Dacă v-ați făcut planuri de vacanță în acest week-end, e bine să știți că vremea se răcorește față de zilele precedente. Meteorologii spun că temperaturile ajung la valorile normale pentru sfârșitul lunii iunie. În următoarele zile, cerul va fi variabil, însă în sud și la munte, pe arii restrânse, e posibil să fie ploi de scurtă durată.
Cuprins:
Potrivit Agenției Naționale de Meteorologie, vântul va sufla cu putere și va atinge la rafală 55 de kilometri pe oră în Moldova și pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi de 22 de grade în Moldova şi 31 de grade în Oltenia.
Noaptea cerul va fi mai mult senin și vor fi șanse reduse să plouă. Vântul va sufla slab, iar minimele se vor încadra între 7 și 17 grade, cele mai scăzute valori fiind înregistrate în depresiuni, conform Mediafax.
Meteorologii spun că temperaturile sunt în scădere și în București. Temperaturile maxime vor atinge astăzi 29 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar spre seară sunt anunțate ploi cu tunete și fulgere.
Sâmbătă, cerul va fi variabil. Norii își vor face apariția pe cer la orele amiezii, iar șansele de precipitații vor fi scăzute. Temperatura maximă va fi de 27 de grade, iar minima de 13 grade Celsius.
Duminică, maxima va crește până la 29 de grade, iar cerul va fi mai mult senin.
Vineri, pe litoral, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, iar maxima zilei va fi de 27 de grade Celsius. Noaptea norii nu își vor face apariția pe cer, vântul va sufla slab, iar temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 17 grade.
Meteorologii spun că temperaturile vor scădea în toată țara. Sâmbătă, maxima zilei va fi de 28 de grade Celsius în Oltenia, iar în nordul Moldovei nu vor fi mai mult de 21 de grade Celsius. Cerul va fi variabil iar în sud-est şi la munte sunt posibile ploi de scurtă durată.
Temperaturile sunt, însă, în creștere, în vestul țării, unde maximele vor fi de 31 de grade. Spre seară, în est, sud-este și la munte sunt anunțate ploi de scurtă de durată. Minimele vor fi cuprinse între 12 și 20 de grade Celsius, conform ANM.
Află care este prognoza meteo valabilă până pe 7 iulie.
Citește și: