Vasile Cepoi, şeful DPS Iaşi, precizează că acest val se va stinge după jumătatea lunii februarie. „Mă aştept să crească numărul de internări, inclusiv la terapie intensivă, dar nu la nivelul valului patru. Se va stinge acest val după jumătatea lunii februarie. Probabil că vom ajunge la 25.000, posibil 30.000 de cazuri, dar sistemul sanitar va rezista. Avem experienţa valurilor anterioare, suntem mai bine pregătiţi”, a declarat, marţi seară, şeful DSP Iaşi, Vasile Cepoi.

El susţine că pentru cazurile Covid, capacitatea din spitale poate creşte cu 10-15 la sută, dar este convins că nu se va ajunge aici.

Putem creşte capacitatea din spitale cu 10-15 la sută faţă de valul patru, dar eu cred că nu va fi necesar. Peste câteva zile va începe şi tratamentul cu antivirale, iar numărul internărilor va fi şi mai redus, pentru că oamenii se vor putea trata acasă. Sigur că vor fi şi decese din cauza Covid, dar acestea vor apărea şi pe fondul altor boli. Vom trece mai bine peste acest val.

Vasile Cepoi:

Marți, 18 ianuarie, a fost înregistrat în România primul deces la o persoană infectată cu varianta Omicron. Până marţi, pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 76.195 cazuri cu persoane infectate cu Covid, 463 dintre acestea fiind înregistrate în ultimele 24 de ore. În ultimele 24 de ore, în judeţ s-au efectuat 41 externări şi 45 internări.

AFACEREA METROUL. Bacșișul lăsat statului român de „milionarul fără chip”, după ce a solicitat oprirea procesului privind mita de 1 milion de euro cerută pentru deblocarea lucrărilor la metroul din Drumul Taberei
Recomandări

De asemenea, în acelaşi interval s-au înregistrat două decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese ajungând în judeţul Iaşi la 2097.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vedeta HOT de la Antena 1 care a avut o relaţie cu Smiley! A PĂRĂSIT-o pentru Laura Cosoi
Playtech.ro
Vedeta HOT de la Antena 1 care a avut o relaţie cu Smiley! A PĂRĂSIT-o pentru Laura Cosoi
Elena Băsescu nu a avut noroc în căsnicie. Ce pensie alimentară primește fiica lui Traian Băsescu, după ce a rămas să își crească singură cei trei copii
Viva.ro
Elena Băsescu nu a avut noroc în căsnicie. Ce pensie alimentară primește fiica lui Traian Băsescu, după ce a rămas să își crească singură cei trei copii
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Obiceiul care îți distruge mașina de spălat rufe. Ce nu trebuie să pui niciodată în cuvă
FANATIK.RO
Obiceiul care îți distruge mașina de spălat rufe. Ce nu trebuie să pui niciodată în cuvă
Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde. O nouă tranșă din ajutorul guvernamental
Știrileprotv.ro
Când intră banii pe cardurile pentru alimente și mese calde. O nouă tranșă din ajutorul guvernamental
"Îngerii să te vegheze, Feri". Un om de afaceri din Satu Mare a murit, după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet. Acasă, un copil îl aștepta să sărbătorească
Observatornews.ro
"Îngerii să te vegheze, Feri". Un om de afaceri din Satu Mare a murit, după ce a intrat cu motocicleta într-un parapet. Acasă, un copil îl aștepta să sărbătorească
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Orangesport.ro
"Nu am fost invitat, că nu sunt iubit". Reacţia lui Ilie Năstase despre vizita Regelui Charles al III-lea în România. Cu ani în urmă s-au cunoscut: "Mi-a zis că nu ştia că sunt român"
Florin Piersic a răbufnit după incidentul din Cluj! Ce spune despre imaginile în care înjură un cerșetor
Unica.ro
Florin Piersic a răbufnit după incidentul din Cluj! Ce spune despre imaginile în care înjură un cerșetor
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare
HOROSCOP
Horoscop 2 iunie 2023. Leii se văd nevoiți să recunoască că răspund ușor unor provocări pe care, de obicei, le tratează cu detașare