplu acordat Libertatea.

Greșeala prin care patronii români își duc firmele la faliment, explicată de un expert: „Le tratează ca pe propriii copii”