Incidentul s-a petrecut miercuri, iar polițiștii din Maramureș au anunțat că, la ora 13:10, Poliţia municipiului Sighetu Marmaţiei a fost sesizată de către un bărbat în jurul orei 12:00, care spune că fiica sa de 14 ani a fost răpită.

Bărbatul le-a mai spus polițiștilor că minora ar fi fost constrânsă să urce într-o maşină de culoare neagră, care a plecat în direcţia localităţii Bogdan Vodă.

După alte 10 minute, la ora 13.20, o reprezentantă a unui Centru de Primiri Regim Urgenţă din judeţ a sesizat Poliţia despre faptul că o minoră de 13 ani, instituţionalizată, a plecat fără acordul unităţii, precizează IPJ Maramureș în comunicat.

De asemenea, minora de 14 ani i-a trimis mesaje mamei sale, spunându-i că a fost răpită, că nu poate vorbi şi că din câte a observat autoturismul în care se află se îndreaptă spre Cluj.

”Gravitatea situaţiei şi riscurile la care puteau fi expuse cele două minore au impus luarea unor măsuri urgente. De îndată s-a constituit o echipă complexă de cercetare şi căutare, a fost întocmit dosar penal, iar pentru soluţionarea cauzei în timp cât mai scurt au fost mobilizate mai multe forţe şi mijloace din cadrul Poliţiei municipiului Sighetu Marmaţiei”, se mai arată în comunicat.

Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”
Recomandări
Cum ar putea arăta motivarea CCR în cazul secretizării declarațiilor de avere. Profesorul de drept Cristian Clipa: „Procurorii nu trebuie să fie serviți ca la restaurant”

Toate autoritățile implicate în căutarea fetelor care pretindeau că sunt răpite ”au început o luptă contra cronometru”, activităţile fiind coordonate de conducerea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, cu sprijinul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei.

”Verificările efectuate ulterior de poliţişti au relevat faptul că cele două minore au plecat cu acelaşi autoturism, existând posibilitatea ca ele să se fi înţeles în prealabil cu privire la plecare. Investigațiile au continuat, iar cele două minore au fost depistate la câteva ore, nevătămate, într-o zonă retrasă de pe raza oraşului Borşa”, spun anchetatorii.

IPJ Maramureș precizează că ”în timp ce poliţiştii intervin la asemenea cazuri, cineva are nevoie în realitate de ajutorul forţelor de ordine”.

Foto: Hepta


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.