A fost cel mai aglomerat weekend de pe Litoral din această vară, aproape peste 100.000 de turiști aflându-se la malul mării.

Vama Veche s-a transformat sâmbătă seară într-un adevărat furnicar.

Deși barurile și terasele se închid la ora 2.00, tinerii au continuat distracția pe plajă, unde au cântat și au dansat până la răsărit.

Au avut parte și de câteva concerte live, care s-au încheiat însă înainte de miezul nopții.

Numărul polițiștilor care au acționat aceste zile pe Litoral a fost mărit și au fost organizate mai multe acțiuni de prevenție.

„Scopul activităţilor este focalizat pe reducerea riscului de victimizare a turiştilor, iar principalele obiective constau în monitorizarea permanentă a situaţiei operative în ceea ce priveşte dinamica furturilor din camerele de hotel, a furturilor de pe plajă, a furturilor din autoturisme, a disparițiilor de minori de pe plajă și a consumului de băuturi alcoolice în spațiul public”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Dacă în acest weekend, considerat aglomerat, au fost aproape 100.000 de turişti la mare, în 2019, vârful de sezon însemna peste 250.000 de turiști pe litoral.

Citeşte şi:

Numerele care nu mint. Cum arată „succesul” românesc al campaniei de vaccinare, dincolo de articolele cu parfum de PR din presa străină

Femeie din Belgia, infectată cu două tulpini diferite de COVID în același timp. Cazul e analizat de experți

Imaginile dezastrului care a lovit România acum 46 de ani: zeci de morți, case prăbușite, stare de necesitate

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
PARTENERI - GSP.RO
Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți dacă i se va cere. "Nu suntem fericiți de ceea ce s-a întâmplat"
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Playtech.ro
BOMBĂ! Un medic celebru din România anunță când se termină pandemia de Covid-19: ‘Gata, dispare’
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Observatornews.ro
Mărturia mamei din Constanța care a născut singură, în curtea casei, apoi a încercat să scape de prunc: "Am decis să mint. Asta este!"
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
HOROSCOP
Horoscop 26 septembrie 2021. Capricornii au ocazia să-și simplifice viața pentru a se bucura de ceea ce merge bine
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
Știrileprotv.ro
Magazine goale, benzinării închise și o explozie a prețurilor la energie: Marea Britanie se pregătește de o iarnă extrem de dură. Cât va dura criza
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
Telekomsport
ŞOC! A rămas GOALĂ la petrecerea fiului, ţinuta a cedat! Doamna naţiunii, foto interzis minorilor
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
PUBLICITATE
De ce au plantat cei de la brandul de apă plată Bucovina 3.000 de brăduți
Urmărește cel mai nou VIDEO