De trei luni, o fată stă în cort la marginea pădurii, în Șcheii Brașovului, într-o zonă unde coboară frecvent urși și mistreți

Comentează

O femeie locuiește de trei luni într-un cort montat la marginea pădurii din Brașov. În tot acest timp nu a vorbit cu nimeni și oamenii din zonă nu știu nimic despre cine este sau ce face acolo.

Are în jur de 30 de ani, apare și dispare în tăcere, poliția nu a reușit să o găsească, iar oamenii de pe strada Curcanilor din Brașov au dezvoltat o mitologie în jurul misterului fetei din cort.

În luna septembrie, când s-au întors din America unde fuseseră în vizită la niște rude, Anișoara și Mișu Nicolae au observat o schimbare pe dealul din fața casei lor. Cum se termină strada Curcanilor, chiar la poalele pădurii dinspre Tâmpa, sub un nuc, se instalase un cort argintiu.

Li s-a părut ciudat că cineva s-ar putea stabili acolo, pentru că în zonă coboară constant urși și mistreți.

Oamenii din acest colț al cartierul Șchei au tot urmărit să vadă cine e noul lor vecin și au zărit o tânără, “cu un păr lung șaten închis, înăltuță, slăbuță”, căreia îi dau în jur de 30 de ani. Ea a rămas acolo, netulburată, la granița între pericolul din desiș și curiozitatea oamenilor.

Cortul fetei, în stânga, și casele de pe strada Curcanilor

“Pare îngrijită, îmbrăcată”, spun cei doi. În vara indiană care a cuprins România anul acesta în octombrie și noiembrie, oamenii au văzut cum, în zilele cu soare, fata a întins rufe la uscat pe cort și pe crengile copacilor. “Cred că le duce undeva să le spele, că aici e un pârâu, dar e murdar”, zice Mișu Nicolae, în vârstă de 54 de ani.

Când a văzut-o pe stradă, bărbatul s-a dus de mai multe ori să stea de vorbă cu ea, însă spune că, de fiecare dată, fata o lua la fugă și se ascundea în niște tufe. “Se pitește, parcă suntem sălbatici.”

Și alți vecini au remarcat întâi cortul mic și, apoi, pe fata care se ferește. Îi evită pe toți, ca și cum pentru pădure ea ar fi om și pentru stradă ar rămâne o creatură a brazilor. Intrigați, oamenii și-au făcut tot felul de scenarii.

Dacă o fi vreo studentă care nu are bani de chirie? Sau o femeie bătută și alungată de soț de acasă?

Cortul fetei, așezat la marginea pădurii

Din acest colț al Șcheilor, vechiul cartier al breslelor brașovene, un drumeag începe să urce spre Pietrele lui Solomon, un alt fugar celebru, rege încolțit care a scăpat de urmăritorii săi sărind peste prăpastie. Dacă urmezi drumul, ajungi în Poiana Brașov, epicentrul turismului. Oricum, fata nu arată ca un turist, măcar la acest punct lumea a căzut de acord.

În zonă străzii sunt Fântânița Popii și Crucea Mușicoiului, așa că amatorii de natură circulă frecvent pe aici. Odată, Mișu și Anișoara au văzut pe cineva strigând-o pe fată pe numele de “Mihaela”, după care ea a răspuns, apoi a intrat în cort. Nimeni n-ar putea însă să bage mâna în foc că o cheamă ”Mihaela”, așa că ei continuă să se refere la ea ca la ”Fata din cort”.

Imaginea pe care o are fata din cort asupra cartierului

Încet, încet, peste Brașov a venit gerul. Începe sezonul de schi sus, pe Cristianu. Iar la un kilometru distanță, în Piața Mare a orașului, vecină cu Biserica Neagră, oamenii se amestecă în razele luminoase ale Sărbătorilor. Pe strada Curcanilor, în întuneric, fata din cort continuă să apară și să dispară, tăinuită. “Ne întrebăm ce-i cu ea. Cum poți să stai aici pe frigul ăsta? Au fost și -10, -12, -14 grade noaptea”, spune Mișu.

“Eu am o curte mică, dar aș lăsa-o să își pună cortul în curte, poate o fi vreo iubitoare de natură. Dar să fii atât de iubitoare încât să stai și pe frig?”, intervine soția lui, Anișoara.

Ba chiar ar primi-o la ei în casă, spune femeia, dacă ar fi o fată serioasă. “Ar fi ca și cum ar înlocui-o pe fiică-mea care e în București”.

Anișoara (stânga), împreună cu o vecină

Tânăra are însă planul ei, nedeslușit de rumoarea mâinii de oameni care, de trei luni, trăiesc în minte cu ea, ca o prezență de care întâi s-au mirat, apoi s-au temut și au sfârșit prin a se oglindi în ea. Unii o cred cu mințile rătăcite, alții îi admiră libertatea de a sta, singură și netemătoare, la cort. E ca și cum fiecare crede despre ea ceea ce se teme sau își dorește despre el.

Au observat că tânăra nu are un program fix, că uneori pleacă “de acasă” dimineața, iar alteori se întoarce la acea oră, ca și cum noaptea a fost altundeva.

Ieri au văzut-o plecând dimineața, îmbrăcată într-o geacă bej, cu căciulă pe cap și un fular mare la gât. “Cobora zâmbind, era happy”, spune Mișu.

Mișu Nicolae, lângă cortul care a răsărit aproape de casa sa

S-au gândit să îi dea măcar de mâncare, dar e drept, spun ei, că nu au îndrăznit niciodată să urce până la ea la cort, când ea era acolo. “Dacă are vreun spray paralizant?”, se întreabă Anișoara, care ia în calcul, totuși, toate variantele.

“Ne pasă, dar ne e și frică. Te trezești cu bolovani în geam, mai ales că suntem și aici, la capătul pământului”, intră în vorbă o altă vecină, Maria Calcea, care o vede pe fată pe fereastra casei ei, dar n-a intrat niciodată în vorbă cu ea. 

“Astă vară opreau mașini aici cu bărbați și mă gândeam că o folosesc”, zice femeia. Era la puțin timp după cazul Caracal și lumea își reflectă starea în tăcerea fetei. Cortul a ajuns un soi de cutie de rezonanță a micii comunități brașovene.

Mișu spune că prima dată au sunat la poliție să semnaleze cazul, în luna octombrie. Traian Moldovan, vecinul lor care e polițist în rezervă, s-a dus personal la șeful Secției de Poliție 1 din Brașov să îi descrie situația.

Traian Moldovan, polițist în rezervă

“Bănuiesc că o fi din vreo sectă, o fi dată afară din casă, o fi bolnavă psihic, o fi vreo depresie”, spune, circumspect ca un om trecut prin multe, Traian Moldovan.

Alina Ivan, de la I.P.J Brașov, a confirmat pentru Libertatea că acest caz este în atenția Poliției de 10 zile și că la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje, “atât dimineața, cât și seara”, de mai multe ori, dar că nu au găsit niciodată pe nimeni la cort.

Agentul Bogdan Cordonaș de la Secția 1 de Poliție, verifică cortul fetei

Nu avem certitudinea că cineva locuiește acolo sau doar se duce acolo ocazional.
Alina Ivan, purtătorul de cuvânt al I.P.J Brașov:

Și pentru poliție apariția e un mister, dar, între atâtea evenimente concrete și lesne de încadrat în Codul Penal, fata calmă din cort rămâne, logic, o circumstanță care e în atribuțiile cui? Răspunde poliția sau poliția locală? Polițiștii locali au venit și ei.

Poliția locală face verificări

Bărbații în uniformă au deschis cortul, descoperind în el: o carte de rugăciuni, o căpățână de usturoi, o trusă de unghii, un ceai de cimbrișor, haine, un sac de dormit, dar niciun act de identitate sau alt obiect care să o identifice pe fată.

Lucrurile pe care fata le are în cort

“O să continuăm căutările până o găsim. Trebuie ajutată într-un fel sau altul”, spune purtătorul de cuvânt.

Alina Ivan a adăugat că după ce va fi identificată, în funcție de caz, tânăra va fi dusă într-un centru pentru persoane fără adăpost sau va fi internată într-un spital.

Din când în când, presa lumii publică o știre despre câte un copac pe care un om furios vrea să-l distrugă, turnându-i benzină, apă sărată sau otravă la rădăcină.

Cercetătorii susțin că unul dintre efectele otrăvirii copacilor este acela că pomii nu mai sunt în stare să discearnă între anotimpuri.

Asta i s-o fi întâmplat fetei de la marginea pădurii, se întreabă, ieșiți la porți, oamenii de pe strada Curcanilor? Poate că i-a pus cineva venin la rădăcină și nu simte că s-a schimbat anotimpul. Poliția a spus că azi va face o nouă razie.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
bmw x3 - gri, 2026 confiscat la vama sculeni
13:16
Un șofer polonez de 26 de ani a rămas fără BMW-ul nou-nouț de 320.000 de lei la vama Sculeni
Mihai Chirica
AnalizăExclusiv
12:30
Dosarul „Păcura”: Cum s-a ales Mihai Chirica cu urmărire penală și sechestru pe avere. Totul a început cu o donație către Republica Moldova
MONDEN
Ema Viziru
13:09
Ema Viziru, primele declarații după ce a fost eliminată de la MasterChef: „Pe unii nu vreau să-i mai văd nici în poze”
Adela Popescu la premiera filmului „3 Zile in Septembrie”
InterviuExclusiv
13:00
Cum a reușit Adela Popescu să facă față presiunii pe platourile de filmare: „Eu sunt din Șușani. Nu se supără nimeni”
POLITIC
Sorin Grindeanu, liderul PSD, după negocierile cu premierul desemnat, Luca Niculescu, 8 octombrie 2026. Sursă foto: Libertatea/ Dumitru Angelescu
13:15
Condițiile impuse de PSD pentru a vota Guvernul Luca Niculescu. Memorandum pentru necreșterea taxelor în 2027, indexarea pensiilor și reforma administrativă - Surse PSD
Ilie Bolojan transmite că țintele de deficit și limitarea cheltuielilor statului sunt linii roșii în negocierile cu premierul desemnat Luca Niculescu. Foto: Hepta
11:51
Ilie Bolojan, condiții pentru noul guvern condus de Luca Niculescu: „Țintele de deficit nu sunt negociabile, iar cheltuielile statului nu trebuie să crească”
Ultimele știri
13:40
Ce a pățit Mario Fresh în vacanța din Paris, înainte de concertul lui Celine Dion: „Direct la spital mă duc”. Cum a apărut alături de iubita lui
13:40
PSD anunță că nu va vota Guvernul Niculescu dacă PNL și UDMR nu intră în coaliție. Sorin Grindeanu: „Să dea dovadă de maturitate politică”
13:22
Planul Roșu de Intervenție, activat în județul Vâlcea după un accident grav între un microbuz și o mașină. Sunt implicate zece persoane
13:16
Cel mai puternic laptop Surface creat vreodată: ce au prezentat Microsoft și Nvidia și cum arată viitorul PC-ului tău
TRENDING
Interviu
06:55
Generalul Dorin Toma: Armata Română are o problemă de model organizațional. Este construită în mare măsură pentru administrarea instituției și insuficient pentru generarea rapidă a puterii de luptă”
11:08
Valul de COVID-19 aduce simptome digestive și complicații de sezon. Atenție la capcana testelor ieftine comandate online!
06:17
Gigantul european Girteka a înmatriculat primul camion în România și oferă salarii de până la 3.500 de euro pentru șoferii români
07:00
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
Femeie din SUA de 100 ani cu o coca cola în mână
12:39
O femeie de o sută de ani are aceeași cină în fiecare seară: hot dog și o Coca-Cola. „Sunt în rai”
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
11:40
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Fotografia a două femei care își plimbă câinii în Cagliari. Cagliari, Sardinia, Italia, 6 iunie 2025.
10:21
Satul din Italia unde femeile trăiesc 100 de ani. Cercetătorii au descoperit o nouă „zonă albastră” în Sardinia
Geanta Dior, decorată cu modele de pești koi, de culoare verde și roz
08:46
A dat 94 de euro pe o geantă, dar când a dus-o la licitație, a aflat că deține un „Sfânt Graal”
O turistă cu bagaje care priveşte apusul de soare pe fereastra unui aeroport. Imagine cu caracter reprezentativ.
7 oct.
Turismul din Europa va crește cu 3,1% pana la finalul anului 2026, depășind ritmul economiei generale. Ce au anunțat experții la summitul mondial din Malta
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
De ce cade părul toamna
7 oct.
De ce cade părul mai mult toamna și când ar trebui să te îngrijorezi
Crenguțe de vișin în borcanul cu murături
6 oct.
De ce se pun frunze sau crenguţe de vişin la murături - secretul bunicilor
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
O femeie umple un pahar de apă la robinetul chiuvetei din bucătărie
11:18
Cât costă un metru cub de apă în România. Orașul în care plătești de peste două ori mai mult
Imagine cu sigla Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ)
10:28
ÎCCJ decide joi, după șase amânări, dacă obligă Guvernul să plătească restanțe salariale de aproape 5 miliarde de lei pentru magistrați
Cristela Georgescu intră în sediul DIICOT - octombrie 2026
09:27
Cristela Georgescu a ajuns, pentru a treia zi consecutiv, la audieri la DIICOT, în dosarul în care Călin Georgescu e acuzat de înşelăciune continuă
Giigi Nețoiu
07:49
Gigi Nețoiu se revoltă după amenzi de 160.000 de lei la ferma sa Black Angus de 6 milioane de euro: „Cu ce deranjează vacile Apele Române?”
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie
fermier-roman-tractor
5 oct.
Programul de clemență din care fermierul lipsește