Discordia parcărilor pe o stradă din sectorul 1: sute de locuitori au semnat pentru noi locuri pentru mașini. „Bagă dihonia între noi! Se ceartă ăla cu ăla!”

 9 comentarii
Arhiva foto

Trei pensionari din cartierul Băneasa fac demersuri ca pe strada lor din sectorul 1 să fie amenajate mai multe locuri de parcare de reședință și comunitatea să-și recapete liniștea de dinaintea amenzilor de la Poliția Locală și al pândei neobosite pentru găsirea unui loc unde să-și lase vehiculul. Acum doar unu din trei locatari de pe strada lor are un loc pentru a-și lăsa mașina, legal, în apropierea casei.

  • În tot sectorul, deficitul de locuri a ajuns la 1.200, potrivit autorităților, în timp ce viteza cu care sunt amenajate altele noi este mult mai mică: anul trecut au fost făcute doar 100. 
  • Anul trecut, în toată Capitala existau înmatriculate aproape 1,6 milioane de mașini. Adică în București există aproape o mașină pe fiecare cap de locuitor.
  • Alte metropole europene au avut abordări mai verzi cu privire la aglomerația urbană și au căutat soluții pentru a încuraja bicicliștii în detrimentul șoferilor. „Eu nu pot să mă duc în fața blocului și să-mi aloc 15 metri pătrați pentru mine cum fac șoferii”, este perspectiva unei specialiste române în mobilitate urbană, în Olanda.

Angel Stănescu, Gheorghe Velicu și Ion Păroiu, trei pensionari care locuiesc în sectorul 1, pe strada Belizarie, au preluat inițiativa pentru a rezolva o problemă care a distrus liniștea comunității. Cei trei, care locuiesc pe aceeași stradă de-o viață, spun că vecinii s-au înțeles mereu între ei, însă în ultimii ani au început să apară certuri și cauza o reprezintă locurile de parcare.

„Bagă dihonia între noi! Se ceartă ăla cu ăla și cu ăla”, spune Păroiu despre ce se întâmplă pe Belizarie de când vecinii nu mai știu unde să-și lase mașinile.

Problema parcărilor din Capitală trenează de ani, pe fondul creșterii numărului de mașini. 1,6 milioane la sub 1,8 milioane de locuitori. Șoferii sunt amendați, iar din iulie 2023, Primăria Capitalei a implementat și un sistem de radare mobile pentru unele zone din oraș. Totuși, șoferii continuă să parcheze unde staționarea este interzisă, dat fiind faptul că, spun ei, și o confirmă și autoritățile, nu au unde altundeva.

Se stă la pândă pentru locuri de parcare și pentru a nu primi amendă

De când nu-și mai găsesc loc de parcare, viața pe Belizarie a devenit o pândă continuă: oamenii urmăresc când vine poliția în zonă și atunci își mută mașinile, ca să nu primească amendă. Angel, Gheorghe și Ion au primit până acum doar avertismente, dar alți vecini de-ai lor au primit amenzi de 400 de lei dacă au parcat mașina doar parțial pe trotuar și 725 de lei dacă mașina era complet pe trotuar, pe partea unde staționarea este interzisă.

Belizarie e o stradă din cartierul Băneasa, din sectorul 1 al Bucureștiului, între blocuri. Are sens unic, cu parcări delimitate pe stradă, doar pe o parte a carosabilului. Pe cealaltă parte a drumului, staționarea este interzisă. Chiar și cu ochiul liber se observă că strada Belizarie are trotuarele, luate împreună, de pe cele două părți, mai late decât carosabilul.

Trotuarul, mai mult de jumătate din lățimea carosabilului

Cei trei pensionari, Ion, Angel și Gheorghe, au venit pregătiți cu ruleta ca să măsoară lățimea străzilor, pentru exactitate: Belizarie are 6 metri pe partea carosabilă și fiecare trotuar are 3,4 metri. Pe această stradă sunt amenajate locuri de parcare pe o singură parte a străzii, mașinile fiind unele în spatele altora.

„Oamenii și-au cumpărat tot mai multe mașini, dar locuri de parcare nu s-au mai făcut”, spune Ion Păroiu.

„Înainte era spațiu verde aici, iar oamenii nu merg pe aici, pe lângă partea carosabilă, pentru că se lovesc de copaci”, explică și Angel Stănescu despre aleea lărgită în urmă cu aproximativ 10 ani pe care sunt din loc în loc copaci, din fața blocului lor.

„Mi-a pus avertismentul în parbriz, lângă însemnul care spune că în mașină circulă o persoană cu handicap. Unde să îmi parchez mașina dacă nu lângă bloc?”, explică unul dintre pensionari.

„Pe aici trec numai câțiva oameni”

Cei trei explică de ce sunt nemulțumiți de ce face Administrația Domeniului Public: în urmă cu câțiva ani, strada a fost reamenajată și s-au lărgit trotuarele, în detrimentul spațiului verde. Au rămas, din loc în loc, câțiva arbori care răsar pe trotuar, pe partea dinspre carosabil.

Ei spun că trotuarele sunt prea late pentru o astfel de stradă pe care trece un om o dată la câteva minute: „Pe aici trec numai câțiva oameni, cei care locuiesc în zonă. Nu e nevoie de trotuare așa de late. Dar mașinile nu avem unde să le lăsăm și primim amenzi”.

„Pentru circulaţia pietonilor se vor amenaja trotuare, cu o lăţime cuprinsă între 1 şi 5 m, în funcţie de intensitatea circulaţiei şi de locul în care sunt amplasate acestea”, potrivit legii (art. 19 din Legea nr. 37/1975 privind sistematizarea, proiectarea şi realizarea arterelor de circulaţie în localităţile urbane şi rurale).

44 de locuri de parcare de reședință pentru 133 de apartamente

Blocul în care stau cei trei are și în spate o parcare de reședință, construită pe un fost loc de joacă. 44 de locuri de parcare la 7 scări, adică 133 de apartamente. Practic, puțin peste 30% dintre locatari au unde să-și parcheze mașinile aproape de casă.

Astfel, locuitorii zonei cer primăriei să amenajeze mai multe locuri de parcare în zonă. Una dintre soluțiile propuse de ei este aceea de a face parcări de tip „spic” pe ambele părți ale străzii, inclusiv pe o parte din trotuar.

Practic, mai multe locuri de parcare amenajate pe Belizarie, astfel încât o parte să fie pe carosabil și o parte pe trotuar, nu ar încălca nici legea și nu ar deranja oamenii care merg pe trotuar, susțin pensionarii, care au făcut și o petiție pentru care au adunat 273 de semnături.

„Ia uite, unde e mașina lui nea George, a adus-o până aici!”

Dar Primăria Sectorului 1 spune că „Administrația Domeniului Public Sector 1 nu poate amenaja locuri de parcare de utilitate publică pe ambele părți ale străzii Belizarie, întrucât aceasta are o lățime de 6 metri și sens unic”, iar „banda de circulație a vehiculelor pe străzile cu sens unic trebuie să respecte lățimea minimă de 3,5 metri, condiție ce nu va fi îndeplinită în cazul amenajării locurilor de parcare pe ambele părți părți ale străzii”.

Am mers la pas, alături de cei trei pensionari, prin cartier. Cei trei vecini au găsit mașini de-ale altor vecini, care nu și-au găsit loc de parcare în apropierea casei. „Ia uite, unde e mașina lui nea George, a adus-o până aici!”, spun pensionarii după ce ne-am depărtat cam 3-4 minute de Belizarie.

Oamenii din cartier dau ca exemple de bune practici alte străzi din cartier, cum sunt Neagoe Vodă sau Marinilor. Aici, locuri de parcare sunt amenajate pe ambele părți ale străzii, iar în zonă sunt și parcări precum propun cei trei vecini, de tip „spic”.

„La noi de ce nu se poate așa? E rea voință!”, spun oamenii.

De aproape 6 ori mai multe amenzi decât pe o stradă paralelă

Păroiu a verificat cât rămâne liber pe trotuar dacă ar fi amenajate parcări tip „spic” sau perpendiculare cu trotuarul, parcându-și mașina astfel: 1,5 m rămân cu mașina parcată perpendicular cu trotuarul și 1,6 m, dacă e pusă în spic.

Diferența dintre o stradă cu mai multe locuri de parcare, cum e Neagoe Vodă și una cu mai puține, ca Belizarie, se vede în sancțiunile date de Poliție: 81 de sancțiuni contravenționale s-au dat pe strada Belizarie anul acesta, iar pe Neagoe Vodă - 15, de aproape 6 ori mai puține. Pe Neagoe Vodă, trotuarul are 3,2 m, față de 3,4, cât e pe Belizarie.

Problema locurilor de parcare este recunoscută chiar de Primăria Sectorului 1. „Într-adevăr, în București există o lipsă acută a locurilor de parcare, în condițiile în care numărul de autoturisme a crescut foarte mult, iar fostele administrații locale nu au făcut practic nimic ca să amelioreze această stare de fapt. Mai mult, s-a construit haotic și s-au redus spațiile verzi și locurile de parcare”, a fost răspunsul oficial către Libertatea.

Administrația Domeniului Public din Sectorul 1 spune că administrează 10.122 de locuri de reședință și că este nevoie de 11.300. Practic, deficitul este de aproape 1.200 de locuri de parcare de reședință. Anul acesta s-au construit 100 de locuri de parcare de reședință și mai urmează încă 73 prin construcție de parcări automatizate pe structură metalică.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (9)
  • Avatar comentarii

    Daniel9090 06.09.2023, 18:24

    Baga dihonia...... ???

  • Avatar comentarii

    andreea.online 06.09.2023, 18:54

    Stare generalizata in RO

  • Avatar comentarii

    Paulica1968 06.09.2023, 19:18

    Mereu vor fi probleme

  • Avatar comentarii

    MirunaI 06.09.2023, 22:48

    Off atâta dramă

  • Avatar comentarii

    Andrissima 06.09.2023, 22:51

    Mda

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
20:18
Donald Trump și Vladimir Putin au vorbit la telefon o oră fără să rezolve nimic. Cum l-a asigurat președintele rus pe omologul său
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!