Curtea Constituțională a respins acum două zile proiectul pensiilor magistraților pentru că nu avea avizul obligatoriu al CSM.
Actul oficial publicat de Libertatea arată că Ministerul Justiției a transmis Ministerului Muncii, în august, mai multe observaţii. Juriștii au spus că unele prevederi sunt neconstituționale, semnalate și în trecut (Decizia CCR 467/2023). De asemenea, au fost prezentate aspectele de fond care ridică probleme de constituționalitate. În final, ministerul condus de Radu Marinescu a precizat: „Semnalăm că este necesar avizul Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Economic și Social cu privire la acest proiect de lege”.
„Precizăm că originalul proiectului de lege a fost primit de Ministerul Justiției în cursul zilei de 14.08.2025, în expunerea de motive fiind operate unele modificări și completări, atât în ceea ce priveşte descrierea situației actuale, cât și a schimbărilor preconizate, prin referire la considerentele care justifică elaborarea proiectului, dar şi cu privire la prezentarea soluțiilor din proiect” scrie în adresă.
Documentul, care a intrat pe circuit până la premierul Ilie Bolojan, poate fi citit mai jos, integral:
Mai mult, și Ministerul Muncii, condus de Florin Manole, a avertizat tot în august, chiar și cu o zi înaintea ședinței de Guvern în care a fost adoptată reforma pensiilor magistraților, că este nevoie de avizul CSM, potrivit actului obținut de Libertatea și publicat mai jos:
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/10/ministerul-muncii-aviz-csm-b-839x1024.jpg)
Amintim că reforma pensiilor speciale ale magistraţilor, adoptată în pachetul 2 de măsuri fiscale de Guvernul Bolojan și asumată apoi în Parlament pe 1 septembrie, prevede creşterea vârstei de pensionare la 65 de ani cu o perioadă de tranziţie de 10 ani şi plafonarea pensiei la maximum 70% din ultimul salariu net, nu 80% din ultimul salariu brut, așa cum este acum.
Pe 20 octombrie, Curtea Constituțională a decis, după două amânări, că legea Guvernului Bolojan care taie pensiile speciale ale magistraților este neconstituțională, așa cum a scris Libertatea ziua precedentă, citând surse politice și din CCR.
Președinta CCR, Simina Tănăsescu, a fost judecător raportor, lucru dezvăluit de Libertatea încă de luna trecută, iar scorul la vot a fost 5-4.
CCR a transmis apoi un comunicat lung în care și-a explicat decizia, dar limbajul folosit a fost plin de formulări juridice. În esență, Curtea a spus că „lipsa avizului CSM coroborat cu neașteptarea curgerii de către Guvern a întregului termen de 30 de zile necesar obținerii acestuia încalcă art.1 alin (3) și (5) raportat la art.133 alin.(1) și art.134 alin.(4) din Constituție”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_77fa772f96d4a3fdbc718e90583e5df0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c846c26d1ba0803ab043a4c2c75a381.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f2ac482cc35108b2803e532cbd1e8370.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b1bf453ed37581aa2296e2042304cd46.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e5a40acdd73ef2b35015cad3b17b0e11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1746ade2493196705a76c6b54e3bff29.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_5283e0621fe8ee661f21d7c9baea4fd7.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_2d6cd49acd3beeff0334f5a8e3a4e13b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_be9e6558d667e2324bcea63551ce64a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_4fadafa50568d54d98f92c1da9803148.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_712800a85349ffc0af6db0251bf4631c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_084b9f0646349a0b6129b895e1128be3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_839f573ea230bcde8f12e4b6bf7dbf87.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_47bb89764a05d69043dc468e8f08eb93.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_0f42daab193561ea8495c5d01a89dafb.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_96f50c1b476382ed320853c9096d72e7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_93cc56aa4a60ecc99ae65fda04eeb8e2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_7fee94bf18d5195b9600e168a6023da1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_02fd73abfdc5ea6d2de5c36435afa41e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_ec21cdd5a6697d989c5b5ac1c735f344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_25d0c0f8223b5b8f6051970d31edfe41.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_236fc791e59bdfd15cfc45eaf65c8b84.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_7a1cc3a6bc57eabfbeae496620056bdf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_4de7997e6ac307cfa0b3189e18ba6594.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/ilie-bolojan-conferinta-presa-guvern-foto-cristian-otopeanu-10-e1756807431106.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1c3f41eff0ce804fc403c61b0278c25b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_3fd58a10e25b980e64acbc786a4aed30.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/roman-omorat-turist-dublin.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/copac-prabusit.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_72fecdf65870caf35fbef9ed1a9a3957.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_63a6405fc7b3a62fa5188690cb92f2c5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/denisa-macovei-3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/hepta6137054-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_ae1fa1451cb514ab6891f07d1ba54786.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_59b86c737eb2f33deb10d929eef7e73b.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_8cf0f6cfc7207baf86c5d8d57d3f46d4.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_16ca29bc7afe0d86f0b04b6cfab4168d.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/sorin-grindeanu-psd-cristian-otopeanu-5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/comisia-europeana-aminteste-ca-romania-a-intarziat-trei-luni-jalonul-privind-pensiile-speciale--ce-se-intampla-cu-cele-231-de-milioane-de-euro-e1771440583417.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/pana-cand-raul-cel-mare-coperta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/medicament-wegovy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/agresarea-medicilor-pedepsita-ultrajul-impotriva-politistilor-cererea-autoritatilor-din-sanatatefoto-imago.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/zapada-ochi-ninsoare-creierfoto-dumitru-angelescu-libertatea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/paste-al-dente.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/30-de-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-constantin-brancusi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ramadan-cand-incepe-obiceiuri.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/flatulenta-cauze-remedii.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/postul-pastelui-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/romanca-cazare-apartament-usa-secreta-paris.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/zapada-troienita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/muncitor-srilankez-romania.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/ferme-sud-romania-acoperite-zapada-cod-portocaliu-viscol.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/nicusor-dan-i-a-spus-lui-catalin-drula-ca-vrea-dezbatere-televizata-cu-principalii-candidatii-la-primaria-capitalei-e1764176756888.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/donald-trump-hepta8341912-scaled.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/12/protest-sindicalisti-cotroceni-cereri-presedinte-nicusor-dan8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/robert-negoita-vlad-chirea-marian-vanghelie-inquam-elena-udrea-hepta.jpg)
Lauruco 23.10.2025, 02:41
Deci e o greșeală de procedură. Acum, prima întrebare: au fost necesare 3 ședințe să se stabilească acest lucru? Dacă deja se specificase la minister ca e nevoie de avizul CSM de către persoane mai puțin experimentate față de cei din CCR, unde s-a împotmolit gașca constituțională? Eu cred că, în mod normal, ar trebuii să vină și cu argumente legate de fondul problemei, nu doar de procedură. Probabil că aici a fost discuția și scorul strâns de 5 la4. Asta trebuia să apară, nu doar viciul procedural, că de aia sunt plătiți ca niște prinți. Președintele are 28000 pe lună. Voi faceți 120000 cu cumulare de pensie. Vreți să spuneți că responsabilitățile voastre sunt cu mult mai mari decât ale președintelui, indiferent care ar fi acesta?
Emilee 23.10.2025, 11:40
Cum poti da aviz pentru proriul salariu ? Este ilogic dragi timpiti . Pui lupul paznic la oi !!!!! Suntetm prosti si voi nebuni ?
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.