Conpet SA operează în sistemul național de transport țiței și derivate prin conducte din România, printre clienții săi aflându-se OMV Petrom, Rompetrol Rafinare sau Lukoil Petrotel.
Salariile pe care Conpet le oferă angajaților sunt de top. Dorin Tudora, de profesie inginer, director general al companiei, se află în această funcție din 2021.
Anterior, Tudora a ocupat mai multe posturi în companie până să ajungă în top-management, de la șef de compartiment și șef de birou până la director general adjunct.
Conform celei mai recente declarații de avere, Dorin Tudora câștigă anual 765.183 de lei, echivalentul a 150.000 de euro.
Un calcul simplu arată că acesta are un salariu lunar de aproape 64.000 de lei, adică 12.750 de euro.
Venitul acestuia este de 4 ori mai mare decât al președintelui României, Klaus Iohannis, care încasează lunar un salariu de 15.562 de lei, echivalentul a 3.100 de euro.
Venituri uriașe
Pe lista celor remunerați cu sume consistente se află și directorul economic, Sanda Toader, care a declarat venituri anuale de 559.448 de lei, adică 46.620 de lei/lună, echivalentul a peste 9.300 de euro.
De asemenea, Mădălina Lupea, director general adjunct în cadrul Conpet SA, are un venit anual de 244.180 de lei, adică peste 20.000 de lei/lună, echivalentul a 4.000 de euro.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_4436e0f76debefa41dc74564dac1d55e.jpg)
În decembrie 2023, Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a acuzat pe Dorin Tudora că s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada deținerii și exercitării mandatului de consilier județean (15 octombrie 2020 – 15 februarie 2021).
Tudora ar fi deținut simultan și funcția de director general adjunct, respectiv director general provizoriu în cadrul unei societăți cu capital integral de stat (Conpet SA).
După ce a fost numit director general al companiei, acesta a demisionat din Consiliul Județean Prahova.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_64ad0f8dc7d68ba3d3a89fd7df531743.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_7f6dcb219039fd25cb7c13002cf6495b.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b32ac7fa1d7535f190dbb7a04323feb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_63a637b3cfbe8bfab8c3d9a42951ac0a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d1e3361c989b00593fe24d6384b4cec.jpg)