„Nu există risc real de infecţie prin alimente. Din comunicările transmise de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) şi Autoritatea Europeană pentru Siguranţă Alimentară (EFSA) rezultă că nu există nici un raport sau alte evidenţe de transmitere a bolii COVID -19 prin consumul de alimente. Coronavirusurile nu se pot multiplica în alimente, ele au nevoie de un animal sau de o gazdă umană pentru a se multiplica”, a scris Paul Anghel pe Facebook.

Directorul ANPC a precizat că nu există informaţii privind prezenţa în aliment a virusului, supravieţuirea acestuia în aliment şi riscul de infectare a oamenilor.

Nu există risc real de contaminare din ambalajele alimentare. Deşi studiile recente arată că virusul SARS-CoV-2 persistă până la 24 de ore pe carton şi până la câteva zile pe suprafeţe mai dure (oţel, plastic) nu există nicio dovadă că ambalajele contaminate transmit infecţia.

Paul Anghel:

El a reamintit că operatorii din domeniul alimentar au deja reglementate, implementate şi verificate regulile de igienă, acestea având ca scop evitarea contaminării alimentelor cu agenţi patogeni, inclusiv cu cei responsabili de COVID -19.

Citeşte şi:

Primul medic ucis de COVID-19, în România. Un doctor din Constanța a murit la 14 zile după ce a fost depistat pozitiv

Studiu: Hidroxiclorochina, medicamentul promovat de Rareș Bogdan pentru COVID-19, nu are beneficii și provoacă mai multe decese. Tratamentul e folosit și în România

FOTO Cum arată apartamentul de lux în care stau Simona Halep și Toni Iuruc la Australian Open! Cât costă pe noapte
PARTENERI - GSP.RO
FOTO Cum arată apartamentul de lux în care stau Simona Halep și Toni Iuruc la Australian Open! Cât costă pe noapte
Ce a descoperit Streinu-Cercel în sângele celor vaccinați anti-covid-19. Informații de ultimă oră
PARTENERI - PLAYTECH
Ce a descoperit Streinu-Cercel în sângele celor vaccinați anti-covid-19. Informații de ultimă oră
Horoscop 18 ianuarie 2021. Scorpionii își pregătesc un eșec, dacă se ocupă doar de propriile interese
HOROSCOP
Horoscop 18 ianuarie 2021. Scorpionii își pregătesc un eșec, dacă se ocupă doar de propriile interese
Ce se întâmplă în corpul nostru la o oră după ce bem o cană de cafea. Efectul este absolut neaşteptat
Știrileprotv.ro
Ce se întâmplă în corpul nostru la o oră după ce bem o cană de cafea. Efectul este absolut neaşteptat
Medicul care a şocat ţara! A mutilat 50 de femei şi nu regretă: "Sunt mici monştri". Ce meserie avea în paralel şi ce se întâmplă
Telekomsport
Medicul care a şocat ţara! A mutilat 50 de femei şi nu regretă: "Sunt mici monştri". Ce meserie avea în paralel şi ce se întâmplă
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)
PUBLICITATE
Probleme grave cu care se confruntă copiii și părinții,pe care parlamentarii ar trebui să le ia în considerare (Publicitate politică)