Donald Trump, judecat pentru 34 de capete de acuzare. Prima reacție: „Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla așa ceva în America”

 8 comentarii
Donald Trump, în fața instanței din New York. Foto Hepta

Donald Trump a fost arestat și pus sub acuzare, marți, la tribunalul districtual din Manhattan. Fostul lider de la Casa Albă a fost acuzat de 34 de infracțiuni și a pledat nevinovat în fața judecătorului Juan M. Merchan de la Curtea Supremă de Stat. La finalul înfățișării, Trump a fost lăsat liber și a plecat spre reședința sa din Florida, Mar-a-Lago, iar procurorul de caz a făcut publică lista de acuzații care i-au fost aduse.

UPDATE miercuri 5 aprilie, ora 6.00: Donald Trump a catalogat ancheta drept o intervenție în alegerile din Statele Unite, în primul discurs susținut în fața familiei, prietenilor și susținătorilor la Clubul său Mar-a-Lago din Palm Beach, Florida, potrivit Reuters.

Nu m-am gândit niciodată că s-ar putea întâmpla așa ceva în America”, le-a spus Trump celor prezenți.„Singura infracțiune pe care am comis-o a fost să îmi apăr fără teamă națiunea împotriva celor care încearcă să o distrugă”.

În ciuda faptului că a lansat o serie de acuzații împotriva procurorilor, el nu a cerut noi proteste din partea susținătorilor săi. Și, deși se așteaptă să se întoarcă în campania electorală în curând, nu a oferit detalii în acest sens.

Trump l-a acuzat pe procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, că a vrut să-l prindă „înainte să știe ceva despre mine”. El a spus că judecătorul din caz, Juan Merchan, este „un judecător care-l urăște pe Trump”. Dar nu a oferit nicio dovadă care să susțină afirmația sa că aceștia își întreprind acțiunile pentru a submina candidatura sa pentru Casa Albă.

În discursul său, Trump a vorbit despre analiști, fără a-i numi, care au spus că nu există dovezi solide despre el. „Fiecare expert și analist juridic a spus că nu există niciun caz”, a precizat Donald Trump, care a mai precizat că atunci fost pus sub acuzare, avocații lui i-au spus „nu e nimic aici, nici măcar nu spun ce ai făcut”.

El a enumerat, de asemenea, celelalte anchete care îl vizează și a denunțat procurorii care se ocupă de dosarele din New York, Georgia și Washington DC.

Trump și-a exprimat în mod deosebit îngrijorarea cu privire la cazul documentelor investigat de consilierul special Jack Smith, pe care l-a numit „nebun” de mai multe ori.

De asemenea, el a numit cazurile drept o încercare de a zădărnici a treia sa candidatură la președinție, numind-o „interferență electorală masivă de o amploare nemaivăzută”.

UPDATE miercuri 5 aprilie, ora 00.20: Donald Trump a luat cuvântul de mai multe ori în timpul audierii de marți, când a fost întrebat de judecătorul Juan Merchan, recunoscând că și-a înțeles drepturile și spunând că va pleda nevinovat, relatează CNN, descriind atmosfera din sala de judecată din Manhattan, New York, și modul în care s-a comportat fostul președinte american în fața instanței.

Trump i-a spus „nu” de mai multe ori judecătorului. O singură dată a răspuns „da”, când a fost întrebat dacă a înțeles indicațiile judecătorului.

Trump a intrat în sala de judecată încet, cu mâinile pe lângă el și scrutând sala.

El a stat cu privirea fixă o mare parte din timp în cadrul audierii, punându-și sporadic coatele pe masă. Din când în când s-a uitat la procurori și a ascultat comentariile șoptite ale avocatei sale, Susan Necheles.

Avocații lui Trump au încercat să înlăture necesitatea ca Trump să se prezinte la următoarea audiere, spunând că apariția fostului președinte a avut un cost ridicat pentru oraș.

Judecătorul Merchan a declarat că refuză cererea în acest moment, spunând că se așteaptă ca toți inculpații să apară, "chiar și inculpații de profil înalt". Dar magistratul a precizat că va reconsidera cererea dacă aceasta va fi făcută din nou în viitor.

Când audierea s-a încheiat, Trump s-a ridicat încet, iar raportorul judiciar a căutat să-i strângă mâna înainte de a pleca.

UPDATE miercuri 5 aprilie, ora 00.10: Fostul președinte Donald Trump a ascuns plățile către Michael Cohen emițând cecuri lunare pentru „servicii juridice”, potrivit rechizitoriului procurorilor, într-o înțelegere pe care cei doi au elaborat-o în Biroul Oval.

„La începutul lunii februarie 2017, inculpatul și avocatul A. s-au întâlnit în Biroul Oval de la Casa Albă și au confirmat acest aranjament de rambursare”, se arată în rechizitoriu, procurorii referindu-se la Cohen, potrivit CNN.

Trump a semnat personal cecurile prin care îi rambursa banii lui Cohen, avocatul său de la acea vreme, pentru plata făcută starului de filme pentru adulți Stormy Daniels în scopul cumpărării tăcerii acesteia, se mai arată în rechizitoriu.

Plata a inclus 130.000 de dolari pentru Stormy Daniels în schimbul semnării de către aceasta a unui acord de confidențialitate.

De asemenea, Trump ar fi fost de acord să-i plătească lui Cohen 35.000 de dolari lunar timp de un an, susțin procurorii.

Rechizitoriul detaliază, de asemenea, cum două dintre plăți au fost făcute dintr-un fond înființat pe numele lui Trump, dar nouă dintre plățile ulterioare, "corespunzătoare lunilor aprilie-decembrie 2017, au fost efectuate de către inculpat personal".

Plățile au încetat după decembrie 2017, potrivit documentului publicat de procurori.

UPDATE miercuri, 5 aprilie, ora 00.01: Procurorii din Manhattan l-au plasat pe Donald Trump în centrul unei presupuse scheme „catch and kill” („prinde și ucide”, n.r.) pentru a opri articolele negative despre el în timpul candidaturii sale la președinție, în 2016, potrivit rechizitoriului care susține inculparea fostului președinte american.

În august 2015, la scurt timp după ce și-a anunțat candidatura la președinție, Trump s-a întâlnit la Trump Tower cu avocatul și impresarul său de atunci, Michael Cohen, și cu directorul general al companiei media care deținea publicația tabloidă National Enquirer, au susținut procurorii, potrivit CNN.

David Pecker este fostul șef al acestei companii și a depus recent mărturie în fața marelui juriu din Manhattan care a votat pentru inculparea lui Trump.

Pecker a fost de acord să ajute campania lui Trump și a promis că va acționa ca „ochii și urechile” campaniei, alertându-l pe Cohen cu privire la articolele negative despre magnatul american, au mai susținut procurorii.

Pecker, se arată în rechizitoriu, a acceptat, de asemenea, să publice povești negative despre rivalii politici ai lui Trump.

UPDATE ora 23.53: Participanții la presupusa schemă ilegală de tăinuire a banilor, inclusiv avocatul de atunci al lui Trump, Michael Cohen, au recunoscut că plățile către cele două femei numite în dosar au fost ilegale, potrivit rechizitoriului publicat astăzi.

La sfârșitul anului 2018, American Media Inc. (AMI), editorul publicației National Enquirer, a încheiat un acord de neîncepere a urmăririi penale cu biroul procurorului general al Districtului de Sud din New York în legătură cu plata către Karen McDougal pentru povestea ei despre Trump, se mai arată în rechizitoriu, conform CNN.

AMI a declarat autorităților că nu a avut niciodată intenția de a publica povestea lui McDougal și a făcut plata către McDougal pentru ca aceasta „să nu facă publice acuzații dăunătoare” despre Donald Trump „înainte de alegerile prezidențiale din 2016 și să influențeze astfel alegerile respective”, au mai explicat procurorii.

Documentul citează, de asemenea, pledoaria federală de recunoaștere a vinovăției pe care a făcut-o Cohen. În acea pledoarie, el a declarat că a acționat la indicațiile lui Trump pentru a aranja plățile astfel încât cele două femei, McDougal și Stormy Daniels, să nu mai publice povești care i-ar fi putut afecta magnatului american campania prezidențială.

UPDATE ora 23.48: Procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, a precizat, în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o, că biroul său a descoperit „dovezi suplimentare” care nu se aflau în posesia anchetatorilor înainte ca el să devină procuror districtual, dovezi legate de cazul împotriva fostului președinte Donald Trump, relatează CNN.

Vorbind despre momentul în care au fost formulate acuzațiile - și despre decizia predecesorului său de a nu-l acuza pe Trump în acest caz - Bragg a spus: „Nu deschid cazuri înainte de o investigație amănunțită și riguroasă”.

„Acum, după ce am făcut acest lucru, cazul a fost adus” în fața instanței, a adăugat Bragg.

„Fac acest lucru de 24 de ani și nu sunt străin de investigații complexe și riguroase”, a precizat procurorul.

Bragg a spus că statul New York, în special, are un „interes profund” în cazurile care implică declarații financiare false, deoarece este „capitala mondială a afacerilor”.

UPDATE ora 23.35: Avionul fostului președinte Donald Trump a decolat de pe aeroportul LaGuardia din New York la scurt timp după ora locală 16.00, punând capăt unui zile istorice, care a culminat cu faptul că Trump a pledat nevinovat la cele 34 de capete de acuzare pentru falsificare de registre comerciale de gradul întâi, relatează CNN.

Trump se întoarce acum la proprietatea sa Mar-a-Lago din Florida, unde este așteptat să țină un discurs mai târziu.

UPDATE ora 23.32: Procurorii din Manhattan susțin că lunar se tăiau cecuri - inclusiv unele provenind direct din contul bancar al lui Donald Trump - pentru avocatul lui de atunci, Michael Cohen. Aceștia susțin că cecurile au fost deghizate ca plăți făcute către acest avocat, când în realitate nu erau.

„Fiecare cec a fost procesat de Organizația Trump și fiecare cec a fost deghizat ca o plată pentru servicii juridice prestate într-o anumită lună din 2017, în conformitate cu un acord de reținere”, au scris procurorii în expunerea faptelor, care însoțește rechizitoriul.

„Registrele de plată, păstrate și întreținute de Trump Organization, erau registre comerciale false din New York. În realitate, nu a existat niciun acord de reținere, iar avocatul nu a fost plătit pentru serviciile juridice prestate în 2017”, mai susțin procurorii.

UPDATE ora 23.22: Procurorii au declarat, în instanță, că intenționează ca fosta actriță porno Stormy Daniels să fie martor în procesul deschis împotriva fostului președinte Donald Trump, anunță CNN.

UPDATE ora 23.20: Procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, vorbește într-o conferință de presă după ce fostul președinte Donald Trump a fost pus sub acuzare marți.

„În conformitate cu legislația statului New York, este o infracțiune să falsifici registrele comerciale cu intenția de a frauda și cu intenția de a ascunde o altă infracțiune. Exact despre asta este vorba în acest caz: 34 de declarații false făcute pentru a ascunde alte infracțiuni. Acestea sunt infracțiuni grave în statul New York”, a declarat procurorul, potrivit CNN.

„Indiferent cine ești, nu putem și nu vom normaliza un comportament infracțional grav”, a spus Bragg.

Bragg a adăugat că fostul președinte este tratat cu același standard ca oricine persoană care a comis o infracțiune financiară.

„Evidențele comerciale adevărate și exacte sunt importante peste tot, cu siguranță. Ele sunt cu atât mai importante în Manhattan - centrul financiar al lumii. Acesta este motivul pentru care avem o istorie în biroul procurorului din Manhattan de aplicare viguroasă a legii privind infracțiunile comise de gulerele albe”, a declarat Bragg.

Acesta a precizat că biroul procurorului a „trimis în instanță sute de cazuri privind infracțiuni de falsificare a registrelor de afaceri. Această acuzație, se poate spune, este pâinea și untul muncii noastre în ceea ce privește activitate (ilegală, n.r.) a gulerelor albe”.

Bragg a adăugat că, în esența sa, cazul lui Trump „este unul cu acuzații la fel ca multele dintre cazurile noastre privind gulerele albe” și că fostul președinte nu este mai presus de lege.

Bragg și-a încheiat conferința declarând: „Astăzi ne susținem responsabilitatea solemnă de a ne asigura că toată lumea este egală în fața legii. Nicio sumă de bani și nici deținerea puterii nu schimbă acest principiu american de lungă durată”.

Trump a pledat nevinovat în fața tribunalului din Manhattan la cele 34 de capete de acuzare pentru falsificarea de înregistrări de afaceri de gradul întâi, după ce a auzit acuzațiile împotriva sa în urma unei plăți de bani făcute pentru a cumpăra tăcerea actriței de filme pentru adulți Stormy Daniels în 2016.

UPDATE ora 23.18: Donald Trump se află la bordul avionului său privat, pe aeroportul La Guardia din New York, de unde va pleca spre reședința sa din Florida, scrie BBC. Este de așteptat ca acesta să țină un discurs la Mar-a-Lago, la ora locală 20:15.

UPDATE ora 23.05: Într-o declarație făcută în fața tribunalului din Manhattan după punerea sub acuzare, avocatul lui Donald Trump, Todd Blanche, a declarat că clientul său este „frustrat” și „supărat”, relatează CNN.

Blanche l-a acuzat pe procurorul din acest caz că a transformat o „problemă complet politică” într-o „urmărire penală politică”.

„Nu este o zi bună … Nu mă așteptam ca acest lucru să se întâmple în această țară. Nu te aștepți ca acest lucru să se întâmple (…) cuiva care a fost președinte al Statelor Unite”, a spus Blanche.

El s-a referit la rechizitoriu ca fiind „un document de complezență” și a susținut că „nu invocă nicio infracțiune federală și nicio infracțiune de stat care să fi fost comise”.

În ceea ce privește acuzațiile aduse împotriva lui Trump, Blanche a spus că „vom lupta, vom lupta din greu”.

UPDATE ora 22.51: Rechizitoriul de 34 de capete de acuzare împotriva lui Donald Trump a fost făcut public de procurorul districtului Manhattan, Alvin Bragg, care susține acum o conferință de presă, potrivit BBC.

Acesta îl acuză pe Trump că a falsificat în mod repetat registrele de afaceri pentru a ascunde o serie de infracțiuni. Trump a pledat nevinovat la toate acuzațiile.

„Poporul statului New York susține că Donald J. Trump a falsificat în mod repetat și fraudulos registrele de afaceri din New York pentru a ascunde infracțiuni care au ascuns informații dăunătoare publicului votant în timpul alegerilor prezidențiale din 2016.”

În Manhattan se află cea mai importantă piață de afaceri din țară. Nu putem permite ca companiile din New York să își manipuleze registrele pentru a ascunde un comportament infracțional.

După cum se descrie în expunerea faptelor, traseul banilor și al minciunilor scoate la iveală un model care, după cum susține poporul, încalcă una dintre legile de bază și fundamentale ale afacerilor din New York", a anunțat procurorul districtual, în declarația lui.

UPDATE ora 22.47: Următoarea dată când fostul președinte Donald Trump va fi audiat a fost stabilită, deocamdată, pentru 4 decembrie, la New York.

Procurorii susțin că Trump a făcut parte dintr-un plan ilegal de tăinurie a informațiilor negative despre el, efectuând inclusiv o plată ilegală de 130.000 de dolari care a fost ordonată de inculpat pentru a opri informațiile negative care ar fi afectat campania sa electorală din 2016.

Motivul pentru care a comis infracțiunea de falsificare a registrelor de afaceri a fost, în parte, acela de a-și "promova candidatura", se susține în rechizitoriul procurorilor.

Aceasta este prima dată când Trump și avocații săi pot examina pe deplin amploarea acuzațiilor care i se aduc și ce trebuie să dovedească procurorii la proces.

Acuzațiile penale decurg din ancheta procurorului districtual din Manhattan, Alvin Bragg, privind plățile de bani pentru cumpărarea tăcerii, făcute în timpul campaniei prezidențiale din 2016, către femei care au susținut că au avut relații extraconjugale cu Trump, fapte pe care acesta le neagă.

UPDATE ora 22.42: Procurorul districtual din Manhattan, Alvin Bragg, urmează să susțină o conferință de presă în scurt timp.

UPDATE ora 22.31: Coloana de mașini în care se află Donald Trump a plecat de la tribunalul din Manhattan, New York. Fostul președinte a părăsit tribunalul fără nicio condiţie sau măsură de control judiciar, după ce a fost pus oficial sub acuzarare.

UPDATE ora 22.28: Donald Trump a părăsit acum sala de judecată din tribunalul din Manhattan după ce a pledat nevinovat la cele 34 de capete de acuzare pentru falsificare de registre comerciale și conspirație, relatează Sky News.

Acuzațiile se referă la presupusul său rol în plățile de bani făcute pentru a cumpăra tăcerea a două femei, spre sfârșitul campaniei sale prezidențiale din 2016.

Trump nu a făcut niciun comentariu la ieșirea din sală de judecată, în ciuda informațiilor anterioare potrivit cărora ar putea face o scurtă declarație.

După ce Trump va părăsi tribunalul, se așteaptă ca mașinile din coloana lui să se îndrepte direct spre aeroportul LaGuardia, pentru a se întoarce cu avionul său privat la Mar-a-Lago, Florida, unde va face declarații în fața presei, notează The New York Times.

Trump a fost pus sub acuzare pentru 34 de capete de acuzare pentru falsificare de registre comerciale de gradul întâi. Acuzațiile împotriva lui Trump sunt toate infracțiuni din clasa E, care reprezintă cea mai mică categorie de infracțiuni din statul american New York și sunt pasibile de o pedeapsă maximă de patru ani de închisoare pentru fiecare acuzație.

UPDATE ora 22.09: Actul de acuzare emis săptămâna trecută de un mare juriu împotriva fostului președinte Donald Trump a fost desigilat, potrivit unei surse citate de CNN.

Trump a pledat nevinovat la cele 34 de acuzații penale care i se aduc, marți după-amiază, în fața instanței din Manhattan, a confirmat pentru postul american de televiziune o sursă familiarizată cu această chestiune.

UPDATE ora 22.01: Au apărut primele fotografii care îl arată pe fostul președinte Donald Trump flancat de avocații săi în interiorul sălii de judecată a Tribunalului Penal din Manhattan.

UPDATE ora 21.53: Actul de acuzare împotriva fostului președinte american, "People of the State of New York against Donald J. Trump, Indictment No. 71543-23", a fost desigilat, informează The New York Times și The Guardian.

Fostul președinte a fost acuzat de 34 de infracțiuni și a pledat nevinovat în fața judecătorului Juan M. Merchan de la Curtea Supremă de Stat.

Trump poate vorbi cu jurnaliștii după ce părăsește sala de judecată, iar procurorul districtului Manhattan, Alvin Bragg, intenționează să organizeze în curând o conferință de presă.

UPDATE ora 21.32: Procedura de punere sub acuzare a lui Donald Trump este în desfășurare. Trump - primul fost sau actual președinte american din istorie care se confruntă cu acuzații penale - a părăsit biroul procurorului districtual și a intrat în sala de judecată din tribunalul de la New York pentru a fi pus sub acuzare și este de așteptat să pledeze nevinovat, relatează CNN și The New York Times.

Trump nu a făcut declarații și nici nu a răspuns la întrebările adresate de un reporter când a intrat în sala de judecată.

Trump avea o expresie sumbră pe față. Avocații fostului lider american au intrat în sala de judecată cu puțin timp înaintea lui.

Detaliile despre cele peste 30 de acuzații cu care se confruntă vor fi dezvăluite atunci când va fi desecretizat și citit actul de acuzare.

Instituțiile de presă nu vor putea transmite în direct punerea sub acuzare a lui Donald Trump, a anunțat luni seară un judecător, respingând o cerere a mai multor organizații media. Totuși, cinci fotografi vor avea permisiunea de a face fotografii cu Trump și cu sala de judecată înainte de începerea audierii.

Pe parcursul desfășurării procedurii din interiorul sălii de judecată, reporterii aflați înăuntru nu-și vor putea folosi telefoanele mobile sau laptopurile pentru a furniza actualizări.

UPDATE ora 21.10: În timp ce Donald Trump trece prin procesul oficial de arestare, la etajul al 15-lea al tribunalului în care va fi pus sub acuzare se află la acest moment un număr limitat de persoane, scrie BBC.

Serviciile secrete, ofițerii de poliție și câțiva membri selectați ai presei zăbovesc înăuntru, așteptând ca Trump să intre în sala de judecată.

Se așteaptă ca el să facă o declarație scurtă și succintă înainte de a intra în sala de judecată în jurul orei locale 14:15.

UPDATE ora 20.55: Deloc surprinzător, Casa Albă a refuzat să comenteze punerea sub acuzare și arestarea lui Trump la New York, relatează BBC. Briefingul de presă de astăzi a început cu alte subiecte - în primul rând aderarea Finlandei la NATO, precum și violența armată și arestarea unui reporter al Wall Street Journal în Rusia. Curând, însă, a venit prima întrebare despre inculparea lui Trump.

"Acesta este un caz în derulare și pur și simplu nu vom comenta", a declarat purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre. "Președintele (Joe Biden, n.r.) se va concentra pe poporul american, așa cum face în fiecare zi", a precizat ea.

"Bineînțeles, acest subiect se desfășoară pe multe dintre rețelele (de televiziune, n.r.) de aici în fiecare zi, timp de ore și ore, așa că, evident, el (Biden, n.r.) va urmări o parte din știri atunci când va avea un moment, pentru a se pune la curent cu știrile zilei, dar nu aceasta este prioritatea lui pentru astăzi", a adăugat Karine Jean-Pierre, potrivit CNN. (Mai multe detalii aici)

UPDATE ora 20.45: Donald Trump a publicat un mesaj pe rețeaua sa de socializare, Truth Social, în timp ce se îndrepta spre biroul procurorului districtual din Manhattan și spre tribunal înainte de a fi pus sub acuzare, scriind: "Este suprarealist", informează CNN.

"Mă îndrept spre Lower Manhattan, spre tribunal. Pare atât de SUPRAREALIST - WOW, mă vor ARESTA. Nu-mi vine să cred că se întâmplă asta în America. MAGA!", este mesajul scris de fostul lider de la Casa Albă.

UPDATE ora 20.30: După ce a ieșit dintr-un SUV și a salutat mulțimea pentru scurt timp, Trump a fost escortat în interiorul biroului procurorului districtual din Manhattan, relatează The New York Times.

BREAKING: Former President Donald Trump waves to the crowd as he arrives at the Manhattan Criminal Courthouse for his arraignment. https://t.co/4pEJuMWIoU pic.twitter.com/pgyyatQXXy— CBS News (@CBSNews) April 4, 2023 

UPDATE ora 20.28: Fostul președinte american Donald Trump a sosit la biroul procurorului districtual din Manhattan, unde a fost plasat în arest și în custodia poliției înainte de viitoarea sa punere sub acuzare, informează CNN și The Guardian.

Lui Trump i se vor lua amprentele digitale ca parte a arestării, deși încă nu este clar dacă i se va face o fotografie de cazier. El va fi apoi adus într-o sală de judecată, unde va fi pus sub acuzare - o înfățișare care cel mai probabil va fi rapidă și de rutină, dar care reprezintă un moment suprarealist și unic în istoria SUA.

Trump nu va fi încătușat în urma arestării sale, întrucât va rămâne sub protecția constantă a forțelor de ordine.

UPDATE ora 20.20: Donald Trump a părăsit Trump Tower și se îndreaptă spre biroul procurorului districtual din Manhattan, pentru a se preda, informează CNN și The Guardian.

Camerele de luat vederi au surprins coloana de mașini a fostului președinte parcurgând cei șase kilometri dintre Trump Tower și 100 Centre Street, unde o intrare a fost deja eliberată pentru sosirea lui. Coloana de mașini a fost urmărită, din aer, de mai multe elicoptere.

***

Știrea inițială: Trump va fi pus oficial sub acuzare după ce, săptămâna trecută, a devenit primul președinte american inculpat penal, în dosarul unei plăți făcute actriței porno Stormy Daniels pentru a-i cumpăra tăcerea, informează CNN, New York Times și The Guardian.

Acest lucru nu este ilegal, însă Trump, care a plătit actrița printr-un avocat de-ai săi, a trecut plata de 130.000 de dolari în dosar ca bani acordați pentru cheltuieli juridice. Procurorii spun că acest lucru înseamnă că Trump falsifică înregistrările comerciale, iar asta e o infracțiune.

Fostul președinte republican, care a negat orice încălcare a legii și a atacat în repetate rânduri ancheta, a calificat inculparea drept „persecuție politică” și a prezis că aceasta îi va afecta pe democrați în 2024.

Avocații lui Trump au declarat că fostul președinte „nu a comis nicio infracțiune” și că vor „lupta cu toate puterile împotriva acestei urmăriri politice în instanță”.

Fără cătușe la tribunal

De obicei, un suspect este scos în cătușe din secția de poliție și condus la tribunal. Însă fostul lider de la Casa Albă nu va fi încătușat, conform unui acord la care echipa sa juridică a ajuns cu procurorul districtual Alvin Bragg, care conduce ancheta penală, a anunțat săptămâna trecută avocatul lui Trump, Joe Tacopina, notează The Associated Press.

Este foarte puțin probabil ca cineva să îl vadă intrând sau ieșind din tribunal, cu excepția cazului în care vrea să fie văzut. Acest lucru se datorează faptului că există intrări subterane, uși laterale și tuneluri în interiorul și în jurul tribunalului din Manhattan. Toate informațiile de până acum dau ca sigur faptul că Trump nu va intra în tribunal pe ușa principală.

El va fi însoțit pe parcursul întregii zile de ofițeri din serviciile secrete.

Ce se întâmplă după ce se predă

Trump va trece prin toate procedurile prevăzute în cazul arestării.

Ofițerii de la tribunal vor nota numele complet, vârsta, data nașterii, înălțimea și greutatea lui. Vor verifica dacă fostul președinte are vreun mandat de arestare în curs de executare. Apoi îi vor lua amprentele digitale. Este posibil să îi facă o fotografie, cunoscută sub numele de fotografie de cazier, „mugshot”.

În New York, acest proces durează de obicei aproximativ două ore. Cum nimeni altcineva nu mai este „procesat” când Trump ajunge, procedura se va derula însă mult mai repede. Apoi, Trump va merge în fața unui judecător.

Va fi făcută publică fotografia sa de cazier?

Depinde. În New York, în general, fotografiile de cazier nu sunt făcute publice. Există însă situații în care judecătorul poate decide contrariul.

Cum decurge audierea

Punerea sub acuzare este o audiere în cadrul căreia plicul ce conține capetele de acuzare formulate de procuror este desigilat și acuzațiile sunt citite cu voce tare. Trump va fi întrebat apoi cum pledează, vinovat sau nevinovat.

Judecătorul a decis că fotoreporterilor li se va permite să facă fotografii cu fostul președinte la începutul procesului de punere sub acuzare.

Ce urmează după punerea sub acuzare

Donald Trump nu va merge la închisoare și, cel mai probabil, va fi eliberat fără cauțiune, deoarece acuzațiile anticipate împotriva sa nu necesită stabilirea unei cauțiuni.

De altfel, este așteptat înapoi la reședința sa din Florida, Mar-a-Lago, marți seară, unde intenționează să facă declarații la ora locală 20:15 (ora 3:15 în România).

Ce se se întâmplă în continuare

Judecătorul și echipade avocați a lui Trump vor stabili data pentru următoarea audiere, termenele limită la care biroul procurorului districtual trebuie să predea toate informațiile sale avocaților lui Trump, dar și termenele pentru moțiuni, care includ orice cerere de schimbare a locului de desfășurare a procesului sau de respingere definitivă a cazului. Acest proces durează de obicei câteva luni.

Tacopina a declarat că trebuie să citească rechizitoriul și să se documenteze înainte de a decide ce să facă în privința schimbării locului de desfășurare a procesului sau a oricăror moțiuni de respingere a cazului, deși este probabil să depună una.

Susținătorii lui Trump se pregătesc de protest

Forțele de ordine sunt pregătite pentru o atmosferă haotică, cu proteste în jurul Trump Tower și în apropierea tribunalului, unde susținătorii fostului președinte s-au adunat deja de ore bune.

În fața tribunalului din Manhattan, securitatea e strictă. Cu câteva ore înaintea înfățișării se discuta și despre închiderea unor străzi din jurul pieței tribunalului.

Poliţia şi serviciile de securitate din New York au împânzit deja oraşul, iar în jurul clădirii tribunalului din Manhattan au fost ridicate baricade.

Pe trotuarul din fața instanței au permis de acces numai jurnaliștii.

Susținătorii lui Trump pregătesc un protest de amploare în Manhattan, în momentul în care fostului președinte îi vor fi aduse la cunoștință acuzațiile formulate de procurori.

Foto: EPA, Profimedia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (8)
  • Avatar comentarii

    User Șters 04.04.2023, 23:01

    Nea ziaristuuu, infracțiunea nu poate fi decât penală, la școala profesională de ziariști nu ți-a spus nimeni ce e acela un pleonasm? "Infracțiune penală" e ceva de felul "avansați înainte", sau "întoarcere înapoi"! Mai studiați domne, nu doare!

  • Avatar comentarii

    User Șters 05.04.2023, 00:13

    Pentru linistea Americii si a lumii, era singura solutie. De ani de zile individul asta a divizat si intaratat oamenii, asa cum si noi am avut, din pacate, un presedinte cam la fel. Care si ala a facut chestii inca si mai grave, punandu-si toate amantele (de la Mioara Mantale la Udrea) in functii de conducere a statului.

  • Avatar comentarii

    User Șters 05.04.2023, 01:09

    La fel e și "inculpat penal"! Inculpat e cel care are probleme cu legea penală, domnu' ziarist! Ceilalți sunt reclamanți și pârâți! "Avansează înainte" și studiază!

  • Avatar comentarii

    bogy_692003 05.04.2023, 10:53

    Bai, bine fac neomarxistii daca-l leaga. Daca-l scapa au dat de dreac. Se opreste razmerita din ucraina, cersenschii ramane fara obectu' muncii si se suspenda nouadezordinemondiala (chestia aia cu lgbt, greieri si gandaci, si mai stiu eu ce nastrusnicii tembele). Asa ca: ma baieti, luati-l si ascundeti-l repede ca altfel va desfinteaza. Acu nici asa nu e foarte sigur. Poate americanii vor vota cu DeSantis si rezultatu' tot ala ar fi. Ideea e ca ar trebuii sa-i faca ceva si lu' DeSantis (sa-i gaseasca si lu' asta o curva, ceva si sa-l rezolve). Eh, oricum sunt bajeti dastapti si poa'sa "rezolve"la "vot" asa cum au facut-o de altfel. Iesirea lu'trump a fost o grea lovitura pentru ei. Daca iesea tanti hilarii aveam razmerita in ucraina de prin 2016. Pandemia s-ar fi pornit mai devreme, acu eram "rezolvati".

  • Avatar comentarii

    vudejea 05.04.2023, 13:55

    Asa ceva credeam ca e sf ! Oricine citeste lista aia de capete de acuzare se lamureste ca e o cacealma, o facatura! De aceea a si crescut asa spectaculos Trump in sondaje. O sa spulbere orice contracandidat! Credeam ca doar la noi e justitia asa arbitrara, slujind interese si nu legea :) In sistemul anglo-saxon precedentul e izvor de drept. O sa gaseasca in milioanele de procese clasari pentru toate si chiar de sunt probe, una-i sa acuzi pe cineva si alta sa-l condamni. O sa iasa bazma-curata Trump si o sa revina ca presedinte daca nu-l asasineaza ca pe Kennedy caci se pare ca-s interese enorme! Daca revine ca presedinte o sa "popeasca" jumate de glob! Personal, cred ca ar face curatenie caci mai mizerie ca acum nu exista

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
23:18
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
22:47
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
22:44
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
22:30
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!