Doctorului Gheorghe Scridon i s-a făcut rău, miercuri, 9 august, în jurul orei 15.30, în timp ce juca tenis pe terenul amenajat în curtea Spitalului Clinic Militar Avram Iancu, Oradea. Echipajul de Terapie Intensivă Mobilă al SMURD Oradea nu au reușit să îl salveze, au relatat publicațiile locale Bihoreanul și Bihon.
După orele de program, cardiologul Gheorghe Scridon a vrut să joace tenis pe un teren special amenajat în curtea spitalului. I s-a făcut rău și a intrat în stop cardio-respirator.
Alertați, colegii medici, alături de medicul de gardă, i-au aplicat imediat primul ajutor, începând manevrele de resuscitare, până la sosirea echipajului SMURD..
„Colegii au găsit pacientul în stop cardio-respirator și au încercat resuscitarea. A fost o resuscitare prelungită, dar, din păcate, nu s-a reușit restabilirea funcțiilor vitale”, a declarat dr. Natalia Hrihorișan, medic UPU-SMURD.
El însuși cardiolog, dr. Scridon, fost comandant al Spitalului Militar din Oradea, era cunoscut cu probleme cardiace.
Este o zi tristă pentru medicina orădeană, în mod special pentru spitalul nostru. Am pierdut un coleg, un prieten și un om de o mare valoare profesională și umană. Sincere condoleanțe familiei și apropiaților regretatului medic.
„Poliţiştii au fost la faţa locului, dar nu se fac cercetări, deoarece personalul medical a stabilit că decesul s-a produs din cauze medicale”, a precizat agentul șef Alin Laza, ofiţer de presă IPJ Bihor.
Foto: colaj bihon.ro
Irinel 10.08.2023, 03:20
Condoleante familiei si celor apropiati! Odihna vesnica!
bituca 10.08.2023, 08:06
Am mai pierdut un doctor.
AlexandraMilu 10.08.2023, 09:05
Dumnezeu sa îl odihnească!
emy69emy 10.08.2023, 09:17
Efort pe caldura
mica 10.08.2023, 09:32
Miscarea care a adus moartea.