NCS este un program britanic de dezvoltare personală şi socială, pe bază de voluntariat, adresat adolescenţilor cu vârste cuprinse între 15 şi 17 ani din Anglia şi Irlanda de Nord

„Când mă uit înapoi la cei şase ani în care am fost premier, una dintre cele mai mari realizări ale mele este înfiinţarea National Citizen Service”, scrie Cameron în The Daily Telegraph.

„Sunt oprit adesea pe stradă de părinţi care îmi spun ce diferenţă a făcut NCS în viaţa copiilor lor şi primesc frecvent scrisori de la tineri cărora le-a plăcut foarte mult să ia parte” la program, afrmă el în acest matrial pe care l-a postat pe Facebook.

„De la proiecte-pilot pe care le-am început ca lider al opoziţiei şi până la programul ca atare pe care-l avem în prezent, peste 275.000 de persoane au participat la ceea ce a devenit mişcarea de tineret cu cea mai mare rată de creştere dintre cele de tipul ei din lume „, subliniază fostul premier.

Cameron urmează să devină preşedintele consiliului director al organizaţiei, care va superviza planuri în vederea unei extinderi.

CTP, necruțător cu Maradona: „Știți ce a putut să-i spună Papei Ioan Paul al II-lea?!”
PARTENERI - GSP.RO
CTP, necruțător cu Maradona: „Știți ce a putut să-i spună Papei Ioan Paul al II-lea?!”
Cine va fi premier în locul lui Orban. Numele surpriză: nu te-ai fi așteptat la asta
PARTENERI - PLAYTECH
Cine va fi premier în locul lui Orban. Numele surpriză: nu te-ai fi așteptat la asta
Horoscop 27 noiembrie 2020. Peștii își confirmă valoarea personală prin întoarcerea unor prieteni vechi
HOROSCOP
Horoscop 27 noiembrie 2020. Peștii își confirmă valoarea personală prin întoarcerea unor prieteni vechi
Cui aparține leul din clipul lui Dani Mocanu. A fost găsit în urmă cu puțin timp
Știrileprotv.ro
Cui aparține leul din clipul lui Dani Mocanu. A fost găsit în urmă cu puțin timp
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021
Telekomsport
ŞOC! Băiatul care a prevestit pandemia anunţă o nouă TRAGEDIE pentru omenire. Ce urmează să se întâmple între decembrie 2020 şi martie 2021