După ce şi-a măritat fata la 12 ani, Regele Cioabă condamnă nunțile între copii

Comentează
Arhiva foto

Regele Cioabă a transmis, zilele trecute, un comunicat în care susţine că "este deosebit de important" ca reprezentanţii etniei să renunţe la această practică, deoarece contravine legislaţiei europene.
"Chiar dacă aceste căsătorii reprezintă un obicei al comunităţilor de rromi vechi de sute de ani, dezaprobăm astfel de fapte, pentru că ele contravin flagrant legislaţiei româneşti şi europene", a zis Cioabă.
Poziţia sa este cel puţin ciudată, mai ales că, la sfârşitul anului 2003, "regele ţiganilor" s-a aflat în centrul unui scandal internaţional, după ce i-a organizat fiicei sale de doar 12 ani o nuntă ca-n poveşti. Copila spusese că nu doreşte să se căsătorească, iar în timpul ceremoniei a fugit din biserică, fiind convinsă de rude să se întoarcă. Aflând de incident, la vremea respectivă, raportorul european pentru România, baroana Emma Nicholson, a cerut anchetarea tuturor împrejurărilor în care s-a petrecut căsătoria.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
17:15
Un fermier lasă prunele Stanley să se strice în copaci: „La 0,45 euro/kg nici măcar nu le culeg”, spune italianul
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală