Dragnea îi anunţă pe primari că pot accesa bani prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Opoziţie: "Este disperat. Ştie că pierde tot în câteva săptămâni"

Comentează

Liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat, joi, printr-o postare pe Facebook, că primarii pot folosi, începând de joi, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii, care are o finanţare de 10 miliarde de euro, banii putând fi accesaţi cu doar două documente . Opoziţia îl contrazice, însă. Senatorul PNL Florin Cîţu spune căs uma pe care o are la dispoziție Fondul de Dezvoltare și Investiții este de 63 milioane euro, adică 300 milioane de lei.

Dragnea: "Punem la dispoziţia primăriilor, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, universităţilor, 10 miliarde de euro pentru a oferi cetăţenilor o viaţă mai bună"

"Când eram ministrul Dezvoltării am imaginat PNDL pentru că experienţa de preşedinte al Consiliului judeţean mi-a dat posibilitatea să cunosc problemele cu care se confruntă fiecare comunitate, indiferent de dimensiune. Mulţi mi-au spus atunci că e o nebunie şi că nu voi reuşi. Azi, rezultatele vorbesc de la sine. Începând de astăzi primarii au însă un nou instrument - Fondul de Dezvoltare şi Investiţii. Românii merită să aibă aproape de casă şcoli, grădiniţe, creşe, spitale, dispensare, clinici medicale. Fiecare localitate poate avea drumuri asfaltate, apă curentă şi canalizare, reţea de electricitate şi gaze naturale. Sunt bani şi pentru locuinţe sociale pentru tineri sau pentru reabilitarea clădirilor cu risc seismic, cămine culturale şi lăcaşuri de cult", a menţionat Dragnea.

El a adăugat accesarea fondurilor depinde "numai" de primar.

"Punem la dispoziţia primăriilor, asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, universităţilor, 10 miliarde de euro pentru a oferi cetăţenilor o viaţă mai bună", a mai scris Dragnea.

PNL: "TOȚI primarii TREBUIE să ȘTIE!  Dragnea MINTE!  Dragnea este disperat!"

" TOȚI primarii TREBUIE să ȘTIE!  Dragnea MINTE!  Dragnea este disperat. Știe că pierde TOT în câteva săptămâni. În stilul caracteristic al dictatorilor face promisiuni mincinoase", a scris senatorul PNL Florin Cîţu, în replică la anunţul lui Dragnea.

Arhiva foto

Liberalul afirmă că "realitatea" este că în 2019 suma pe care o are la dispoziție Fondul de Dezvoltare și Investiții este de ... 63 milioane euro (300 milioane lei)".

"Nici vorba de 10 miliarde euro. Suma pe care o tot aruncă în public mincinosul Dragnea. Asta în timp ce, în fiecare an, doar GAURA din bugetele locale care a apărut după ultimii doi ani de mizerii fiscale ale PSD, susținut de ALDE și UDMR, este de aproximativ 4 miliarde euro. Acești bani, aproximativ 4 miliarde euro, sunt necesari în primarii pentru cheltuieli CURENTE. Cine să mai facă investiții? MFP dă acești bani CNSP sub formă de împrumut cu dobândă. De unde scoate banii CNSP pentru dobândă?", a mai explicat Cîţu.

Cioloş: "Românii cred că încep să înţeleagă că acei bani nu sunt pentru ei, acei bani sunt pentru partid, pentru firmele căpuşă!"

Şi preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a declarat joi, la Carei, că Fondul de Dezvoltare şi Investiţii pentru proiecte destinate comunităţilor, anunţat de către liderul PSD, Liviu Dragnea, nu va aduce bunăstare românilor, ci sunt bani "pentru partid, pentru firmele căpuşă".

"Liviu Dragnea începe să ne spună din nou cum o să arunce în stânga şi în dreapta cu bani pe diferite proiecte, însă românii cred că încep să înţeleagă că acei bani nu sunt pentru ei, acei bani sunt pentru partid, pentru firmele căpuşă, acei bani sunt pentru comisioane şi ei trebuie să ajungă la oamenii de partid, aşa cum ne-au obişnuit oamenii ăştia deja de câteva decenii. Pentru că în paralel cu aceste promisiuni că o să se arunce cu bani pe diferite proiecte în stânga şi în dreapta, ministrul de finanţe PSD, Teodorovici, împrumută România cu miliarde de euro şi cu dobânzi foarte ridicate de pe pieţele externe. Deci noi luăm bani de pe pieţele externe ca să putem finanţa aceste promisiuni electorale care nu aduc bunăstare pentru români", a declarat Cioloş, într-o conferinţă de presă.

El a mai precizat că în ciuda faptului că s-au cheltuit foarte mulţi bani pe proiect din judeţul Teleorman, acesta este unul dintre cele mai sărace din România.

Acesta este un instrument financiar pentru susţinerea dezvoltări economice a României. Fondul Suveran a fost înfiinţat prin Hotărâre de Guvern, după ce, iniţial FSDI a fost adoptat în Parlament, însă a picat la controlul de constituţionalitale, la CCR.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
19 sept.
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
19 sept.
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
19 sept.
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
19 sept.
Rebelii houthi au revendicat un atac la Riad, capitala Arabiei Saudite: instalații Aramco au fost lovite
19 sept.
Un angajat care și-a raportat superiorul șefilor companiei a fost dat afară după 3 zile: un an mai târziu a câștigat în instanță 11.000 de euro
19 sept.
FCSB, umilită în Bănie: Universitatea Craiova a câștigat cu 5-0 și se apropie la un punct de liderul Dinamo
TRENDING
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
19 sept.
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
19 sept.
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Castelul Bran, aflat pe un deal stâncos, fortăreață medievală și monument național, cu steagurile românești, ale județului Brașov și ale Uniunii Europene fluturând în față, sub un cer albastru senin în România, Transilvania
19 sept.
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
19 sept.
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
Viorel Oarză
19 sept.
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
19 sept.
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”