Pilotul Adrian Cernea şi-a pierdut viaţa după ce maşina a fost răsturnată de viitură şi luată de apă. Copilotul a reuşit să se salveze. Infracțiunea pentru care a fost deschisă ancheta penală in rem este de ucidere din culpă. Ancheta vizează doar faptele, fără să existe deocamdată persoane care să fie suspecte.

Potrivit sursei citate, au fost chemaţi la audieri inclusiv cei din comitetul de organizare a acestei competiții, persoane din cadrul Federației Române de Automobilism Sportiv.

De asemenea, sunt audiați şi colegii pilotului care și-a pierdut viața și martori care au văzut ce s-a întâmplat acolo și care au și încercat să îl ajute pe copilotul care a reușit să iasă din mașină și care a înotat până la mal.

În urmă cu o zi, Leonard-Ioan Bulai, prefectul Bacăului, a precizat că organizatorii ştiau condiţiile meteo, iar piloţii şi-au asumat condiţiile.

Citeşte şi:

Miturile despre sexualitate în rândul adolescenților, întreținute de rușinea adulților. „Dacă faci sex în picioare, nu rămâi gravidă datorită gravitației”

Imaginile dezastrului produs de ploile torențiale. Unde sunt cele mai multe probleme

BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Bebeluşul de două luni, ucis de mama româncă, a fost înmormântat în Belfast. Tatăl i-a purtat sicriul pe brațe
Observatornews.ro
Bebeluşul de două luni, ucis de mama româncă, a fost înmormântat în Belfast. Tatăl i-a purtat sicriul pe brațe
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
HOROSCOP
Horoscop 5 august 2021. Berbecii au parte de o zi interesantă, cu multe momente deschise către nou
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Știrileprotv.ro
Vizita la un mecanic auto a devenit o loterie. Ce a pățit un român a cărui mașină pierdea ulei
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!