Concret, cei doi au inventat o poveste cu care să ajungă direct la inimile posibilelor victime. S-au dat drept cetăţeni turci care au rămas fără motorină la maşina cu care se deplasau. Cum nu mai puteau continua drumul, aceştia apelau la mila şoferilor pentru a-i ajuta cu bani, a dezvăluit republikanews.ro.

Își „recompensau” victimele cu un ghiul de tinichea

Au fost surprinşi în timp ce se aflau pe marginea D.N. 1A, între localitațile Ploiești – Cartier Mitica Apostol și Zahanaua, când primeau din partea unei victime suma de 108 lei. Cei doi îi povestise că vor să ajungă în Constanţa dar nu mai au motorină.

Gestul şoferiului fusese  recompensat cu un cadou din partea escrocilor:un ghiul din material de culoare galben-auriu.

Cercetrările poliţiştilor au scos la iveală că metoda mai fusese folosită  și în zilele de 2 și 10 ianuarie.

Aceștia sunt acum cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată. Au fost reținuți pentru 24 de ore, iar la data de 12 ianuarie au fost prezentați Parchetului de pe lângă Judedcătoria Ploiești care a dispus  măsura controlului judiciar. 


Cui i-a dat primarul sectorului 5 peste 13 milioane de euro pentru anveloparea blocurilor. Traseul incredibil al femeii: în 2012 făcea angajări pentru videochat, în 2019 a pus mâna pe contract printr-o firmă-fantomă!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.