Două țări și-au dat un termen de o săptămână să facă pace: procesul este mediat de administrația Trump. Reacția președintelui american

Comentează

Sub medierea Statelor Unite, Republica Democrată Congo și Rwanda au semnat vineri, 25 aprilie, la Washington D.C., o declarație de principii privind stabilirea unui proiect de acord de pace, relatează RFI.

Semnată de miniștrii de externe ai celor două țări africane, sub privirile secretarului de stat Marco Rubio, declarația de principii definește un cadru pentru un proiect de acord de pace, așteptat până în data de 2 mai.

RD Congo și Rwanda se angajează să-și recunoască reciproc integritatea teritorială

Printre punctele-cheie demne de menționat figurează recunoașterea reciprocă a suveranității și integrității teritoriale. Este vorba de un punct sensibil, deoarece RD Congo consideră că este victima unei agresiuni militare din partea Rwandei, în timp ce rapoartele experților ONU conțin informații despre prezența a cel puțin 4.000 de soldați rwandezi pe teritoriul congolez de la reapariția mișcării rebele M23, lucru pe care conducerea de la Kigali îl neagă categoric. De cealaltă parte, Rwanda acuză FARDC, armata congoleză, de colaborare cu FDLR (Forțele Democratice de Eliberare a Rwandei).

Prin acest document, cele două țări se angajează să nu mai sprijine grupările armate non-statale. Deși declarația nu le menționează pe nume, acestea sunt AFC-M23 în cazul Rwandei și FDLR în cazul RD Congo.

Cooperare economică și în sectorul minier

Un alt punct important este cel al cooperării economice și miniere. Kinshasa și Kigali se angajează să reglementeze exploatarea resurselor naturale, să consolideze transparența și să atragă investiții reciproc avantajoase, în special din Statele Unite. Obiectivul declarat este de a crește economia regională plecând de la mecanismele existente.

În cele din urmă, declarația prevede facilitarea întoarcerii persoanelor strămutate și a refugiaților. Rwanda afirmă că găzduiește în prezent cel puțin 100.000 de refugiați congolezi.

Donald Trump salută o „veste grozavă”

Potrivit președintelui american Donald Trump, declarația de principii semnată între RD Congo și Rwanda constituie o „veste grozavă”. „Am depus o muncă fără precedent pentru a-l rezolva sau pentru a-l pune pe calea păcii. Rămâneți pe fază!”, a subliniat liderul republican de la Casa Albă, referindu-se la războiul din RD Congo.

Implicat în negocieri, Qatarul a salutat „un pas pozitiv și important către dezvoltarea stabilității și a păcii în regiune”.

Scepticism din partea medicului congolez laureat cu Premiul Nobel pentru Pace

Dar nu toată lumea împărtășește acest entuziasm. Laureatul Premiului Nobel pentru Pace, doctorul Denis Mukwege, este reticent. El amintește de Rezoluția 2773 a Consiliului de Securitate, adoptată în februarie, care impune deja un armistițiu imediat, retragerea forțelor rwandeze din RD Congo și încetarea sprijinului pentru M23.

În opinia lui Denis Mukwege, aceste cereri sunt clare, se încadrează în dreptul internațional și trebuie aplicate fără condiții suplimentare. De asemenea, doctorul congolez avertizează asupra pericolului unor compromisuri insuficiente într-un conflict pe care îl descrie ca fiind profund înrădăcinat, internaționalizat, marcat de crime majore, milioane de victime și una dintre cele mai grave crize umanitare din lume.

Conflictul din RD Congo a atras atenția în România prin rolul jucat de mercenarii lui Horațiu Potra, care s-au aflat în zonă ca instructori pentru armata congoleză și au fost evacuați odată cu căderea orașului Goma în mâinile rebelilor din M23.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lei românești pentru plata unei facturi
11:29
ANAF a prins 5 firme care aduc muncitori din Asia cu facturi fictive de peste 6.000.000 de lei. Cum au păcălit statul
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
MONDEN
Smiley si Tudor Chirila la Vocea Romaniei 2026
11:49
„Vocea României” 9 octombrie 2026. Tânăra care a primit Golden Buzz la Britain's Got Talent! urcă pe scenă. „M-am îndrăgostit teribil”
Andra si Eva
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
POLITIC
Manifestanți la Universite în Strasbourg FOTO Radu Eremia
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Ultimele știri
12:30
Are inteligența artificială drepturi? Anthropic introduce o regulă bizară și interzice „bullying-ul” împotriva lui Claude
12:29
Șofer de TIR român, prins cu peste 1,4 tone de droguri într-un camion frigorific, pe feribotul spre Ibiza. Ce pedeapsă a primit
12:19
Un bărbat a lipit două bilete necâștigătoare la loto și a cerut 10 milioane de euro, deși premiul maxim era de doar 5 milioane, în Italia
12:19
Ce s-a întâmplat cu Mircea Solcanu după ce s-a retras din televiziune: „Am trăit cu 50 de lei pe săptămână. Colegii de liceu m-au îmbrăcat”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
12:00
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026. Luna Nouă în Balanță
Horoscop gemeni pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Gemeni. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop rac pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Rac. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop berbec pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026.
Horoscop taur pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Taur. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Horoscop sagetator pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026
12:00
Horoscop Urania săptămânal pentru Săgetător. Previziuni pentru perioada 10 - 16 octombrie 2026
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...