Doi bărbați au murit în același magazin, la diferență de numai câteva ore, în fața oamenilor îngroziți, în Anglia

Comentează

Doi bărbați au murit în fața clienților îngroziți, în același supermarket, la doar câteva ore distanță unul de celălalt, în Anglia, scrie tabloidul britanic The Sun.

Ambele decese care au avut loc în magazinul Asda au fost provocate de incidente medicale separate și fără legătură între ele.

Primul incident a avut loc vineri, 13 februarie, cu puțin înainte de ora 17:00, la supermarketul din West Swindon. Echipajele de urgență au intervenit, după ce un bărbat a fost găsit în stop cardiac.

Martorii spun că medicii au făcut eforturi îndelungate pentru a-i salva viața. Magazinul și-a închis temporar porțile, iar clienții au fost rugați să părăsească incinta.

În ciuda intervenției rapide a paramedicilor, bărbatul a fost declarat mort aproximativ 30 de minute mai târziu.

La doar 48 de ore distanță, duminică, 15 februarie, puțin după ora 10:00, polițiștii și paramedicii, însoțiți de această dată și de un elicopter SMURD, au fost chemați din nou la același magazin Asda.

De data aceasta, un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a murit la fața locului. Autoritățile au confirmat ulterior că niciunul dintre decese nu este tratat ca suspect și că nu există vreo legătură între cele două cazuri.

Reprezentanții Asda din Anglia au transmis un mesaj de condoleanțe familiilor îndoliate și au precizat că oferă sprijin angajaților afectați de evenimente.

„Gândurile și condoleanțele noastre sincere se îndreaptă către apropiații celor doi bărbați care, din păcate, au murit în urma unor incidente medicale separate, care au avut loc în magazinul nostru din West Swindon în ultimele zile”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru publicația Swindon Advertiser.

„Continuăm să ne sprijinim colegii după aceste zile extrem de dificile și dorim să le mulțumim lor, precum și serviciilor de urgență, pentru modul în care au intervenit. Suntem recunoscători clienților pentru înțelegerea arătată în această perioadă”, a adăugat reprezentantul supermarketului.

Luna trecută, un alt magazin Asda din oraș, situat în Centrul Comercial Orbital, a fost scena unui al treilea incident de urgență în decurs de două luni.

Pe 9 ianuarie, un elicopter medical și un echipaj de pompieri au intervenit pentru gestionarea unui incident legat de sănătatea mintală, în urma căruia o femeie a fost transportată la spital cu răni.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Șantierul naval Mangalia. Sursă foto: Inquam Photos /Daniel Stoenciu
17:37
Ce urmează la Șantierul Naval Mangalia după preluarea de către Rheinmetall. Liderul de sindicat Laurențiu Gobeajă: „O mare parte dintre foștii angajații sunt dispuși să se întoarcă”
Cristina Chiriac în sacou albastru închis, cămașă albastră și cravată, în timp ce stă la birou
17:21
Parchetul General se opune pedepselor mai blânde pentru consumatorii de droguri: „Conduce la slăbirea instrumentelor de prevenire și combatere a fenomenului”
MONDEN
Cheloo si Mihai Ban
17:36
Cheloo, despre singurul vis împlinit la Asia Express înainte de eliminare:„Să avem cu ce ne lăuda”
Mihaela Bilic despre hamsie
17:14
De ce peștele prăjit nu trebuie scos din alimentație. Mihaela Bilic vine cu o nouă perspectivă asupra acestui preparat
POLITIC
Imagine cu delegația PNL la consultările de la Cotroceni înainte ca Luca Niculescu să fie desemnat premier. Foto: Administrația Prezidențială
16:03
PNL confirmă decizia despre Guvernul Luca Niculescu, premier desemnat de Nicușor Dan
Premierul desemnat Luca Niculescu are 10 zile sa formeze un Guvern
Analiză
14:13
Combinațiile partidelor pentru Guvernul Niculescu: „Fiecare are un plan până ia primul pumn în gură”
Ultimele știri
Analiză
18:00
Femeile pun preț pe eficiență, nu pe etichetă: ce arată cel mai nou studiu despre cumpărăturile de beauty
18:00
Programul „Școala din Spital” se lansează în 10 unități sanitare din București. Lista celor 10 spitale unde copiii bolnavi au acces la educație
17:53
Fake news despre încorporarea tinerilor în Armata României, demontat de MApN: „O încercare de manipulare a populaţiei”
17:47
Cum va arăta noul Drum Expres Pitești - Mioveni: Proiectul de 2,6 miliarde de lei care schimbă traficul din Argeș
TRENDING
BREAKING NEWS
15:48
Colosul german Rheinmetall cumpără Șantierul Naval Mangalia cu 138 de milioane de euro. Ce nave militare vor fi construite pe litoral
13:10
Jurista Navi Pillay a câștigat Premiul Nobel pentru Pace în 2026, dar Comitetul nu a reușit să ia legătura cu ea
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Călători epuizați care dorm într-un aeroport, lângă panoul pe care sunt afișate zborurile anulate
17:42
Aeroporturile spaniole se pregătesc de o grevă generală masivă, în luna noiembrie. Ce trebuie să știe românii care au bilete sau vacanțe programate
Șezlonguri de lemn, goale, așezate sub umbrele din paie, pe o plajă
16:17
Decontările voucherelor de vacanță au scăzut cu aproape 50% în primele opt luni din 2026. Avertismentul dur al patronatelor din turism
Vinuri ale producătorului Marchesi Antinori din Toscana. Foto: Getty Images.
16:08
30.000 de sticle de vin care valorează 5 milioane de euro, furate cu stivuitoarele de la o cramă din Toscana: „Două camioane nu pot pur și simplu să dispară”
O mamă și fiica ei se joacă cu bucurie printre frunzele colorate de toamnă într-un parc însorit, într-o zi senină de octombrie
16:07
Unde pleacă românii în vacanța de toamnă a elevilor și cât a ajuns să coste o cazare cu piscină interioară pe Valea Prahovei
Border Collie
14:24
Care sunt pericolele ascunse ale toamnei pentru animalele de companie și ce trebuie să faci ca să fie în sigurață
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Șantierul Naval Mangalia
16:29
Guvernul României, după ce Șantierul Naval Mangalia a fost cumpărat de către compania germană Rheinmetall
Bogdan Peșchir a fost trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Foto: Inquam Photos / George Călin
16:16
Bogdan Peșchir, trimis în judecată pentru „coruperea alegătorilor”. Mecanismul prin care e acuzat de implicare în campania lui Călin Georgescu din 2024
Fostul secretar general adjunct al Guvernului Bolojan, Cristina Trăilă (PNL), a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Foto: Inquam Photos / George Călin
15:28
Cristina Trăilă (PNL) a devenit inculpată în dosarul lui Fănel Bogos. Ce a spus fostul secretar general adjunct al premierului Bolojan după audierea la DNA
Pantofi victime Holocaust Polonia
14:12
În 1941, România a deportat peste 35.000 de evrei, majoritatea copii și femei, în Transnistria: „Fiecare a avut un nume, un chip și o viață”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...