„Tonul dur al declaraţiilor mele reflectă emoţiile mele privind inconvenientele legate de ceea ce s-a întâmplat pasagerilor cursei noastre”, a scris Rogozin. „Majoritatea se întorceau acasă. Am călătorit întotdeauna în Republica Moldova cu curse regulate ale companiilor ruse. Cascadoria ruşinoasă a românilor şi Guvernului moldovean necesită analiză atentă şi contramăsuri usturătoare, calculate precis”, a adăugat el.
Oficialul a estimat că ţările occidentale „nu se vor împăca niciodată” cu aspiraţiile Rusiei de a fi o ţară liberă şi puternică. „Au fost destul de mulţumiţi cu Rusia ameţită a anilor 90, dar nu se vor împăca niciodată cu voinţa noastră de a liberi şi puternici”, a subliniat el.
„Iar a fi cum vrem să fim, adică liberi şi puternici, ar fi cel mai bun răspuns la toate aceste sancţiuni şi trucuri murdare”, consideră vicepremierul. „Şi vom decide cum să distrugem aceste creaturi mârşave”, a conchis el.
Autoritățile române nu au acordat permisiunea de a survola avionului care ar fi trebuit să îl ducă pe Rogozin la Chișinău, astfel că aeronava s-a întors din drum.
Nu este prima dată când România îi refuză vicepremierului rus survolarea spațiului aerian. În mai 2014, Dimitri Rogozin anunța pe rețelele de socializare că nu i-a permis să intre în spaţiul aerian şi ameninţa că va trimite un bombardier. Atunci, în timp ce se îndrepta de la Tiraspol spre Moscova, avionului în care se afla vicepremierul rus i-a interzis să intre în spaţiul aerian românesc, iar Ucraina i-a întors din drum, escortați de avioane de luptă.
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
EXCLUSIV. Asasinul polițistului din Suceava a fost izolat în arest. Ioan Beșa, considerat violent și extrem de periculos, a fost ”cazat” singur în celulă
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor