Numărul 1 mondial a justificat decizia de a merge în Rusia atât de aproape de Singapore prin dorința de a schimba ceva în program. „Am vrut să fac o schimbare, pentru că în ultimii doi-trei ani am ieșit din grupe. Locul 1 la final de an, dacă e să se întâmple, se va întâmpla. Nu de aia merg la Moscova. Vreau doar să schimb ceva”, a spus Simona, citată de WTA Insider.

Există și rațiuni financiare în spatele înscrieri de ultimă oră a Simonei la turneul de la Moscova. Chiar dacă resimte oboseala după un sezon extrem de solicitant, românca este dispusă să facă sacrificii, deoarece este foarte aproape să încaseze din partea WTA un bonus cumulat de un milion de dolari, în cazul în care reușește să ia startul într-un sezon la toate turneele de Premier Mandatory și Premier 5.

O jucătoare de Top 10 mai trebuie, de asemenea, să joace și două turnee de Premier 700 (categorie din care face parte turneul de la Moscova) în fiecare sezon, ceea ce ar explica prezența ei în Rusia.

Prezența unei jucătoare de Top 10 este obligatorie la măcar 8 dintre cele 9 turnee Mandatory+Premier 5 dintr-un sezon, iar prezențele în serie sunt premiate. Bonusurile pe care le primește un număr 1 mondial se cumulează, potrivit regulamentului WTA, astfel: 450.000 de dolari pentru prezența în toate turneele Mandatory, 450.000 de dolari pentru prezența în toate turneele Premier 5, și 100.000 de dolari pentru prezența în toate cele 9, Mandatory + 5.

Ligia Deca, propusă de PNL pentru funcția de ministru al educației. Cîțu și Roman s-au abținut de la vot – SURSE
Recomandări
Ligia Deca, propusă de PNL pentru funcția de ministru al educației. Cîțu și Roman s-au abținut de la vot – SURSE


Citește și: EXCLUSIV | Care e pasiunea secretă a lui Teszari, patronul RCS&RDS, supranumit „miliardarul fără chip” | FOTO

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
GSP.RO
„Mangia îi făcea copilului meu propuneri indecente în timp ce se masturba în fața lui”. Caz șocant în România
BREAKING: Dezvăluirea care aruncă Rusia în aer. Cum va distruge NATO țara condusă de Vladimir Putin. Liderul rus nu mai are mult timp la dispoziție
Playtech.ro
BREAKING: Dezvăluirea care aruncă Rusia în aer. Cum va distruge NATO țara condusă de Vladimir Putin. Liderul rus nu mai are mult timp la dispoziție
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Viva.ro
Mesaj strigător la cer pe o coroană de flori de la înmormântarea lui Alexandru Arșinel! Oamenii s-au revoltat când au citit
Florin Zalomir, jandarm și fost campion la scrimă, găsit împușcat în casa lui din Otopeni. Ofițerul avea 41 de ani
Observatornews.ro
Florin Zalomir, jandarm și fost campion la scrimă, găsit împușcat în casa lui din Otopeni. Ofițerul avea 41 de ani
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
Știrileprotv.ro
Șoferul ucis de bolovan pe Defileul Jiului se întorcea de la mormântul lui Arsenie Boca. Ce urma să facă
El este omul care a căzut din spațiu. Din Vladimir Komarov a mai rămas doar o bucată carbonizată
FANATIK.RO
El este omul care a căzut din spațiu. Din Vladimir Komarov a mai rămas doar o bucată carbonizată
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Orangesport.ro
Reghecampf, lovitură teribilă pentru Anamaria Prodan. Ce decizie a luat acesta
Horoscop 3 octombrie 2022. Gemenii ar putea profita de agitația din jur, ca să se ocupe de ceea ce e cu adevărat urgent și important
HOROSCOP
Horoscop 3 octombrie 2022. Gemenii ar putea profita de agitația din jur, ca să se ocupe de ceea ce e cu adevărat urgent și important
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase
PUBLICITATE
Sănătatea, încotro? Săptămânile Tranziției Alimentare Carrefour îți fac cunoștință cu numeroase produse sănătoase