Cu cătuşe la mâini şi încadrat de agenţi de la “Escortă”, Oprescu a ieşit pe poarta spitalului căruia, nu de mult, i-a fost director. Doctorul a fost băgat în duba Poliţiei şi dus direct la Arestul Central.
Acesta a fost momentul unei externări decise de specialiştii cardiologi care, timp de trei zile, l-au consultat pe edilul arestat pentru o mită de 25.000 de euro. Rezultatele tuturor investigaţiilor medicale la care a fost supus la Spitalul Universitar fac acum obiectul unui dosar complex, care a ajuns la medicii arestului.
“Externarea a fost decisă de cardiologii care l-au consulat. Concluziile medicale la care au ajuns, fişa medicală cu tot ce e important pentru sănătatea şi viaţa lui Oprescu au fost puse într-un plic sigilat şi trimise doctorului arestului. Acesta le va studia cu atenţie şi le va face poliţiştilor recomandările necesare privind măsurile ulterioare ce se vor lua în cazul lui”, ne-au dezvăluit surse medicale.