Marian Căpăţână ar fi fost intermediar în afacerea în care au fost implicaţi Mircea Băsescu şi Bercea Mondial. Căpăţână spune în contestaţia depusă şa Curtea de Apel Bucureşti (CAB) că ar fi fost contactat de Florin Anghel, fiul lui Sandu Anghel (surpanumit Bercea Mondial), în perioada martie – aprilie 2013.
Florin Anghel i-ar fi oferit lui Marian Căpăţână 200.000 euro, ca să declare că o parte din bani ar fi ajuns la Traian Băsescu. Căpăţână a mai spus că Florin Anghel i-ar fi spus că banii provin de la Dan Voiculescu.Marian Căpăţână, intermediarul afacerii în care au fost implicaţi Mircea Băsescu şi Bercea Mondialu, le-a spus, vineri, jurnaliştilor că întreg scandalul este o „făcătură” pusă la cale de Dan Voiculescu.
„Suntem nevinovaţi total, e o făcătură a lui Voiculescu. Am luat bani împrumut, am vrut sa îi folosesc la AVERSA şi nu i-am mai folosit”, a spus Marian Căpăţână, înainte de a intra în duba cu care urma să fie dus în arestul Poliţiei Capitalei.
Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare. Decizia a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca în 27 iunie dosarul, urmând să decidă definitiv dacă Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest sau vor fi cercetaţi în libertate.
Judecătorul care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale, chiar dacă ele au fost contestate de cei doi, şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar.
Fratele şefului statului a fost reţinut şi, ulterior, arestat, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar fi probat traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Știrileprotv.ro
Președintele Klaus Iohannis: ”Am avut o discuție aprofundată cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen”
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Viva.ro
Elena Lasconi critică decizia CCR de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale: ”Aș fi câștigat! Se prăbușește economia, se distruge democrația, duceți țara în anarhie, ar fi trebui să...”
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
După cât timp poți conduce dacă ai băut un pahar de țuică. Surpriza e mare de tot, puțini șoferi știu
FANATIK.RO
După cât timp poți conduce dacă ai băut un pahar de țuică. Surpriza e mare de tot, puțini șoferi știu
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Elle.ro
La 64 de ani, celebrul actor iubește din nou! Cine este actrița de 30 de ani, din Republica Moldova, cu care a fost surprins sărutându-se pe stradă
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Unica.ro
Liderii partidelor de extremă-dreaptă reacționează dur după ce CCR a anulat primul tur al alegerilor prezidențiale. Ce au declarat George Simion, Diana Șoșoacă și Anamaria Gavrilă
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a constesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Observatornews.ro
Călin Georgescu, în faţa secţiei unde ar fi trebuit să voteze. A depus documentele pentru a constesta decizia CCR şi speră ca alegerile să fie reluate în 2024
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi
HOROSCOP
Horoscop 8 decembrie 2024. Scorpionii revin la gânduri și sentimente mai bune în tot ce este legat de cei dragi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI