„Luna iunie ne-a dovedit din plin că trecem de la inundaţii la caniculă şi cu siguranţă vom vorbi din nou şi despre secetă în a doua parte a verii, după un an anterior excesiv de secetos”, a spus Elena Mateescu, marți, în cadrul unei conferințe despre problemele de mediu.

Referindu-se la problema schimbărilor climatice, resimțită și în România, directorul ANM a trecut în revistă situația din ultimii 20 de ani.

„Nu suntem în bine, pentru că dacă luăm în considerare ultimii 20 de ani, cei mai calzi din istoria măsurătorilor meteorologice şi în ţara noastră, deceniul 2011 – 2020 e cel mai cald deceniu, pentru că 7 ani din acel deceniu sunt în top 10 cei mai calzi ani din istorie, 2019 – 2020 sunt pe locul întâi şi doi ca fiind cei mai calzi ani, şi în aceşti ani am avut abateri termice ale temperaturii medii anuale a aerului mai mari de 1,5 grade Celsius, şi menţionez acest prag pentru că reprezintă ţinta Acordului de la Paris”, a explicat Mateescu, adăugând că vor exista efecte ireversibile asupra anumitor sectoare dacă nu vor fi luate măsuri de adaptare la schimbările climatice.

Schimbările observate în evoluţia condiţiilor climatice din ţara noastră nu sunt o excepţie, ci o certitudine.

Elena Mateescu, directorul general al ANM:

De schimbările climatice se leagă și fenomenele meteo extreme care s-au produs și în România în ultima perioadă. Astfel, Elena Mateescu a precizat că doar în luna iunie, Administrația Națională de Meteorologie a emis 68 de avertizări meteorologice de tip nowcasting de cod roşu.

Citeşte şi:

România are aproape 6,5 milioane de doze de vaccin anti-COVID pe stoc. Andrei Baciu: „Am primit cereri de la mai multe țări să le vindem”

Clip-manifest față de Guvern, la gala Gopo 2021. Producătorii de film acuză că au muncit, dar nu și-au primit zeci de milioane de lei

Un ziar belgian a refuzat o reclamă plătită de guvernul maghiar. În schimb, a publicat un mesaj-surpriză pentru Viktor Orban

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Observatornews.ro
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO