Membrii familiei Afrenţoaie din Bacău ne-au arătat ce a mai rămas din casa lor, după inundaţii

Pentru familiile Afrenţoaie şi Desagă, din cartierul CFR, Bacău, viaţa parcă s-a sfârşit acum două săptămâni, când, din cauza inundaţiilor, casa în care locuiau a fost distrusă. Nouă copii şi părinţii lor dorm sub cerul liber.

N-au salvat nimic4490-280303-s2.jpg

În toată nebunia, cei mici stau cu grija temelor de vacanţă, pentru că n-au unde să le facă. “Aveam un birou din lemn lăcuit, pe care scriam. Acum nu mai am nici măcar un scaun întreg”, a spus Mihaela, fiica de 10 ani a familiei Afrenţoaie. Andrei (12 ani) n-a apucat să-şi salveze nici o carte.

“Sunt toate rupte, sub dărâmături”, spune băiatul. Mama lor, Angela (41 de ani), abia îşi stăpâneşte plânsul. “Dormim sub cerul liber, printre dărâmături. Mâncăm conserve, primite de la Primărie, şi pâine”, a spus femeia, care cere ajutorul autorităţilor locale ca să-şi poată reface locuinţa.

Andrei Afrenţoaie (12 ani) e supărat
că apa i-a luat toate cărţile→

Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
PARTENERI - GSP.RO
Anamaria Prodan a părăsit România după scandalul cu Reghe. Anunțul impresarei despre soțul ei
BOMBA SERII Simona Halep s-a măritat în mare secret. Primele imagini de la nuntă
Playtech.ro
BOMBA SERII Simona Halep s-a măritat în mare secret. Primele imagini de la nuntă
Doi ciobani au fost atacaţi de urs în Harghita. Unul dintre ei este căutat, după ce a fugit spre pădure cu animalul după el
Observatornews.ro
Doi ciobani au fost atacaţi de urs în Harghita. Unul dintre ei este căutat, după ce a fugit spre pădure cu animalul după el
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
HOROSCOP
Horoscop 24 iulie 2021. Peștii sunt în elementul lor astăzi și de aceea le va fi mai ușor să-și mențină echilibrul
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Știrileprotv.ro
„N-am plătit sejurul ca să mă scoţi tu afară din apă!”. Salvamarii duc lupte grele cu turiștii care ignoră steagul roșu
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
Telekomsport
Marea campioană a ţării, la petrecerile cu alcool şi relaţii intime la Jocurile Olimpice! Moment fără precedent dezvăluit în satul olimpic
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul
PUBLICITATE
(Publicitate) Laptopurile ASUS: OLED este sinonim cu stilul