UPDATE 2 mai, ora 14:30 Potrivit salvamontiștilor, luni, în jurul orei 17.00, a fost primit un apel în care a fost semnalat faptul că în zona Zănoaga Cascada din munții Rodnei a avut loc o avalanșă. Deplasați la fața locului, salvamontiștii au constatat că nu a fost vorba despre o avalanșă, ci despre un turist căzut într-o râpă.

„Apelanții, doi cetățeni polonezi, au comunicat faptul că s-a produs o avalanșă în care a fost surprins unul dintre turiști. Echipa de prim răspuns de la Refugiul Runcu Știol a pornit spre zona în care a avut loc incidentul pentru a localiza victima și a acorda primul ajutor. Victima a fost localizată, iar salvatorii montani, după o evaluare a situației la fața locului, au constatat că nu a fost vorba despre o avalanșă ci despre un turist căzut într-o râpa. După ce acesta a primit primul ajutor, ulterior s-a cerut sprijin celorlalți colegi pentru extracția victimei si transportul ei către ambulanță”, a transmis Salvamont Borșa, într-un comunicat.

***

ȘTIREA INIȚIALĂ: O avalanşă s-a produs luni, 1 mai, între vârful Muscheta şi pasul Şiol din munţii Rodnei. Doi turiști polonezi care se aflau în zonă la acel moment au fost surprinși de căderea de zăpadă, unul dintre ei fiind rănit, informează Salvamont România.

Potrivit salvamontiștilor, polonezii se aflau într-o drumeţie, iar unul dintre ei a fost îngropat parţial în zăpadă, fiind recuperat de către salvamontiştii din Borşa.

„Aceştia i-au acordat primele îngrijiri medicale şi au început transportul lui către ambulanţa trimisă pentru a-l prelua şi transporta la spital”, a transmis Salvamont România, într-o informare pe pagina de Facebook.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.