Donald Trump, despre protestele din Los Angeles: „Ei scuipă, noi lovim”. Președintele american sugerează arestarea guvernatorului Californiei

 1 comentariu
Foto

Președintele american Donald Trump a trecut la un nou nivel în afirmarea puterii sale odată ce a desfăşurat Garda Națională în California fără permisiunea autorităţilor statale şi a amenințat că va proceda la fel în toate oraşele americane unde vor avea loc manifestaţii împotriva politicii sale din domeniul imigraţiei, comentează AFP.

„Ei scuipă, noi lovim”, a rezumat liderul republican de la Casa Albă poziţia sa extrem de fermă faţă de manifestanţii din Los Angeles care au ieșit în stradă în ultimele trei zile pentru a se opune politicii radicale antiimigraţie a administrației Trump.

Donald Trump a mobilizat 2.000 de militari pe străzile Los Angelesului pentru a reprima manifestanții, fără solicitarea prealabilă a guvernatorului.

„Este o escaladare inutilă şi un abuz de putere”, a reacționat Hina Shamsi, de la influenta asociaţie pentru drepturile civile ACLU.

Paradă militară de ziua de naștere a lui Donald Trump

De mai mulţi ani, Donald Trump invocă recurgerea la armată pentru operaţiuni de poliţie, dar nu a trecut la fapte în timpul primului său mandat la Casa Albă (2017-2021). De data aceasta însă, pare hotărât să-şi folosească la maximum competenţele de „comandant suprem”, prin trimiterea de trupe, dar şi prin decizii mai simbolice, notează AFP.

Astfel, sâmbătă, Washington D.C. va găzdui o paradă militară foarte rară, la o dată care marchează 250 de ani de la înființarea armatei americane, dar care coincide şi cu ziua de naştere a lui Trump, care împlineşte 79 de ani şi care are astfel ocazia să-şi realizeze un proiect mai vechi.

Anturajul preşedintelui american prezintă politica de combatere a imigraţiei clandestine ca o luptă pentru „civilizaţie” care justifică toate mijloacele. „Los Angeles este dovada că imigraţia în masă distruge societăţile. Dacă nu rezolvaţi problema imigraţiei, nimic altceva nu poate fi rezolvat sau salvat”, a declarat, pe X, Stephen Miller, principalul purtător de cuvânt al ideologiei „America First”.

Pușcași marini, pregătiți pentru mobilizare în Los Angeles

Donald Trump a fost întrebat duminică ce ar justifica luarea unei măsuri suplimentare, şi anume trimiterea de militari activi, cum ar fi puşcaşi marini, la Los Angeles.

„Justificarea va fi ceea ce cred eu”, a răspuns el, fidel concepţiei sale maximaliste despre prerogativele preşedintelui Statelor Unite în faţa celor două puteri contrare prevăzute de Constituţie, și anume justiţia şi Congresul.

Trump nu a exclus trimiterea armatei în toate oraşele americane unde vor avea loc manifestaţii împotriva expulzării imigranţilor aflaţi în situaţie ilegală.

America, pe o „pantă alunecoasă”

Liderul republican de la Casa Albă „are tendinţa de a folosi cuvinte mari şi de a exagera destul de des”, remarcă William Banks, profesor de drept la Universitatea din Syracuse. Dar dacă trece la fapte şi mobilizează soldaţi, „el va încălca tradiţia americană, care este de a lăsa menţinerea ordinii în seama civililor”, adică a poliţiei, continuă profesorul într-un interviu acordat pentru AFP.

Pentru a desfășura pușcașii marini, Trump ar trebui să invoce în mod oficial „Legea privind insurecţia”, ceea ce s-a întâmplat doar de aproximativ 30 de ori de la fondarea Statelor Unite. Acest text este invocat „când totul se duce de râpă”, precizează William Banks. „Este o pantă alunecoasă. Dacă declară starea de insurecţie, puterile sale vor fi aproape nelimitate”, avertizează profesorul de la Universitatea din Syracuse.

O miză politică într-un bastion al democraților

În spatele aspectului legal, lupta este foarte politică, explică AFP. California este un bastion al democraţilor, chiar dacă Donald Trump a înregistrat câteva succese locale în timpul ultimelor alegeri prezidenţiale din noiembrie anul trecut.

Pentru extrema dreaptă americană, California creează un fel de repulsie prin prisma politicilor sale progresiste.

Cel de-al 47-lea președinte al Statelor Unite i-a criticat violent pe reţeaua sa Truth Social pe primarul Los Angelesului, Karen Bass, şi pe guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, democraţi pe care îi consideră „incapabili” să readucă calmul. El i-a ameninţat, de asemenea, cu urmărirea penală pe aleşii din California care s-ar opune operaţiunilor de expulzare a imigranților. „Dacă oficialii se opun legii şi ordinii, da, vor fi urmăriţi penal la nivel federal”, a declarat Donald Trump.

Donald Trump sugerează arestarea lui Gavin Newsom

De altfel, Trump a sugerat chiar arestarea lui Newsom, după ce guvernatorul a promis că va da în judecată administraţia federală, informează Reuters.

Considerat un potenţial candidat democrat la preşedinţie în 2028, Gavin Newsom a dat asigurări că va da în judecată administrația Trump pentru mobilizarea Gărzii Naţionale, calificând-o drept ilegală. „Este exact ceea ce voia Donald Trump. El a provocat focul şi a acţionat ilegal pentru a pune sub control federal Garda Naţională. Îl dăm în judecată”, a transmis guvernatorul pe contul său de X.

Gavin Newsom nu este singur în acest demers. Procurorul general al Californiei, Rob Bonta, a declarat la rândul lui, luni, că va da în judecată administraţia Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale în Los Angeles, o mişcare pe care a numit-o de asemenea „ilegală”, fără aprobarea autorităţilor statale.

La întoarcerea la Casa Albă după o noapte petrecută la Camp David, Donald Trump a fost întrebat de un reporter dacă Tom Homan, responsabilul pentru frontiere, ar trebui să-l aresteze pe Newsom. Ori Homan ameninţase că va aresta pe oricine obstrucţionează eforturile de aplicare a legilor privind imigraţia, inclusiv pe guvernatori. „Aş face-o dacă aş fi Tom. Cred că e grozav. Lui Gavin îi place publicitatea, dar cred că ar fi un lucru grozav”, a răspuns Trump.

Popularitatea lui Newsom, în creștere pe fondul disputei cu Trump

Donald Trump s-a angajat să expulzeze un număr-record de persoane aflate ilegal în Statele Unite şi să închidă graniţa dintre Statele Unite şi Mexic, stabilind pentru agenţia ICE, responsabilă de frontiere, un obiectiv zilnic de arestare a cel puţin 3.000 de imigranţi.

Pentru democraţi, care nu au avut o linie directoare de când Trump a câştigat alegerile prezidenţiale, protestele din Los Angeles au servit ca un punct de convergenţă, permiţându-le să găsească o bază de sprijin politic pentru a se opune politicilor administraţiei republicane.

Acest episod i-a oferit lui Gavin Newsom, aflat la al doilea mandat de guvernator, o platformă naţională în care să se prezinte ca principalul adversar al lui Donald Trump. Dar există și un risc, și anume ca Newsom să fie interpretat ca având prea multă simpatie faţă de protestatari, dintre care unii au comis acte de vandalism.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    parpalache 10.06.2025, 11:59

    La cucerirea Californiei(Baja California-California de Jos)-de la Mexic- in 1848-guvernul Statelor Unite s-a angajat sa respecte drepturile mexicanilor de acolo(acei„californios”),precum și ale triburilor de„indios”-la acea data deja creștinați- și deprinși cu agricultura- de catre multele misiuni catolice spaniole-apoi mexicane!Dar...„vae victis”!Mexicanii au fost doar tolerați-ca...„peones”(zilieri),pe fostele lor pamânturi-de care au fost deposedați-iar „indios”-care nu au fost exterminați-au fost trimiși in„rezervații”-pe terenurile neinteresante pentru „yankey”!

ALTE ȘTIRI
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
MONDEN
Dana Rogoz alături de fiica ei, Lia, în prima zi a anului școlar 2026-2027 | Foto: Instagram
12:25
Cum a apărut Dana Rogoz alături de copiii ei: „Ce eforturi am făcut să nu plâng”. Imagini din prima zi de școală
Cheloo
12:00
Boala de care suferă Cheloo. Dezvăluirea făcută la Asia Express: „De gradul 3”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
12:54
Aglomerație pe „Magistrala corporatiștilor” M2: șapte trenuri de metrou intră în revizie, marți, 8 septembrie
12:43
Patru opere furate din Muzeul Renoir, două abandonate. Tablourile dispărute valorează 9 milioane de euro
12:25
Regula de la care nu se abate Daniela Nane pentru a arăta impecabil la 54 de ani: „Funcționează la mine”
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Celebra patiserie cu merdenele din Piața Amzei, luată cu asalt de clienți. Sursă foto: Dumitru Angelescu/ Libertatea.
08:42
Merdeneaua lui nea Mihai a apărut în Le Monde și e simbol al luptei de clasă în București
O ploaie torențială densă căzând peste acoperișul din țiglă al unei case și peste copacii din jur.
08:08
ANM anunță ploi și furtuni în România spre finalul săptămânii. Prognoza meteo pentru perioada 8 septembrie-5 octombrie 2026
Riccardo Valentin Moraru
7 sept.
Muncitor român mort pe un șantier din Italia, în ultima zi de muncă: a căzut de la 12 metri și s-a electrocutat. „Vrem să știm adevărul”, spun părinții lui
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!