Matt Murphy (83 de ani) și Michael O’Sullivan (58 de ani) sunt prieteni de mai bine de trei decenii. Niciunul nu este homosexual, însă, chiar și așa, cei doi au decis să se căsătorească. Asta deoarece Matt vrea să-i lase casa moștenire prietenului său, dar vrea sp evite și plata unei taxe de 50.000 de euro.

Michael, care a mai fost căsătorit și are trei copii, a spus că Matt a făcut acest plan. „Îl ştiu pe Matty de 30 de ani. Am devenit foarte buni prieteni după ce a doua relaţie a mea s-a încheiat. Îl duc pe Matt cu maşina la tot felul de petreceri şi evenimente. A devenit prieten cu toţi prietenii mei. Eu mi-am pierdut apartamentul şi locuiam în casa cuiva. Acea casă a fost vândută şi am ajuns pe străzi. A spus că nu mă poate plăti ca îngrijitor. În final, Matt a zis că singurul mod în care mă poate plăti este să îmi lase casa. A spus că îmi lasă casa, ca să am unde să trăiesc după ce el nu va mai fi”, a declarat bărbatul.

Cei doi s-au căsătorit într-un fost spital din Dublin, iar petrecerea restrânsă a avut loc într-un bar. În timpul ceremoniei, Michael a vorbit despre bunătatea soţului lui, în timp ce Matt a cântat piesa „Let the World Go By” a lui Willie Nelson.  OSullivan a spus după ceremonie: „Îl iubesc pe Matt şi el pe mine, ca prieteni”.


Citește și: REPORTAJ/Actorul Cristi Martin, de la reclama ”Halatu, cât e halatu?”, la picturi cu cristale Swarovsky sau foiță de aur| FOTO


Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.