Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat joi seară că a stabilit locul celui de-al doilea summit cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. El a precizat că detaliile vor fi prezentate săptămâna viitoare.
"Vom anunţa locul şi data exactă a întâlnirii - va fi la sfârşitul lunii februarie. Vom anunţa detaliile săptămâna viitoare", a declarat președintele Statelor Unite, potrivit Mediafax.
Miercuri, secretarul de stat Mike Pompeo a declarat că trimite o echipă pentru pregătirea summitului. Acesta ar urma să aibă loc într-o țară din Asia, la sfârșitul lunii februarie.
Prima întâlnire dintre Donald Trump și Kim Jong-un a avut loc în luna iunie 2018. În urma acestui summit s-a stabilit denuclearizarea Peninsulei Coreea.
FOTO: EPA