Reuniunea statelor de pe Flancul Estic al NATO va avea ca teme principale consolidarea securității regionale și sprijinul continuu acordat Ucrainei.

Lideri mondiali așteptați la București

Potrivit unor surse de la Palatul Cotroceni, pe lista invitaților se află oficiali de primă mărime de pe scena politică internațională.

Donald Trump a primit invitația oficială, respectând tradiția participării americane la reuniunile acestui format.

În cazul în care președintele american nu va putea efectua deplasarea în România, delegația SUA ar putea fi condusă de secretarul de stat Marco Rubio.

De asemenea, la negocieri va fi prezent președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, având în vedere miza majoră a sprijinului pentru Kiev.

Și secretarul general al NATO, Mark Rutte, va participa la reuniunea de la București, pentru a sublinia importanța alinierii deciziilor regionale cu strategia de ansamblu a Alianței.

Ce reprezintă Formatul București 9

Formatul reunește statele membre NATO situate pe Flancul Estic, țări care împart un context geopolitic și istoric similar, aflându-se în trecut în fosta Uniune Sovietică sau în sfera sa de influență.

Membrii acestui grup sunt: Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, România, Slovacia și Ungaria.

Grupul B9, înființat la inițiativa lui Klau Iohannis

Grupul B9 a luat naștere în 2015, la inițiativa fostului președinte al României, Klaus Iohannis, și a președintelui Poloniei, Andrzej Duda. Prima reuniune a avut loc tot în capitala României.

Crearea acestui bloc a reprezentat un răspuns strategic direct la escaladarea atitudinii agresive a Rusiei, declanșată în 2014 prin anexarea ilegală a peninsulei Crimeea și prin operațiunile militare din regiunea Donbas.

De atunci, statele membre se consultă regulat pentru a-și coordona pozițiile privind securitatea regională.

Precedenta ediție a summitului (din 2025) s-a desfășurat la Vilnius, în Lituania.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.