Audiat 4 ore de procurorul general din New York într-o anchetă civilă, Donald Trump a dat același răspuns la toate întrebările

Comentează

Donald Trump a invocat al 5-lea amendament din Constituția americană și apoi a spus la toate întrebările „același răspuns”, adică a refuzat să ofere vreun detaliu, în cele patru ore ale audierii sale, relatează The New York Times.

Fostul președinte al SUA a fost audiat de procurorul general al statului New York, Letitia James, în cadrul unei spețe deschise în urmă cu trei ani, în care procurorii din New York anchetează dacă a obținut scutiri fiscale și împrumuturi prin evaluări frauduloase sau înșelătoare ale activelor.

Audierea a avut loc cu ușile închise, însă cei prezenți au povestit pentru publicația americană cum au decurs lucrurile.

După ce a fost întrebat numele său, fostul președinte și-a citit declarația prin care a anunțat invocarea celui de-al cincilea amendament. În declarație, el a numit-o pe procuroarea James, care stătea la câțiva metri distanță drept un „procuror renegat”.

El a numit ancheta „cea mai mare vânătoare de vrăjitoare din istoria țării” și a a acuzat că este vizat de avocați, procurori și presă, lucru ce nu i-a lăsat „absolut nicio altă șansă” decât să invoce dreptul la tăcere.

Audierea lui Donald Trump a durat patru ore. La început, el a invocat al 5-lea amendament din Constituția americană care acordă cetățenilor dreptul de a păstra tăcerea pentru a nu se autoincrimina. Apoi, la toate întrebările a spus „același răspuns”, adică refuză să răspundă pentru a nu se autoincrimina, relatează The New York Times.

Apoi, la toate întrebările, el a avut aceeași replică: „același răspuns”.

În total, el a spus „același răspuns” de peste 400 de ori, potrivit unei surse The New York Times.

Audierea a fost semnificativ mai scurtă decât cea a fiicei sale, Ivanka Trump, care nu a terminat de răspuns la întrebări într-o singură zi. Nici ea, nici Donald Trump Jr., care a fost și el intervievat în ultimele zile, nu au invocat al cincilea amendament. Dar Eric Trump, care a fost intervievat în octombrie 2020, a invocat amendamentul de sute de ori.

Ce încearcă procurorii să afle

Din martie 2019, biroul procuroarei James a investigat dacă Trump și compania sa au umflat în mod necorespunzător valoarea hotelurilor, a cluburilor de golf și a altor active. Trump a respins ancheta și a luptat din greu împotriva audierii sub jurământ, dar a fost obligat să facă acest lucru după ce mai mulți judecători au decis împotriva lui în această primăvară.

Ca urmare a deciziei lui Trump, procurorul general Letita James trebuie să decidă acum dacă îl dă în judecată pe Trump sau să caute o înțelegere prin care ar putea obține o sancțiune financiară semnificativă. „Procurorul general James va urmări faptele și legea oriunde ar putea conduce. Ancheta noastră continuă”, a transmis instituția, după audierea fostului lider american.

Letitia James desfășoară o anchetă civilă și nu poate depune acuzații penale împotriva fostului președinte, dar biroul procurorului districtual din Manhattan desfășoară, în paralel, o anchetă penală cu aceeași cauză.

Deși, fostul președinte nu risca să fie pus sub acuzare în urma audierilor în fața procurorului general din New York, răspunsurile sale puteau redeschide ancheta din Manhattan.

Anchetele care-l vizează pe Trump

Această anchetă este doar una din problemele legale cu care se confruntă Donald Trump. Luni, reședința sa din Florida, Mar-a-Lago, a fost percheziționată de FBI, o premieră în istoria SUA ca un fost președinte să fie obiectul unor percheziții. În acest dosar, el este suspectat că a luat documente clasificate de la Casa Albă după finalul mandatului.

Miercuri, fostul preşedinte s-a arătat contrariat de faptul că în timpul percheziţiei agenții federali nu au permis nimănui să vadă ce făceau, precizând pe reţeaua sa de socializarea temerea că FBI-ul s-ar putea să fi „plasat” probe împotriva lui.

Pe lângă anchetă, procurorii federali chestionează martorii cu privire la implicarea lui Trump în eforturile de a răsturna rezultatul alegerilor pierdute în fața lui Biden. De asemenea, un comitet al Camerei Reprezentanților a organizat o serie de audieri în legătură cu violențele susținătorilor lui Trump din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliu, iar un procuror districtual din Georgia investighează potențiala interferență electorală din partea lui Trump și a aliaților săi.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Debitul Dunării la intrarea în România, în zona Baziaș, va rămâne sub media multianuală în următoarele trei luni, iar regimul hidrologic al râurilor interioare va fi sub normal
3 oct.
Dunărea și râurile României, sub mediile normale în această toamnă. Debitele ar putea coborî sub 30% în unele zone
În curtea unei hale industriale, un pompier echipant cu aparat de respirat stă în genunchi pe o platformă betonată și direcționează un jet de apă spre un incendiu violent, sutești, valcea, 3 octombrie 2026
3 oct.
Incendiu la o hală plină de vopseluri și diluanți din Sutești, județul Vâlcea. Autoritățile au trimis mesaj RO-Alert din cauza fumului dens
MONDEN
Anamaria Ferentz
3 oct.
Anamaria Ferentz, mărturisiri dureroase la două luni după eutanasierea câinelui: „Învăț să trăiesc cu golul imens pe care l-a lăsat”
Romanita Iovan
3 oct.
Romanița Iovan a împlinit 62 de ani. Decizia luată de ziua ei și a fiului său: „Fără scuze, cu răbdare și disciplină”
POLITIC
Nicușor Dan și Ilie Bolojan, ambii îmbrăcați în costume elegante, ieșind împreună dintr-o încăpere printr-o ușă masivă din lemn sculptat.
3 oct.
Nicușor Dan și Ilie Bolojan reacționează după decizia S&P privind ratingul României: „Economia noastră dă semnale de stabilitate”, dar avertizează în privința risipei și blocajului politic
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Foto: Profimedia
2 oct.
Nicușor Dan și Giorgia Meloni, front comun pentru agricultură și coeziune în bugetul UE. Scrisoare semnată de 17 lideri europeni care se opun tăierilor - Surse
Ultimele știri
3 oct.
Șeful penitenciarelor din Tennessee pleacă din funcție după execuția eșuată a Christei Pike
3 oct.
În 1916, SUA a adus din Asia o insectă pentru a salva culturile. Un secol mai târziu, a devenit o specie invazivă
3 oct.
Hotelul suedez din mijlocul naturii care are propria podgorie, un restaurant cu stea Michelin și o saună subacvatică
3 oct.
Patronul Dristor Kebap, acuzat că aducea funcționari din România în cluburi din Turcia, care ar fi fost mituiți pentru a nu fi cercetat
TRENDING
3 oct.
O lună octombrie mai caldă decât de obicei ar putea prevesti o iarnă grea pentru Europa: ce arată prognozele meteorologilor
Reportaj
3 oct.
Misterul blocului care a fost construit pentru ceva ce Bucureștiul nu mai văzuse niciodată
3 oct.
Cel mai mare rezervor de apă potabilă din Europa a secat: „Cel mai scăzut nivel din ultimii 135 de ani. Situație dramatică”
2 oct.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 3 - 9 octombrie 2026. Venus va intra într-o retrogradare lungă
horoscopul zilei de astăzi 17 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
3 oct.
Horoscop 4 octombrie 2026. Peștii sunt sincer preocupați de resursele de orice fel, de buna lor administrare și de economii
Pyongyang, Coreea de Nord – octombrie 2019 O mașină veche albastră circulând pe o stradă din Pyongyang, cu steagul Coreei de Nord
3 oct.
Confesiunile unui jurnalist care a vizitat Coreea de Nord: de la karaoke cu „Barbie Girl” alături de supraveghetorii regimului, la prânzuri cu pizza
Cu venirea sezonului rece, supele, tocănițele și mâncărurile preparate în cantități mari revin în meniurile multor familii.
3 oct.
Regula de 2 ore care trebuie respectată atunci când pui mâncarea proaspăt gătită în frigider
pop-up cu tema „Gilmore Girls” al restaurantului Luke's Diner, pe 5 octombrie 2016, în Beverly Hills, California
3 oct.
„Set-Jetting”, marea tendință din turism care schimbă vacanțele de iarnă. Cum poți păși în orășelul din „Gilmore Girls” într-o vacanță
Mâinile unei persoane aranjeaza un bagaj în compartimentul pentru bagaje din avion.
3 oct.
Turiștii din UE și Marea Britanie vor putea călători cu două bagaje de mână gratuite. Regulile pentru zborurile europene se schimbă din 2027
Solniță cu sare și orez
22 sept.
De ce să pui orez în recipientul cu sare
Castraveți bulgărești
2 oct.
Castraveți bulgărești pentru iarnă - rețeta tradițională
Skyr - iaurt tradițional islandez
15 sept.
Ce este skyr și cum se obține - proprietăți și beneficii pentru sănătate
Protestatarul Cezar Avrămuță, cunoscut ca “Stegarul Dac”, într-un copac din curtea Arestului Central al Capitalei. Fotografie de arhivă: Hepta
3 oct.
Stegarul Dac, arestat preventiv pentru 30 de zile. Este acuzat că a lovit un jandarm care asigură paza la Arestul Central, unde este închis Călin Georgescu
Legea femicidului, intrată în vigoare în aprilie 2026, rămâne neaplicabilă în totalitate din cauza lipsei metodologiei necesare.
3 oct.
Legea femicidului, fără metodologie după cinci luni. România a înregistrat deja 30 de cazuri de la începutul anului
Imaginea îl prezintă pe Dănuț Buhăescu, îmbrăcat într-o bluză neagră, stând la biroul său încadrat de drapelul României și cel al Uniunii Europene.
3 oct.
Dănuţ Buhăescu, primarul PSD din Uricani, a murit. Se afla la cel de-al șaselea mandat
Anvelope de iarnă
3 oct.
Când trebuie să echipăm mașina cu anvelope de iarnă: Ce spune Codul Rutier despre data fixă și ce amenzi riscă șoferii
Sorin Grindeanu și Ciprian Șerban în Parlament FOTO Eli Driu
Analiză
3 oct.
5 luni de batjocură la adresa imaginii României și împotriva intereselor poporului român
Nicusor Dan
Analiză
2 oct.
Extremismul economic se bate cu extremismul politic, ăsta e adevărul
oameni-romani-strada-guvernul-romaniei
2 oct.
„Vox populi, vox Dei”
grafic-crestere-online-economie-inteligenta-artificiala
2 oct.
Creșterea economică în era inteligenței artificiale