DEFINITIV. Băsescu a câștigat procesul cu Dinu Patriciu

Comentează

Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibil recursul formulat de Dinu Patriciu în dosarul în care a fost dat în judecată de preşedintele Traian Băsescu, decizia fiind irevocabilă.
În 18 februarie, preşedintele Traian Băsescu a câştigat la Tribunalul Bucureşti procesul în care l-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi a cerut despăgubiri de un leu pentru "minciună şi trucarea unor filmări".
Instanţa Tribunalului Bucureşti a respins atunci apelul făcut de Dinu Patriciu în cazul deciziei din 19 octombrie 2011 a Judecătoriei Sectorului 1, care a admis acţiunea aşa cum a fost formulată de şeful statului şi l-a obligat pe Dinu Patriciu la plata a 0,5 lei daune morale, precum şi la publicarea deciziei în două publicaţii cu tiraj naţional, în două numere consecutive.
Sentinţa Tribunalului Capitalei a fost contestată de Dinu Patriciu la Curtea de Apel Bucureşti, care luni i-a respins recursul.
Preşedintele Traian Băsescu i-a dat în judecată pe Dinu Patriciu şi firma Best Media, cea care edita cotidianul Gardianul, cerând despăgubiri de un lei pentru "minciună şi trucarea unor filmări", acţiunea fiind înregistrată la instanţa Judecătoriei Sectorului 1 la începutul lunii decembrie 2009. Procesul a început în 21 aprilie 2010, iar Judecătoria Sectorului 1 a admis acţiunea preşedintelui Traian Băsescu în 19 octombrie 2011.
Instanţa arăta în motivarea deciziei că Dinu Patriciu a vătămat dreptul preşedintelui la onoare şi reputaţie prin afirmaţiile potrivit cărora acesta ar fi lovit un copil. Judecătorul preciza că deşi Traian Băsescu a câştigat alegerile prezidenţiale din 2009, s-a produs o vătămare a dreptului reclamantului la onoare şi reputaţie, având în vedere intensitatea, frecvenţa, persistenţa în timp şi conţinutul dezbaterilor cauzate de declaraţia lui Dinu Patriciu.
Totodată, instanţa arăta în motivare că Traian Băsescu a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public la mitingul electoral din 2004, susţinând că declaraţia şefului statului făcută la o emisiune are valoarea unei mărturisiri extrajudiciare verbale. Instanţa preciza că, "sub aspectul forţei probante", declaraţia preşedintelui Traian Băsescu are valoarea unei "mărturisiri extrajudiciare verbale", care, în conformitate cu dispoziţiile articolelor 1204 şi 1205 Cod Civil, poate fi folosită ca probă împotriva celui care o face, "în pricinile în care este permisă administrarea probei cu martori".
"În temeiul probelor arătate mai sus şi ţinând cont că prin verbul «a împinge» se înţelege şi «a îmbrânci» (conform DEX, ediţia 1998), instanţa reţine că reclamantul (Traian Băsescu - n.r.) a săvârşit un act de violenţă fizică asupra minorului aflat în public, la mitingul electoral din 2004", nota judecătorul în motivarea deciziei.
Instanţa mai arăta că "nu este învestită cu o acţiune având ca obiect tragerea la răspundere a reclamantului pentru această faptă săvârşită în septembrie 2004".
Cotidianul Gardianul a publicat, în 26 noiembrie 2009, un film în care preşedintele Traian Băsescu pare a lovi un copil peste faţă, în timpul unui miting electoral din 2004.
Omul de afaceri Dinu Patriciu declara, în aceeaşi zi, la Realitatea TV, că, de fapt, la mitingul de la Ploieşti, din 2004, Traian Băsescu a lovit copilul de două ori, prima dată în plex şi apoi peste faţă, aşa cum apare în imaginile difuzate în presă. Omul de afaceri a ţinut să sublinieze că nu este el cel care a dat înregistrarea în presă.
În 28 noiembrie 2009, Traian Băsescu anunţa că îl va da în judecată pe Dinu Patriciu şi cotidianul Gardianul pentru "minciună şi trucarea unor filmări" şi întreba conducerea ziarului de ce nu a făcut o expertiză a filmului.
În 1 decembrie 2009, preşedintele a solicitat Institutului Naţional de Expertize Criminalistice (INEC) un aviz de specialitate prin care să se stabilească dacă filmul din campania din 2004 conţine urme de intervenţie tehnică în sensul modificării integrităţii.
Două zile mai târziu, INEC anunţa că a transmis Administraţiei Prezidenţiale rezultatul verificărilor solicitate de instituţie în legătură cu autenticitatea unei înregistrări din campania electorală din 2004. Tot atunci, preşedintele Traian Băsescu declara că, potrivit INEC, înregistrarea de la Ploieşti conţine elemente de editare computerizată în sensul alterării integrităţii, nu e autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrări autentice.
Şeful statului preciza că pe document se specifică faptul că alterările apar în multe locuri, dar şi că este interzisă multiplicarea. Traian Băsescu afirma că a primit avizul cu adresă semnată de directorul INEC şi că în acesta se susţine că nu este vorba despre o lovitură.
Ulterior, şi omul de afaceri Dinu Patriciu l-a dat în judecată pe Traian Băsescu, pentru calomnie, acuzând folosirea de către preşedinte, la adresa sa, a apelativelor "mincinos" şi "om care truchează casete".
Dinu Patriciu a cerut în dosarul înregistrat la Judecătoria Sectorului 1 despăgubiri de un euro. Acest dosar a fost înregistrat la instanţă în 3 decembrie 2009, iar proces a început în 4 mai 2010.
În 16 decembrie 2011, Dinu Patriciu a pierdut la Judecătoria Sectorului 1 procesul în care l-a dat în judecată pe Traian Băsescu pentru calomnie. Sentinţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti a fost atacată cu recurs de Dinu Patriciu la Tribunalul Bucureşti, în 31 ianuarie 2012.
În 21 decembrie 2012, Tribunalul Bucureşti a respins ca inadmisibilă acţiunea lui Dinu Patriciu, decizia fiind irevocabilă.
 


















Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Daniel Anghel
Interviu
13:00
De la investiții străine de 10 miliarde de euro în 2022, România a ajuns la 700 de milioane în 2026. Consultant de top: „Sunt bani în piață, firmele așteaptă un guvern și reformarea statului”
Un bărbat ține în mână o carte electronică de identitate
12:55
Peste 2,7 milioane de români au trecut la buletinul electronic. Până când mai poți călători în străinătate cu cartea de identitate veche
MONDEN
Pepe | sursa foto: Kanal D
13:40
Câte limbi străine știe Pepe junior. Artistul, dezvăluiri rare despre copiii lui: „Rosa a ieșit campioană națională”
Claudia Dumitru și Rareș Cojoc
13:04
Noi imagini cu Rareș Cojoc și iubita lui, Claudia Dumitru. Ce mesaj i-a transmis, după ce dansatorul a avut o nouă reușită la WDSF GrandSlam din Roma
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
Exclusiv
14:02
Factura Engie, explicată pagină cu pagină. Cât costă taxele, cât plătești pentru energia consumată și unde găsești codul POD
13:59
BYD a prezentat noul Seagull, care se vinde în Romania sub numele de Dolphin Surf. Este mai mare și mai dotat
13:59
„Insula Iubirii” 9 octombrie 2026. Una dintre concurente izbucnește în lacrimi și cere ca testul să se încheie
13:57
Ilinca Vandici și-a lăsat la vedere burtica de gravidă. Cum s-a filmat prezentatoarea TV
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop leu pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Leu. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop fecioara pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Fecioară. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop balanta pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop capricorn pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...