Purtătorul de cuvânt al DSP Iași, Marius Voicescu, a vorbit, în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX, despre cazul femeii care a murit la două săptămâni după ce a fost externată din Spitalul Pașcani.
"În momentul de față nu avem informații foarte multe, este o plângere care a ajuns la DSP Iași. Practic în următoarele zile se vor face verificări.
Fiul femeii reclamă calitatea serviciilor medicale din această unitate medicală. Ancheta este demarată, abia a început, acestea sunt singurele informații pe care le putem oferi", a spus purtătorul de cuvânt al DSP Iași, Marius Voicescu.
Femeie de 88 de ani s-a prezentat pe picioare și a fost externată după două săptămâni cu escare imense pe spate și pe membre.
După alte două săptămâni, bătrâna a murit. Fiul acesteia lansează acuzații grave la adresa spitalului: "Mama avea răni mari, profunde, aflate deja în putrefacție!
În același spital, un copil de 7 ani a murit, tot în luna noiembrie, după o varicelă. Directorul DSP Iași, Liviu Stafie, a declarat, marți, în cadrul emisiunii Adriana Nedelea LA FIX, că, în cazul acesta medicii nu au respectat procedurile de primire și tratare a pacientului în urgență.