Doi hoți din locuințe au fost prinși în trafic în București, la scurt timp după ce au spart un imobil în sectorul 5. Bărbații au fost duși la audieri la sediul Secției 13 Poliție.
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sector 3 și ai Secției 13 Poliție au prins, joi, doi bărbați de 31, respectiv 35 de ani, imediat după ce ar fi dat o spargere într-o locuință din sectorul 5.
„Bărbații făceau obiectul unei investigații, fiind cunoscuți cu preocupări de această natura. Au fost imobilizați în trafic și urmează să fie conduși pentru audieri la sediul Secției 13 Poliție. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat și pentru probarea întregii activități infracționale a celor două persoane”, au precizat reprezentanții Poliției Capitalei.
Surse judiciare susțin că ambii bărbați provin din București sunt recidiviști, fiind cercetați tot pentru furturi din locuință.
Unul dintre indivizi a fost eliberat la sfârșitul anului trecut, după ce s-a împăcat cu proprietarul locuinței pe care a spart-o.