„Obiectivul general al proiectului îl reprezintă informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru înregistrarea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum şi implementarea suportului necesar dezvoltării şi accesării serviciilor electronice ce au la bază informaţii primare de stare civilă”, a informat MAI.

Ca urmare, se va reduce timpul de soluţionare a cererilor referitoare la înregistrarea actelor de stare civilă şi eliberarea certificatelor aferente – naştere, căsătorie, divorţ, deces, informează Agerpres.

„Nu mai puţin de 68,5 milioane acte de stare civilă au fost digitalizate, indexate şi acum se constituie într-o bază de date. Nu mă înşel dacă spun, fără precedent, în administraţia românească”, a declarat ministrul afacerilor interne, Cătălin Predoiu.

Potrivit ministrului de interne, este vorba despre o bază de date digitalizată care acoperă mai bine de 100 de ani de acte de stare civilă emise în România, din 1921 până în 2021, iar tot ceea ce a fost emis după anul 2021 urmează să fie digitalizat prin eforturile proprii ale MAI.

Termenul preconizat pentru operaţionalizarea proiectului-pilot este sfârşitul acestui an, urmând ca implementarea să se finalizeze, la nivel naţional, cel mai târziu la data de 24 septembrie 2024.

Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor
Recomandări
Prima zi din viața noului Parlament. Șoșoacă l-a flancat pe Ciucă, Becali a smuls microfonul unui jurnalist, iar liberalii se zbat între Crin și Nicușor

Principalele beneficii ale proiectului sunt reducerea numărului de documente prezentate în format hârtie, precum şi a timpului de soluţionare a cererilor prin punerea la dispoziţia instituţiilor statului a unor aplicaţii pentru preluarea informaţiilor în format electronic din sistem, eliminarea necesităţii prezenţei cetăţenilor la structurile de stare civilă pentru a solicita înscrierea modificărilor în statutul civil sau optimizarea soluţionării cererilor de atribuire a CNP-urilor.

De asemenea, se mai doreşte reducerea timpului necesar emiterii unui certificat de stare civilă, prin prelucrarea cu mijloace IT a datelor aferente, tipărirea automată a certificatelor şi reducerea sau eliminarea activităţilor executate manual de operator referitoare la documentele de stare civilă şi reducerea cheltuielilor solicitantului pentru multiplicarea şi legalizarea documentelor şi a deplasărilor sale la multiple instituţii.

În această perioadă sunt în stagiu de pregătire ofiţerii de stare civilă, trainingul fiind în desfăşurare la nivelul Direcţiei Generale de Evidenţă a Persoanelor.

Valoarea proiectului este de 184.920.864 de lei cu TVA, din care 155.964.263 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Competitivitate (POC), 28.952.896 de lei reprezintă finanţare nerambursabilă din bugetul naţional şi 3.705 lei – cofinanţare eligibilă a beneficiarului.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (13)

Shushu12   •   03.11.2023, 12:56

felicitari .. . dupa ani si ani ....

Shushu12   •   03.11.2023, 12:56

intr-un final ajungem si noi in era informaticii

Aura1   •   03.11.2023, 11:13

Foarte bine, un pas înainte spre civilizație și economie de timp.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Libertateapentrufemei.ro
În sfârșit, Adrian Cioroianu a vorbit despre divorțul de Daniela Nane: "Am cunoscut-o într-un studio de televiziune". Ce spune despre pozele cu fosta soție și iubitul tinerel
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
FANATIK.RO
Finala Vocea României 2024, live video online, Pro TV. Aura Șova, câștigătoarea sezonului 12
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
Elle.ro
Ce decizie au luat Anca Țurcașiu și iubitul ei, Călin Șerban, pentru începutul lui 2025. Confesiunea făcută de artistă: „De pe 2 ianuarie…”
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Unica.ro
S-a aflat! De ce a jignit-o Makaveli, tiktokerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu în campanie, pe soția lui Mihai Gâdea. 'E personal'. Ce detalii au ieșit acum la iveală
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Observatornews.ro
Tobă, lebăr, caltaboş şi cârnaţi din piaţă, duşi la analize la laborator. Concluzia după o săptămână este şocantă
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun
HOROSCOP
Horoscop 21 decembrie 2024. Săgetătorii trec la preocupări mai serioase, selectează cu mai multă atenție ceea ce fac și spun

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI