Instalația concepută de deținuți în baia celulei consta într-o găleată de 10 litri, în care produsele pe bază de zahăr și fructe erau puse la fermentat. După câteva zile au acoperit recipientul cu o folie de plastic și au folosit un fierbător electric pentru a aduce compoziția la punctul de fierbere. Vaporii rămași pe folia de plastic erau apoi colectați.

Mirosul degajat i-a alertat însă pe angajații penitenciarului, care au făcut imediat o percheziție în celulă. Aici, paznicii au descoperit instalația improvizată, în care se aflau aproximativ 5 kilograme de amestecuri fermentate.

Cei doi au fost trimiși în fața Comisiei de disciplină, care le-a suspendat dreptul de a primi și vizite pe o durată de 3 luni. Din cauza sancțiunii disciplinare, ambii au fost respinși de la eliberare condiționată.

Audiați în comisie, deținuții au respins acuzațiile că ar fi încercat să obțină băuturi alcoolice, însă au avut explicații diferite. Astfel, unul dintre ei a susținut că făceau ceai, iar celălalt a invocat faptul că în găleata respectivă era, de fapt, compot.

Nu este prima dată când deținuții încearcă să-și facă singuri alcool în captivitate, la Penitenciarul Botoșani. În 2019, un alt bărbat încarcerat aici a fost prins de gardieni cu mai multe recipiente în care fermenta fructe, pentru a-și face rachiu. Și în acest caz, mirosul degajat de compoziție l-a dat de gol.

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
Playtech.ro
Prinsă în pădure cu amantul! O celebră prezentatoare de la noi și-a spulberat căsnicia
''Am sufocat-o, am făcut-o.'' O mamă a organizat cel puţin nouă petreceri cu prietenii, la câteva zile după ce şi-a ucis bebelușul
Observatornews.ro
''Am sufocat-o, am făcut-o.'' O mamă a organizat cel puţin nouă petreceri cu prietenii, la câteva zile după ce şi-a ucis bebelușul
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
HOROSCOP
Horoscop 23 ianuarie 2022. Peștii sunt foarte concentrați, ceea ce e un avantaj major, pentru că nu mai pierd timpul inutil
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Știrileprotv.ro
După Ucraina, încă o țară se teme de un posibil atac al Rusiei. Reacția unui înalt oficial
Diana, devenită vedetă peste noapte fără să vrea. Imagini intime i-au fost luate din telefon şi circulă în online: "Nu mai ies din casă. Am depus plângere" FOTO
Telekomsport
Diana, devenită vedetă peste noapte fără să vrea. Imagini intime i-au fost luate din telefon şi circulă în online: "Nu mai ies din casă. Am depus plângere" FOTO
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale