Cum văd experții scenariul majorării TVA pentru acoperirea găurii de la buget: „Transferi problema la cei mai amărâți, în loc să impozitezi marile averi și să elimini excepțiile”

 11 comentarii
Arhiva foto

Guvernul are nevoie de 6 miliarde de euro pentru a îndeplini cerințele Comisiei Europene cu privire la deficitul bugetar. În presă au apărut informații că autoritățile iau în calcul majorarea cotei generale de TVA de la 19 la 22%, ceea ce ar însemna scumpiri la aproape toate produsele și serviciile. Libertatea a vorbit cu trei experți despre soluțiile pe care le are Guvernul Ciolacu.

Autoritățile au anunțat încă din luna aprilie că sunt necesare economii de 20 de miliarde de lei la buget, însă măsurile luate, precum reducerea cheltuielilor cu mobilierul și achizițiile de mașini, aduc economii de doar 5,3 miliarde de lei.

Marcel Boloș, ministrul finanțelor, le-a transmis liberalilor că a primit o comunicare din partea Comisiei Europene prin care aceasta cere reducerea deficitului bugetar, în caz contrar urmând să fie suspendate fondurile europene, conform unor surse citate de G4media.

Trebuie să facem rost de 6 miliarde de euro în patru luni

Valentin Lazea, economistul-șef al Băncii Naționale a României (BNR) a scris, într-un articol pe Cursdeguvernare.ro, că România are nevoie să strângă echivalentul a două puncte procentuale la buget în patru luni.

În caz contrar, deficitul bugetar ar putea depăși 6% din PIB, peste nivelul de 5,7% înregistrat în 2022 și mult peste nivelul asumat de România pentru acest an, de 4,4%.

Economia României este estimată să depășească 300 de miliarde de euro în acest an, astfel că sunt necesare 6 miliarde de euro, adică aproximativ 30 de miliarde de lei.

Guvernul trebuie să ia o decizie până la finalul lunii august, lună în care se face prima rectificare bugetară anuală.

Majorarea TVA, cel mai mare pericol

Analiștii consultați de Libertatea spun că inacțiunea Guvernului de până acum face ca majorarea TVA să fie tot mai probabilă.

„Problema e că suma necesară este atât de mare că situația nu se poate rezolva decât cu majorarea TVA. Acesta are cel mai rapid efect în buget, se vede în veniturile bugetare în 30 de zile. Dacă se majorează la 1 august, se vede în colectare la 1 septembrie”, spune consultantul fiscal Emilian Duca.

„Este plauzibilă creșterea TVA pentru că, dacă nu rezolvăm deficitul, nu mai primim nici fonduri europene. Din punctul de vedere al imaginii este dezastruoasă. O să crească prețul la orice produs în afară de alimente. Măsura va alimenta apoi inflația, dar îi va afecta pe cei cu venituri mici. Mai departe va scădea consumul”, susține Duca.

Acesta spune că majorarea TVA permite colectarea rapidă la buget, în vreme ce majorarea accizelor duce la creșterea contrabandei. Pentru eliminarea facilităților pe categorii este nevoie de pregătire, iar Guvernul nu are timp, punctează Emilian Duca.

Biriș: „Nu putem noi plăti cât pot ei risipi”

Avocatul Gabriel Biriș, fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, spune că majorarea TVA ar fi cea mai mare greșeală, dacă va fi făcută.

România este într-o perioadă de contractare a consumului, iar majorarea TVA îl va contracta și mai mult. Toată lumea este de acord că majorarea TVA din 2010 a încetinit ieșirea din criză și acum faci la fel? Prin aceasta transferi practic sarcina fiscală la cei mai amărâți, în loc să impozitezi marile averi și să elimini excepțiile.

Acesta afirmă că singurul set de măsuri care rezolvă problema este cel propus anul trecut de economiștii Consiliului Fiscal (sunt prezentate la sfârșitul articolului). 

„Trebuie regândită întreaga bază de impozitare, care să fie în funcție de cât câștigi, nu de cum câștigi. Nimeni nu are tăria să pună asta pe masă. Eu am mai zis: nu putem noi plăti cât pot ei risipi”, acuză Biriș.

Acesta dă și un exemplu de taxă ce ar putea fi crescută: impozitul pe mașinile hibrid, care are o reducere de 95% față de cel la mașinile cu combustie internă.

„Anul trecut vorbeam de un Maybach hibrid, anul acesta am alt exemplu: la un Mercedes C63 AMG, care costă 130.000 de euro cu opțiuni, impozitul este de 9 lei! Sigur, este vorba de taxe locale, dar dacă le crești, atunci ai nevoie de mai puține transferuri de la bugetul de stat”, argumentează Gabriel Biriș.

Glăvan: grupurile mici de interese reușesc să își mențină privilegiile

Bogdan Glăvan, profesor de economie la Universitatea Româno-Americană, spune că Guvernul nu este capabil să elimine facilitățile din anumite domenii din cauza lobby-ului efectuat și a faptului că mulți politicieni locali au afaceri.

„Ne putem gândi la o explicație politică: grupurile mici de interese reușesc să își ducă lobby-ul și astfel reușesc să își mențină privilegiile și să disipeze costurile asupra societății. E mai ușor să crești TVA-ul și să se supere toți câte puțin, decât să superi mult câteva zeci sau sute de mii de oameni. Sunt atât de multe excepții în România că se poate rezolva ușor situația prin eliminarea lor”, susține acesta.

„Situația este foarte proastă. Dacă ai tergiversat până acum, te va forța situația să iei măsuri. Din păcate, este mai mare șansa să crească TVA decât să se taie excepțiile. Pentru consumatori nu are cine să protesteze!”, acuză acesta.

Tăiați pensiile speciale și programul Anghel Saligny!

Profesorul de economie susține că este necesar ca statul să ia măsuri serioase de economisire și să nu pună toată sarcina doar pe creșterea taxelor.

Acesta a dat și câteva exemple de unde se pot face economii la buget: reforma pensiilor speciale, programul Anghel Saligny - care are un buget de 65 de miliarde de lei pentru investiții ale primarilor sau marile scheme pentru investitori, prin care România acordă bani companiilor, inclusiv multinaționale.

Ce ne-am asumat în PNRR

România are trecute în PNRR mai multe măsuri fiscale:

  • Eliminarea scutirilor la impozitul pe venit și contribuții de sănătate. Programatorii sunt scutiți de plata celor 10% impozit pe venit, numărul beneficiarilor fiind de circa 90.000. În construcții, există o scutire pentru plata impozitului de 10% pe venit și a contribuțiilor de sănătate de 10%. Numărul beneficiarilor este estimat la 500.000. Concomitent, în agricultură și în industria alimentară există o scutire la plata impozitului de 10% pe venit, a contribuției de sănătate de 10% și a celei de 3,75% la Pilonul II de pensii. Numărul beneficiarilor este de aproximativ 300.000.
  • Reducerea plafonului pentru microîntreprinderi. Acesta este în acest moment la 500.000 de euro, după ce a fost redus la începutul anului de la un milion de euro. Acesta ar putea scădea mai departe la 300.000 de euro în 2024 și la 100.000 de euro în 2025. 
  • Impozitarea clădirilor la valoarea lor de piață. O lege în acest sens a fost deja votată, dar este prevăzută să intre în vigoare din 2025.

Scandal la facilități

Reducerea deficitului bugetar a fost deja discutată în coaliția PSD-PNL după rotația premierilor.

Aceasta a dus însă la un scandal în interiorul PNL, mai mulți lideri criticându-l pe ministrul de finanțe, Marcel Boloș, care a anunțat eliminarea facilităților începând cu luna septembrie.

Liberalii au propus atunci creșterea accizelor la alcool, tutun, majorarea redevențelor și creșterea impozitării pe jocuri de noroc, în locul eliminării facilităților.

Ulterior, premierul Marcel Ciolacu a declarat că nu vor fi eliminate facilitățile IT-iștilor.

Alte propuneri

Pe lângă majorarea accizelor la alcool și tutun au apărut însă și alte idei:

  • Cota TVA ar putea crește de la 9% la 19% pentru unele alimente, singurele cu 9% urmând să fie cele de bază, conform Observator, care îl citează pe ministrul finanțelor, Marcel Boloș.
  • Creșterea TVA de la 9% la 19% în HoReCa, adică la hoteluri, restaurante și cafenele. HORA, Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România, a avertizat într-un comunicat de marți că măsura poate duce la creșterea prețurilor și la un declin semnificativ al sectorului. Aceasta argumentează că aplicarea unei cote reduse de TVA în HoReCa este un mod de funcționare în toată Europa și dă câteva exemple: 10% în Franța, 7% în Germania, 6% în Austria.
  • Majorarea cotei generale de TVA de la 19 la 22%, potrivit Digi24.

Ideile PSD

PSD are la rândul său alte propuneri:

  • Taxa de 1% pe multinaționale
  • „Impozitarea luxului”: creșterea impozitelor pentru cei cu mai multe mașini sau locuințe mai scumpe
  • Impozit progresiv pentru cei cu venituri mari
  • Creșterea impozitului pe dividende

Soluțiile propuse de Consiliul Fiscal

Consiliul Fiscal, condus de Daniel Dăianu, a prezentat, anul trecut, într-un document, mai multe recomandări pentru echilibrarea economiei României, după consultarea a 20 de specialiști din domeniu. Acestea sunt:

  • Eliminarea scutirilor de la plata impozitului pe venit (IT, construcții, cercetare) 
  • Eliminarea scutirilor la sănătate pentru constructori 
  • Scăderea plafonului pentru microîntreprinderi de la un milion de euro la 100.000 de euro 
  • Limitarea sumei neimpozabile de 450.000 de lei la vânzarea de locuințe doar pentru o singură tranzacție și limitarea scutirilor la donații și stabilirea unui impozit de 10% 
  • Eliminarea diferențelor de impozitare între persoanele fizice și cele juridice la impozitul plătit anual pe clădiri 
  • Refacerea impozitării autovehiculelor astfel încât să nu țină cont doar de capacitatea cilindrică, ci și de vechime și norma de poluare 
  • Eliminarea scutirilor pentru dividende și creșterea la 10% a impozitului 
  • Creșterea cotei de TVA la alimente de la 9% la cota standard de 19%.

Unele dintre propunerile Consiliului Fiscal au fost deja aprobate, precum eliminarea facilităților pentru HoReCa și reducerea plafonului pentru TVA de 5% la imobiliare la 600.000 de lei. De asemenea, este prevăzută creșterea taxelor pe locuințe, prin raportarea lor la nivelul de piață.

Foto: Agerpres

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (11)
  • Avatar comentarii

    IulianS 12.07.2023, 19:05

    Ajunge cuțitul la os... Nu vor face decât ceea ce știu mai bine: sa lase lucrurile sa ajungă la urgență maxima (timp în care sifonează la greu bugetul), apoi sa crească TVA și sa taie global salariile bugetarilor. Un "deja vu" din epoca Basescu-Boc, dar care aduce bani repede. Dacă ii mai împrumută bancile, o vor lălăi pana la alegeri ca sa nu se supere nimeni. Doar nu dau din buzunar...

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 12.07.2023, 20:45

    Nu cred ca este nevoie de marirea TVA-ului pentru scaderea deficitului bugetar.Gaura de la buget ar putea fi acoperita cu alte masuri cum ar fi..taierea pensiilor speciale, impozitarea marilor averi,taierea facilitatilor unor categorii de oameni etc

  • Avatar comentarii

    N3gry90 12.07.2023, 21:13

    Niște borfași!

  • Avatar comentarii

    Copenhaga1970 12.07.2023, 22:23

    Discuția se poartă exclusiv pe tema creșterii taxelor și impozitelor. Nici guvernanții, nici ”experții” (suntem o țară relativ săracă năpădită de experți), nici presa nu aduc în discuție o mai bună colectare a veniturilor în cadrul fiscal actual. Altfel spus, niște cetățeni plătiți din banul public să nu mai stea pe coadă, din cauza indolenței ancestrale a lefegiului la stat sau a ordinelor de protecție pentru anumite afaceri. Cu ceva implicare din partea ANAF, în principal, 6 miliarde de euro se strâng fără probleme.

  • Avatar comentarii

    bituca 12.07.2023, 23:38

    Stoparea achiziitiilor pe care le fac institutiile de stat. Nu vor nici acest lucru pentru ca aici se dau marile spagi.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
22:15
Sute de zboruri au fost anulate în Marea Britanie din cauza unei defecțiuni la sistemul de control al traficului aerian. Zeci de mii de pasageri, afectați de întârzieri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!