Joanne Neal, o angajată part-time pentru lanțul de magazine cosmetice Dermalogica din Marea Britanie, a obținut o compensație substanțială, de peste 24.000 de lire sterline, circa 28.000 de euro, ca urmare a deciziei instanței, după ce a fost concediată într-o zi liberă, prin apel video, informează The Telegraph.
Joanne Neal a povestit în instanță că a primit brusc o invitație la un apel video pe Microsoft Teams, într-o zi liberă, în weekend, cu titlul vag „Conversație”.
În timpul videoconferinței de concediere, șeful direct al lui Neal, Ian White, și managerul de HR i-au spus că „din păcate” a fost „aleasă”. Ulterior, White a informat colegii femeii despre concediere.
Instanța a concluzionat că Neal a fost discriminată de companie. Alegerea ei pentru concediere a fost considerată „o încălcare a prevederilor privind angajații cu normă parțială” și „o discriminare indirectă pe criterii de sex”, „întrucât femeile lucrează mai des cu normă parțială”.
Judecătoarea Liz Ord a declarat: „Notificarea prea rapidă a concedierii și titlul înșelător al întâlnirii au însemnat că femeia a fost nepregătită și indusă în eroare”.
Potrivit judecătoarei, desfășurarea întâlnirii prin „Teams” a agravat situația, deoarece „a însemnat lipsa sprijinului colegilor și a posibilității de a pune întrebări departamentului de resurse umane”.
În ianuarie 2022, Neal a început să se confrunte cu probleme de sănătate mintală, dar Dermalogica nu i-a permis să lucreze de acasă două zile pe săptămână.
Femeia a avut frecvent izbucniri în fața colegilor, dar nu și-a luat concediu medical, deoarece i se acordau doar două zile plătite pe an.