Donald Trump a primit cadou un lingou de aur și un Rolex rar, iar negocierile cu Elveția s-au deblocat pe loc

 1 comentariu
Președintele SUA, Donald Trump, zâmbește încântat

Elveția a reușit ceea ce puțini credeau posibil în relația cu Statele Unite. După luni de impas diplomatic, un acord comercial major s-a deblocat brusc la doar câteva zile după o vizită discretă, dar extrem de influentă, a unei delegații de mari oameni de afaceri elvețieni la Casa Albă. Potrivit publicației Blick, parte a grupului Ringier, magnații i-au oferit lui Donald Trump un cadou care l-a cucerit pe loc.

Elveția obține o „senzație vamală” în relația cu SUA

Președintele american Donald Trump a primit de la delegația elvețiană un lingou de aur gravat și un model rar de ceas Rolex. Iar rezultatul a fost un acord vamal care pune Elveția pe același nivel cu Uniunea Europeană, deși diferența dintre cele două economii este uriașă.

Acordul anunțat înseamnă că toate exporturile elvețiene către Statele Unite vor fi taxate cu 15%. Este o schimbare uriașă față de tariful de 39% introdus inițial, care a afectat serios companiile.

 

La doar câteva zile de la vizita delegației, Donald Trump a glumit cu un jurnalist care insista cu întrebările despre Elveția, spunând: „Ai vreo legătură cu Elveția? Vrea să-și cumpere un ceas frumos, un Rolex. O să le facem puțină reclamă celor de la Rolex”.

Elveția își revine după pierderi economice uriașe

Potrivit unui calcul publicat de Neue Zürcher Zeitung și citat de Blick, costurile pentru economia elvețiană depășiseră deja 1,6 miliarde de euro. Elveția are doar 9 milioane de locuitori, dar a reușit să obțină aceleași condiții comerciale de care beneficiază Uniunea Europeană, cu cele 450 de milioane de locuitori și o economie de 21 de ori mai mare.

Pentru exportatorii din Elveția, miza era uriașă. În timp ce Statele Unite reprezintă cel mai important partener comercial al Elveției (18,6% din exporturile naționale), Elveția reprezintă doar 0,8% din exporturile totale ale SUA. Cu alte cuvinte, Elveția avea mult mai mult de pierdut decât Washingtonul.

Cum s-au schimbat negocierile: un cadou „care încălzește inima”

Vizita delegației elvețiene a avut loc pe 5 noiembrie, la Casa Albă. Grupul a fost format din șase dintre cei mai influenți oameni de afaceri din țară și niciun politician printre ei.

  • Johann Rupert, 75 de ani, magnat al industriei de lux „Richemont”
  • Fredy Gantner, 57 de ani, investitor cu o avere estimată la trei miliarde de euro
  • Jean-Frédéric Dufour, 57 de ani, CEO Rolex, care discutase deja cu Trump la US Open, în lounge-ul Rolex
  • Daniel Jaeggi, cofondator al gigantului de materii prime Mercuria
  • Marwan Shakarchi, șeful MKS, un jucător major în industria aurului
  • Diego Aponte, președintele gigantului de shipping MSC, nu a fost prezent fizic în Biroul Oval, însă, potrivit Blicl, a jucat un rol decisiv în culise, fiind cel care l-a angajat pe lobbyistul Carlos Trujillo pentru a deschide ușile către Casa Albă.

Iar delegația nu a venit cu mâna goală. Printre cadourile elvețiene s-ar fi numărat:

  • un lingou de aur gravat, cadou simbolic și rar
  • o ediție limitată a unui ceas Rolex, oferită personal președintelui SUA

Pe lângă cadourile oferite, Blick scrie că oamenii de afaceri ar fi prezentat și o serie de propuneri economice pentru a îmbunătăți relațiile comerciale cu Statele Unite. Printre ele și ideea mutării unei părți din activitatea de rafinare a aurului în SUA, investiții suplimentare în domeniul farmaceutic și participarea la proiecte de infrastructură americane. De asemenea, ar fi existat disponibilitatea ca firmele elvețiene să achiziționeze mai multe produse din aviația americană.

La mai puțin de zece zile după această întâlnire, acordul comercial a fost finalizat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Rahan5 18.11.2025, 14:21

    Articol:,,costurile pentru economia elvețiană depășiseră deja 1,6 miliarde de euro. Elveția are doar 9 milioane de locuitori, dar a reușit să obțină aceleași condiții comerciale de care beneficiază Uniunea Europeană, cu cele 450(..)mil locuitori și o economie de 21 de ori mai mare.``_ Lux de amanunte. ..Dar nu se zice ce este esential: Statul Elvetian isi ia obligatia de a investii in SUA 67 de miliarde de $ pana la sfarsitul lui 2026 si un total de vreo 200 de milarde de $ pana la sfarsitul lui 2028 !. Investitile astea vor creea o multime de locuri de munca in SUA cu salarii la standardul SUA. Ceea ce este esenta MAGA. _ Chiar credea cineva ca-l mituiesti pe Trump (are vreo 7 milirde de $) cu un amarat de lingou de aur ?...Uitati-va cu atentie!. Pe masa lui Trump, pe langa lingou si ceas, se afla si o sticla de vin elvetian. Pe Trump il intereseaza mai mult vinul decat lingoul!....Chiar si din simplul motiv ca vinul poate sa-l bea. Lingoul si ceasul trebuie predate visteriei SUA.

    • Avatar comentarii

      Rahan5 18.11.2025, 21:50

      Conform Legislatiei din SUA Presedintele poate sa-si opreasca din cadourile primite doar pe cele pe care le plateste la valorea lor de piata evaluata de o comisie de experti. In cazul lingoului de aur Trump nu va face nici o ,,afacere`` pentru ca va platii aurul in intregime._ Sa zicem ca in cazul ceasului Rolex acesta va fi evaluat la vreo jumate din cat face. Adica in loc de vreo 200.000 de $ Comisia il va pune pe Trump sa plateasca doar vreo 100.000 $ (pentru ca probabil nu exista metode sigure de calcul al valorii de piata) ...........Aia e singura ,,afacere financiara`` a lui Trump cu darurile astea.

ALTE ȘTIRI
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
MONDEN
Valentina Pelinel si copiii ei
11:30
Suma uriașă pe care Valentina Pelinel și Crisi Borcea o plătesc pentru școala copiilor. Aceștia au împreună două fete și un băiat
Mirela Retegan și Maya alături de Cheloo și Mihai Ban la Asia Express
11:01
Mirela Retegan reacționează după ce Cheloo i-a spus fiicei sale la Asia Express: „Te bat de față cu mama ta”
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
11:49
Alocație unică de naștere de 3.000 de euro pentru fiecare copil: măsură istorică luată pe o insulă din Grecia
11:43
Asia Express, 9 septembrie 2026. Începe cursa pentru ultima șansă. Primul vot aduce alianțe și tensiuni între concurenți
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
Un cofrag de ouă pe fundal albastru din care unul este spart.
10:59
Nu cumpărați niciodată aceste ouă! Un semn de pe ambalaj ar trebui să vă avertizeze imediat
 Morman de gogonele murate
10:08
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!